RSS

Traian Băsescu INSISTĂ pe egalarea în drepturi a minorității române din Ucraina cu cea a rușilor

13.05.2014 Actual
333
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: infopolitic.ro

Preşedintele român Traian Băsescu a declarat, marţi, că în cazul în care Guvernul central de la Kiev va stabili, în negocierile cu minoritatea rusă, o linie privind păstrarea limbii, culturii şi tradiţiilor, România cere categoric ca de aceleaşi drepturi să se bucure şi minoritatea română din regiune.

„Pentru România, în eventualitatea în care, aşa cum s-a reuşit la Harcov, guvernul central va stabili o anumită linie care să vizeze păstrarea modului de a utiliza limba, cultura, presă, menţinerea tradiţiilor, deci în cazul în care în negocierile cu minoritatea rusă, se for face astfel de aranjamente, care sunt absolut democratice, şi România le-a făcut, cerem categoric ca de aceleaşi drepturi să se bucure şi minoritatea română din Ucraina", a anunţat Traian Băsescu.

HotNews.md precizează că în Ucraina locuiesc peste 400 de mii de români, acesta fiind al treilea grup etnic, după ucraineni și ruși.

Autor: HotNews
Sursa: mediafax.ro
0

Comentarii (0)





    11.07.2014

    Apel de aderare “Încă un pas spre dezvoltarea regională și comunitară”

    11.07.2014

    Valeriu Lazăr este noul președinte al Camerei de Comerț și Industrie din Moldova

    11.07.2014

    Tinerii din tabăra „Iubeşte-ţi rîul!” merg la Parlament pentru a discuta starea deplorabilă a rîurilor din Moldova

    11.07.2014

    Termeni de Referinţă pentru selectarea companiei care va elabora site-ul web al Programului eTwinning Plus Moldova

    10.07.2014

    Socialiştii continuă Campania informaţională de promovare a vectorului euroasiatic 10 iulie, 2014