Albinele pot ajuta la depistarea minelor din Balcani
În ceea ce privește mirosul, albinele stau la fel de bine ca și câinii de urmă. La un institut de cercetări din Franța, un biolog a dresat albine care să descopere mine rămase în urma războiului din Balcani, unde sunt scoase la iveală de recentele inundații.
'Știam deja că albinele sunt sensibile la anumite mirosuri, de exemplu de mușcate. Provocarea a fost să le învățăm să simtă TNT', spune Yves Le Conte, director al Unității 'Albina și Mediul' de la Institutul Național de Cercetări Agronomice (INRA) din Avignon (sudul Franței), citat de AFP.
Acum patru ani a fost contactat de un cercetător croat de la Universitatea din Zagreb. Nicola Kesic era preocupat de numărul mare de mine antitanc și antipersonal care se găseau încă în pământ în Croația și în regiune, după încheierea conflictului din fosta Iugoslavie din anii 1990. Minele riscau să explodeze cu ocazia lucrărilor agricole.
'Era vorba de declanșarea unui reflex pavlovian la albine', adaugă biologul, care a mers atunci la Zagreb.
Experiența a constat în ascunderea unei cantități TNT sub nisip acoperit cu sirop foarte dulce, care să atragă albinele. Nicola Kesic a continuat experimentul până acum și va merge în aer liber din iunie până în iulie 'cu o întreagă colonie de circa 30.000 de albine, cu finanțare europeană', a declarat joi cercetătorul croat. El spune că succesul este și mai evident cu un exploziv ca DNT (dinitrotoluen) decât cu TNT.
'Sperăm să convingem specialiștii în deminare cu aceste rezultate', spune Kesic, recunoscând că aceștia sunt încă sceptici. Metoda este totuși 'foarte simplă și foarte rapidă', adaugă el.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023 -
CARTEA „OAMENII LA PĂPĂDIILE” DE SERGIU BEZNIȚCHI: lansare la București, la 26 ianuarie 2023
12.01.2023 -
/VIDEO/ Examinarea cererilor de chemare în judecată cu valoare redusă. Vezi ce presupune acest lucru
12.01.2023
-
Comentarii 0