Președintele Senatului din România spune că tema unirii cu Moldova este doar populism politic
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat joi la o dezbatere economică, că tema unirii cu Moldova este doar populism politic și cei care o abordează “trebuie să ia în calcul şi partea practică, respectiv dacă efortul economic poate fi suportat”, notează evz.ro.
“Pentru cei care gândesc că unirea cu Moldova ar fi o mare lovitură, o mare găselniţă. E bine să ne gândim nu numai la partea sentimentală, ci şi la partea practică, ce eforturi ar însemna unirea cu Moldova şi dacă le putem suporta, deci nu chestiunile strict politice", a spus Tăriceanu.
El a precizat în ceea ce priveşte competitivitatea regională, că România se află la circa o treime din cea europeană, iar 29 de judeţe nu exportă fiecare nici măcar 1% din exportul total, în timp ce şapte judeţe nu au exporturi de produse cu valoare adăugată ridicată.
Amintim că, anterior, președintele român Traian Băsescu a susţinut de mai multe ori ca România ar trebui sa aibă ca prioritate Unirea cu Republica Moldova, acesta fiind un obiectiv naţional prioritar.
- 20.10.2014
-
În cadrul Campaniei „Familie fără violenţă, societate fără violenţă!” funcţionarii CpDOM din UTAG au realizat mai multe acţiuni la Comrat, Basarabeasca şi Cimişlia.
- 17.10.2014
-
Invitaţie media: Conferinţa privind cercetările-acţiune în educaţia timpurie, 20 octombrie 2014
- 17.10.2014
-
Producători autohtoni au făcut schimb de experiență cu întreprinzători din Olanda și Belgia
- 17.10.2014
-
Cel mai mare forum al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ajuns la a V-a ediție, și-a deschis lucrările la Vadul lui Vodă
- 16.10.2014
-
Schimbări în programul aflării în Moldova a Icoanei Preacuviosului Serghie de la Radonej
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (1)
Exact aceasta si atentiona si Diacov la declaratiile lui Basescu de unire cu Rm, ca sunt doar populisme prin care Basescu isi face electorat, dar realitatea eset ca el doar dauneaza guvernarii de la Chisinau oferindu-le comunistilor teme de manipulare.