Băsescu dă peste cap previziunile lui Filat: semnarea Acordului de Asociere nu garantează integrarea în UE
Președintele României, Traian Băsescu, a declarat miercuri că Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova, Georgia și Ucraina nu presupune o imediată perspectivă de aderare a acestor state la Uniunea Europeană.
,,V-aş aduce aminte că România a semnat acordul de asociere în 1993 şi a intrat în UE în 2007. Deci, un parcurs de 14 ani de reforme dificile care au fost necesare. În acelaşi timp este foarte clar că nu te poţi gândi să ajungi la începerea unui acord, a unui tratat de intrare în Uniunea Europeană, fără ca, premergător, să ai un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Deci, aş spune că este un pas foarte important pentru cele trei ţări, în mod deosebit, în ceea ce ne priveşte, pentru Republica Moldova, dar nu înseamnă o garanţie de intrare în Uniunea Europeană, iar acordul nu prevede nicio astfel de garanţie”, a precizat șeful statului.
Traian Băsescu nu a ignorat, însă, vocile oficialilor europeni, care au luat în calcul ideea perspectivei europene a Republicii Moldova. ,,Au existat, însă, în declaraţiile preşedintelui Barroso şi ale preşedintelui Van Rompuy, afirmaţii că este o perspectivă europeană pentru Republica Moldova, ceea ce ne bucură. Este o declaraţie politică, deocamdată”, a concluzionat președintele României.
InfoPrut amintește că România a fost primul stat care a ratificat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, pe 3 iulie.
- 26.09.2014
-
CALM continuă campania de informare și de discuții în rindul autorităților locale privind acordul de asociere la Uniunea Europeană în raionul Taraclia!
- 26.09.2014
-
Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană discutat cu primarii din raionul Ialoveni!
- 26.09.2014
-
Seminar gratuit: Strategii de negociere, încheierea contractelor de export/import cu parteneri din UE
- 26.09.2014
-
Igor Dodon cheamă deputaţii din Parlamentul RM să se alăture iniţiativei de iniţiere a moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului Leancă
- 26.09.2014
-
Igor Dodon cheamă deputaţii din Parlamentul RM să se alăture iniţiativei de iniţiere a moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului Leancă
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (1)
Acele declaratii ale lui Filat par mai mult a campanie si PR electoral decit esenta, noi acum trebuie sa muncim si sa crestem nivelul de viata si prosperitate a tarii, asta de fapt si insemnind continuarea cursului UE, dar nu declaratii tari despre aderare in termeni record.
Mai mult de atit nu trebuie sa ne grabim si sa intram in UE fortat, dar cu reforme bine efectuate si un plan de actiuni dus la capat 100%.