Dacă era spagă, Recean găsea repede banii, dar cați au dispărut la jaful armat, e mai greu
Cazul atacului asupra mașinii cu bani demonstrează încă o dată – de parcă mai era nevoie de alte dovezi – că Republica Moldova este un stat în putrefacție, că Republica Moldova nu-și poate apăra cetățenii, iar cel mai grav – răufăcătorii nu sunt pedepsiți. Sper din tot sufletul ca bandiții care au omorât un om nevinovat să fie prinși, dar la cum se mișcă poliția din Moldova, teamă mi-e că acest lucru nu se va întâmpla degrabă… ba chiar deloc. Poza pe care o vedeți mai sus ar trebui să stea în biroul anchetatorilor, în biroul ministrului de interne, în biroul șefului Inspectoratului General de Poliție. Poate așa vor găsi vlagă și minte suficientă cât să-i descopere pe făptași. În poză este familia șoferului mașinii cu bani. El, săracu’, era deja erou, el a apărat odată țara asta, Republica Moldova, în Transnistria. Ce a făcut țara pentru el? Nimic. Ce face țara pentru a-l răzbuna? Nimic.
Să-i văd pe toți cei care rup cărămizile de piept, urlând că sunt patrioți și că ei nu se întreabă ce a făcut țara pentru ei. Să-i văd acum. Să meargă la familia îndurerată, la femeile desfigurate de atâta plâns din poză. Să le explice de ce țara nu trebuie să facă nimic pentru a-i găsi pe țăcăniții care au omorât un om pentru niște bani. Sunteți de toată jena. Iar țara asta, Republica Moldova, este o butaforie. Peste tot numai corupție, lipsa de profesionalism. Pe site-ul MAI niciun cuvințel despre tragedie. În schimb aflăm cum au sărbătorit polițiștii ziua copilului sau cum a fost prins și alungat din țară un analist politic, un finlandez declarat persoană indezirabilă. Uraaa! Ce bine că ne păzește poliția Moldovenească de finlandezii proruși! Pe site-ul Inspectoratului General de Poliție găsim totuși un comunicat la subiect. Mamaaaa! Polițiștii moldoveni au inventat apa caldă și comunicatele de presă. Iată ce aflăm din acest comunicat: “forţele de ordine au constatat lipsa mijloacelor financiare“. Nu se poaaaateeee! Chiar au constatat asta forțele de ordine? Ce bine. Eu am crezut că tâlharii au venit să le fure angajaților băncii bomboanele cu mentă și abonamentele de la troleibuz.
Știu ce or să spună unii dintre cititorii mei, că eu generalizez, că e o singură tâlhărie. Prieteni, polițiștii nu au descoperit bandiții care au furat dintr-o bancă în 2012. În 2006, pe când eram la Chișinău, am filmat alt caz, niște killeri l-au omorât pe proprietarul unui magazin de piese auto. Nici atunci nu au fost identificați. Cazul unor omucideri de pe lângă Chișinău, mai exact lângă Durlești nu a fost rezolvat nici acum… Dacă erau niște șpăgi de luat, le găseau repede! Așadar, prin acțiunile lor, mai exact prin inacțiuni, oare ce mesaj le dau polițiștii tâlharilor? Că Moldova este sat fără câini? Că în Moldova poți fura și nu te prinde nimeni? Că după o crimă în Moldova poliția sărbătorește ziua copiilor și constată lipsa mijloacelor financiare? Este strigător la cer. Într-o țară civilizată se organiza conferințe de presă. Se încerca liniștirea populației. Se vorbea atât cât se putea despre cum îi va găsi poliția pe bandiți. La noi, tăcerea poliției a fost întreruptă doar de plânsetul sfâșietor al familie. Domnule Recean, tare aș vrea să văd cum vă mișcați mai repede, cum îi prindeți pe băieții răi, cum arătați toleranță zero față de tâlhării. Altfel, toată fanfaronadă domniei voastre legate de reforma poliției moldovenești se reduce la o uniformă destul de urâtă, părerea mea, și la niște mașini noi, șifonate pe mai multe părți de polițiști nepricepuți în ale șofatului. În aceste condiții aveți pregătită demisia, domnule Recean? În țările civilizate nu cred că mai erați în funcție. În Moldova orice e posibil. Cât timp trebuie să-i caute poliția pe făptași, domnule Recean, până să avem demisia dvs?
Sursa: cojocari.ro
- 11.07.2014
-
Apel de aderare “Încă un pas spre dezvoltarea regională și comunitară”
- 11.07.2014
-
Valeriu Lazăr este noul președinte al Camerei de Comerț și Industrie din Moldova
- 11.07.2014
-
Tinerii din tabăra „Iubeşte-ţi rîul!” merg la Parlament pentru a discuta starea deplorabilă a rîurilor din Moldova
- 11.07.2014
-
Termeni de Referinţă pentru selectarea companiei care va elabora site-ul web al Programului eTwinning Plus Moldova
- 10.07.2014
-
Socialiştii continuă Campania informaţională de promovare a vectorului euroasiatic 10 iulie, 2014
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (0)