Cheianu despre regizorul Prodan: E firesc ca un artist să se îndrăgosteascî de personajele sale, dar de ce și de sponsor?

(După ce am primit amenințări pentru ceea ce facem la Ora de Ras de la politicieni și interlopi, a venit momentul să ne amenințe și un „om de cultură”.)

Cam după Paști, am primit pe facebook un mesaj de la unul din telespectatorii Orei de Ras cu conținutul de mai jos (îl reproduc fără redactări):

Hristos a Înviat ! Doresc să Vă sugerez un subiect pentru următoarea emisiune a Orei de Ras, în urma vizionării spotului de felicitare a lui a nostru vlad. Reacția de a parodia acest clip (de altfel un film artistic foarte reușit și frumos) vine ca o repulsie la ceea ce fac politicienii si artiștii noștri, mă refer la faptul că ei sunt principalii vinovați de plecarea oamenilor peste hotare și de neîntoarcerea lor acasă și tot ei speculează pe această temă. (…) Cu respect Marin!

Mi s-a părut justă ideea asta că politicienii alungă oamenii noștri peste hotare, după care tot ei speculează tema în cauză. Am căutat spotul cu pricina, l-am privit, mi s-a părut, ca și telespectatorului, că „e reușit și frumos”, dar că prin asta nu anulează deloc reproșul formulat de același telespectator. Nu am știut cine l-a creat și nici nu m-a interesat, era suficient că e vorba de o minciună frumos ambalată, că e lustruită imaginea unui politician să-i spunem „controversat” și că, prin urmare, este un bun material pentru Ora de Ras.

Ce vedem în spot, de fapt. Un tată rămas acasă cu trei fiice, vorbește pe skype cu soția sa aflată la munci în Italia. Din felul șăgalnic și jovial în care se întrețin cei doi despre noutățile din familie și din sat, ai putea deduce că lor li se pare în general normală situația când o soție e plecată, iar acasă a rămas un soț cu trei fiice aflate la vârste complicate. Doar că le este dor unora de alții, dar și asta se rezolvă, întrucât, de Paști, mama vine acasă, venire „tutelată spiritual” de „Al vostru Vlad Filat”. Am încercat să-mi amintesc vreo situație din astea cu un tată care s-ar simți relativ confortabil cu o soție plecată și cu trei fete pe capul lui și nu am prea reușit. În mahalaua în care locuiesc la Trușeni, de pildă, din cele șase familii vecine, cinci soții sunt plecate, iar în una dintre acestea, după ce mama a plecat în Italia încă de pe timpul comuniștilor, fiică-sa, mamă și ea, a plecat cu jumătate de an în urmă în Rusia. Soțul acesteia din urmă a rămas cu o fetiță de 6 ani și un băiețel de 4 ani. Și peste gard văd cât de greu se descurcă tânărul tată, chiar dacă primește bani de la o mamă din Italia și o soție de la Moscova. Nici una din cele șase mame nu a putut veni anul acesta de Paști acasă.

Bine, chiar dacă eu unul nu am auzit despre o asemenea situație, nu exclud că poate undeva în vreun sat din Moldova există și o astfel de familie. Să ridici însă un caz cu totul particular la rangul de situație tipică pentru Moldova mi se pare o deformare.

În general, felul în care este făcut spotul mi-a amintit de ceva oarecum familiar, de așa-zisa artă a „realismului socialist”, cea care se făcea în perioada sovietică. Atunci cetățenii sovietici erau bântuiți de necazuri și suferințe, dar noi jurnaliștii și artiștii nu aveam voie să le abordăm. Trebuia să dai dovadă de atâta abilitate ca să alegi din realitate situații și personaje în general „pozitive”, fără probleme. Bun, se mai isca și câte un necaz, dar acesta, dacă nu era rezolvat de eroii pozitivi, apărea neapărat câte un bun comunist sau lider de partid care lichida toate necazurile. Și trebuie să spun că unii jurnaliști știau să strecoare cu atâta finețe așa-zisul „rol al partidului”, încât acesta parcă nici nu se simțea. Există o mulțime de exemple în acest sens, dar eu o să-l aduc doar pe unul, antologic. E vorba de filmul sovietic „Cazacii din Cuban”, filmat în unul din cei mai cumpliți ani ai istoriei sovietice, 1949, anul deportărilor, al colectivizării forțate, al sărăciei, al foametei. Ei bine, în film (care mai este pe deasupra și un musical), avem un tablou idilic despre viața plină de belșug și voie bună în colhoz. Singurul grăunte de dramă este iubirea ce îl mistuie pe un președinte de colhoz față de o președintă de colhoz. Așa cum intuiți, totul se încheie - nu fără participarea benefică a partidului - cu un happy end, cu o căsnicie. Și trebuie să vă zic că filmul acela mincinos este foarte bine făcut, chiar nu-i lipsește un anume farmec.

Și dacă o astfel de mistificare a realității există și în spotul „Al vostru Vlad Filat” poate lucrul acesta nu este chiar atât de grav. Cu totul grav mi se pare faptul că e vorba de o dedicație unui politician (și în locul numelui „Filat” sunteți liberi să-l puneți pe al oricărui alt politician ).

Vreau să întreb, vă imaginați cumva spoturi de genul „Al vostru Francois Hollande...” „A voastră Angela Merkel...” „Al vostru Barac Obama”?... Nici eu. Bun, prin absurd aș putea admite că ar putea să apară și așa ceva, dar după ce admit ideea asta, trebuie să o accept și pe aceea că un atare spot ar fi devenit pe loc ținta unor critici demolatoare ale jurnaliștilor din țările cu pricina și ale societății în ansamblu. Și noi am făcut o parodie la spotul „Al vostru Vlad Filat”.

