RSS

Filat vrea referendum, Leancă spune că alegerile sunt suficiente pentru a decide viitorul Moldovei

25.06.2014 Actual
199
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: abcnews.md

Spre deosebire de şeful său de partid, Vlad Filat, premierul Iurie Leancă susţine că anume la alegerile parlamentare cetăţenii vor decide vectorul politicii externe al Republicii Moldova.

Reamintim că Vlad Filat a sugerat organizarea unui referendum privind introducerea în Constituţie a conceptului de integrare europeană, concomitent cu alegerile parlamentare din 30 noiembrie anul curent. „Trebuie să se înscrie clar în Constituţie că Republica Moldova are scopul de a deveni membru al UE. Probabil, prin referendum, ca oamenii să se expună. Nu este exclus să aibă loc chiar împreună cu alegerile parlamentare”, a declarat liderul liberal-democrat la o dezbatere televizată.

„În alegerile parlamentare din noiembrie, cetăţenii vor decide în favoarea unui viitor european sau a apropierii de Rusia. Acesta va fi cel mai democrat mod de a hotărî destinul R.Moldova”, a declarat, la rândul său, premierul Iurie Leancă, într-un intervi pentru Associated Press.

Autor: abcnews.md
0

Comentarii (1)

  • 25.06.2014 17:55
    Marcel:

    Filea o ia razna, si isi face PR prin toate mijloacele posibile, le da apa la moara utopicilor in frunte cu Dodik, ori el se intrece cu ei ???





11.07.2014

Apel de aderare “Încă un pas spre dezvoltarea regională și comunitară”

11.07.2014

Valeriu Lazăr este noul președinte al Camerei de Comerț și Industrie din Moldova

11.07.2014

Tinerii din tabăra „Iubeşte-ţi rîul!” merg la Parlament pentru a discuta starea deplorabilă a rîurilor din Moldova

11.07.2014

Termeni de Referinţă pentru selectarea companiei care va elabora site-ul web al Programului eTwinning Plus Moldova

10.07.2014

Socialiştii continuă Campania informaţională de promovare a vectorului euroasiatic 10 iulie, 2014