Ziua Europei se amână: AIE se teme de "Lagutele Gălăgioase" şi de "Ursul Moscovit"
Zilele astea se scrie o nouă filă din epopeea ”Moldova și UE”, ce are drept autor puterea de la Chișinău, și pare a fi chiar mai penibilă decât precedentele.
Dacă până în 2009 la Chișinău nu exista oficial ”Ziua Europei”, deoarece era ”Deni Pobeda”, din 2010, noua putere, strânsă aidoma mlădițelor din poveste în falnica ”AIE”, au zis că hai să-mpace și capra și varza și să le sărbătorească pe ambele. Doar că varză ieșim noi din urma acestei ”împăcări”, scrie Alexandru Cozer în articolul "Eurointegrare cu AIE la guvernare", publicat pe blogul său.
Nu știu ca urmare a căror năstrușnicii ”AIE-iste”, ”Ziua Europei” la moldoveni a fost mutată tocmai pe 15 mai, adică la o săptămână după ce se sărbătorește peste tot.
Eu înțeleg că guvernanții noștri, cărora le e frică de ”Lagutele Gălăgioase” și de ”Ursul Moscovit” mai ceva ca de Dumnezeu, nu și-ar fi permis niciodată să renunțe la ”Deni Pobeda”, dar atunci de ce să-ți bați joc de ”Ziua Europei”?
Nu știu dacă pe cei de la Bruxelles îi încălzește cu ceva faptul că pe 9 mai ne ”cătăim” cu tancul, iar o săptămână mai târziu fluturăm steaguri albastre cu steluțe galbene. Cred că Bruxelles-ul nu rămânea mai impresionat cu ceva nici dacă sărbătoream noi pe 9 mai.
Oficialii de la Chișinău, în avântul lor eurointegraționist, cred că aducând nu știu ce trupe la Chișinău și împodobind urba cu stegulețe albastre vor rupe gura târgului european, dar se înșeală amarnic. Europa așteaptă de la Moldova fapte și acțiuni concrete, reforme și bunăstare, nu parade și sărbători opulente.
Nu cred că în Austria, Suedia sau Finlanda înainte de 1995, anul aderării acestor țări la UE, s-a sărbătorit vreodată ”Ziua Europei” la 9 mai, cu atât mai puțin la 15. Dar, aceste țări, la acea oră se puteau lăuda cu o economie și o dezvoltare net superioară multor state UE. Noi cu ce ne lăudam?
PS: Primăria Chișinăului va cheltui cu siguranță câteva zeci de mii bune de euro pentru fastul de la 15 mai. Nu era mai bine dacă acei bani mergeau în repararea unui kilometru de drum, ca atunci când vine Barroso la Chișinău să nu fie ”hurducat”?
Sursa: analizemd.blogspot.com
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE
27.01.2023 -
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26.01.2023 -
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023
-
Comentarii 0