Nu știu cum ar fi reacționat autorii unui spot „A voastră Angela Merkel” la o parodie, autorii spotului „Al vostru Vlad Filat” ne-au împroșcat pe noi cu Anatol Durbală cu o ploaie de insulte și injurii. Cu această ocazie am aflat, cu mare surpriză, că spotul este produs de Sergiu Prodan și Viorica Meșină, niște colegi cu care ne cunoaștem de vreo 30 de ani, ne apreciem reciproc, cu care am colaborat. Cu vreun an și ceva în urmă, de pildă, m-au chemat să mă filmez, alături de alte patru persoane publice din Moldova, într-o serie de spoturi sociale dedicate combaterii tuberculozei.

Că nu există autori pe lume cărora să le placă critica, oricât de obiectivă ar fi ea, o știu. Dar să ajungi la furie, insulte și injurii, trecând cu ușurință peste faptul că ai făcut, de fapt, o carte poștală de Paști, pe care însă nu scrie „Paște Fericit!”, ci ”Al vostru Vlad Filat” mi se pare trist detot. E firesc că un artist se îndrăgostește de opera lui și de personajele lui. De personaje, da, dar de ce și de sponsor?...

Insultele și injuriile mi s-au părut cu atât mai neașteptate, cu cât știu că Sergiu Prodan lucrează la un film despre emigrație, dar un film cinstit, dur, dacă e să judec după ce a declarat în interviuri. Colega Meșină, la rândul ei, a creat anul trecut un film dur și cinstit despre relațiile într-o tânără familie. Nici în scenariul lui Prodan, nici în filmul lui Meșină nu este sugerată vreo intervenție magică a vreo unui Vlad Filat în cursul complicatelor probleme ale vieții. De ce, mă întreb, într-un caz putem fi cinstiți, iar în altul, mai puțin?...

În avalanșa de reproșuri și insulte adresate de cei doi și întreținute cu furie, timp de câteva zile, de o mână de fani și de fini, mi-a fost greu să înțeleg ce i-a nemulțumit, de fapt. Cu dificultate, am dedus că ei, de fapt, nu se apără atât pe ei ca autori, și nici pe Filat, ei manifestă compasiune și grijă față de persoanele care s-au filmat în spot și care nu sunt actori, sunt oameni simpli. Pe care noi cu parodia noastră i-am fi jignit. Ce să spun despre asta?... Mă miră miopia și ușurința cu care se trece peste faptul că în momentul în care oamenii aceea au acceptat să se filmeze, ei au devenit volens-nolens niște „actori în teatrul lui Filat”. Când scoți pe piață un produs, un spot cu un politician, îl expui criticilor nu doar pe el, îi faci vulnerabili și pe cei care participă... Mă întreb, oare li s-a spus asta oamenilor aceia? Iar dacă nu li s-a spus, nu cumva ei au fost astfel induși în eroare, înșelați, ofensați?... Eu unul nu văd o deosebire prea mare între felul acesta de a trata niște oameni și darurile sub formă de pachete cu crupe pe care aud că a început să le distribuie PLDM.

Bun, totul putea să se rezume la atât, ei au făcut un spot, care place unora și displace altora, noi am făcut o parodie la acel spot care de asemenea place unora și displace altora. Ne-am criticat, ne-am insultat, am rupt relațiile... A urmat însă ceva incalificabil. Într-o postare pe fb, Sergiu Prodan pur și simplu ne-a amenințat pe mine și pe Anatol Durbală. O amenințare geamănă cu cele pe care le-am mai primit de la politicienii și interlopii pe care i-am criticat în Ora de Ras. „Dacă vă mai atingeți de vreun spot de-al meu, o să aveți probleme serioase ”, a scris colegul nostru.

De obicei, astfel de amenințări la adresa jurnaliștilor intră în atenția organelor de drept, dar cum să te gândești la așa ceva, când e vorba de un bun coleg. Mie, când mi s-a spus că Sergiu Prodan ar fi scris așa ceva, nici nu mi-a venit a crede. I-am deschis pagina de fb, mai ales că suntem „friendzi”, ca să citesc cu ochii mei. Dar surpriză! nu am mai găsit postarea cu amenințarea. În locul ei - o alta, în care el spune că a șters postarea precedentă, deoarece „nu vrea să dea valoare unor NONVALORI”. Asta am ajuns noi cu Anatol Durbală pentru colegul Prodan, niște „nonvalori” . Când a avut nevoie să mă folosească în spoturi sociale eram „valoare”, acum brusc am devenit nonvaloare.

„Să nu-mi mai întindeți mâna când o să ne întâlnim!”, cu asta parcă își încheia colegul nostru postarea ștearsă. Îmi pare sincer rău, fiindcă și Prodan, și Meșină, dar și mulți dintre cei care le împărtășesc revolta și furia sunt niște buni profesioniști, care au realizat și știu bine că vor mai realiza lucruri bune. Și cu care am mai fi putut colabora ori cel puțin sta la o bere. Ne-a certat politicul, politicienii. Asta este, accept cu înțelegere și chiar ușurare situația. Există și o satisfacție în a descoperi că unii oameni nu sunt ceea ce au vrut să pară.

În încheiere, pentru liniștea lui Sergiu Prodan și a colaboratorilor săi, le promit cu tărie că n-o să mă mai ating niciodată de ceea de ce s-au atins ei.