Întâlnirea on-line a luat sfârșit. Natalia Iuraș, directoarea Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, a răspuns la întrebările cititorilor HotNews.md
Întâlnirea on-line a luat sfârșit.
Cum pot fi instruiți membrii birourilor electorale la distanță? Ce este “E-learning pentru alegeri libere şi corecte”? Poate fi instruirea la distanță a funcţionarilor electorali eficientă şi care sunt criteriile de măsurare?
La aceastea şi alte întrebări a răspuns în cadrul unei întâlniri online cu cititorii HotNews.md dna Natalia Iuraș, directoarea Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral de pe lînga Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova.
Nota redactiei:
*Pentru a păstra coerența şi relevanța discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebari sau care constau în atacuri la persoană.
*Vă rugăm sa nu adresaţi mai mult de două întrebări pentru a da posibilitate invitaţilor să raspundă la cât mai multe probleme ridicate de cititori. Postările lungi sau care conţin mai mult de doua intrebari nu vor fi validate.
- Întrebarea #1 — John: dar de ce trebuie instruiti functionarii electorali la distanta si nu in mod obisnuit?
- Natalia Iuraș: Bună ziua ! Vă multumesc pentru întrebare. Seminarele „faţă în faţă” desfășurate la moment raional, au avantajele însemnate, dar și dezavantajele lor. Printre dezavantaje se numără cheltuielile financiare destul de mari (pentru tipărirea și transportul materialelor, pentru cazare, gustări etc.), numărul limitat de participanţi care pot fi instruiţi într-o anumită perioadă de timp, precum și imposibilitatea multor persoane de a lipsi de la locul de muncă permanent pentru o zi întreagă de instruire.
O alternativă eficientă și care dă răspuns problemelor identificate în cadrul instruirilor „faţă în faţă” este instruirea la distanţă. Instruirea este gratuită, nu impune constrângeri de timp, spaţiu şi ritm de studiu, persoanele care aleg această formă de învaţământ având avantajul de a nu-şi întrerupe activitatea socio-profesională. Participarea presupune conexiunea pe platformă de cîteva ori pe săptămînă, la ore comode participanților pentru parcurgerea materialelor didactice oferite şi recomandate de experţi, implicarea în discuţii pe forum şi susţinerea unor teste individuale după fiecare temă şi a unui test final. La finalizarea cursului, participanţii care l-au absolvit cu succes au primit certificate electronice şi sunt admişi automat să susţină testul oficial pentru a fi certificaţi în calitate de membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare. - Întrebarea #2 — Mihaela: Care este misiunea Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral de pe lîngă Comisia Electorală Centrală? Cîți funcționari electorali au fost instruiți pînă în acest moment?
- Natalia Iuraș: Misiunea Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) de pe lîngă Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova este de a contribui la asigurarea unui mediu favorabil pentru organizarea corectă și transparentă a alegerilor în Republica Moldova.
CICDE este constituit în scopul instruirii şi calificării funcţionarilor electorali,inclusiv a persoanelor din Registrul funcţionarilor electorali, perfecţionării profesionale continue a acestora, subiecţilor implicaţi în procesul electoral din Republica Moldova, precum şi altor persoane interesate.
Obiectivul principal al CICDE este transmiterea, prin intermediul instruirii, a celor mai bune practici în domeniul electoral către persoanele implicate în organizarea și desfășurarea alegerilor din Moldova
Conform ultimelor datelor în Registru au fost introduse 1556 de persoane total instruite din care care 90% au obţinut certificate de calificare, iar ceilalți certificate de participare.
Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral este o instituție publică subordonată CEC, înființată în conformitate cu art. 26¹ din Codul electoral. Fiind o persoană juridică, dispune de autonomie administrativă şi financiară, ştiinţifică şi pedagogică, cont de mijloace speciale în instituţiile bancare, inclusiv în valută străină, ştampilă, precum şi alte atribute ale persoanei juridice. Centrul este finanţat din contul mijloacelor financiare prevăzute în bugetul CEC şi a celor acordate ca asistenţă financiară şi tehnică de organismele internaţionale, donatori externi şi interni. El nu face parte din sistemul naţional de învăţămînt şi educaţie, nu este supus dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea şi licenţierea instituţiilor de învăţămînt şi celor privind sfera ştiinţei şi inovării. - Întrebarea #3 — Laurențiu: Care sunt principale rezultate ale proiectului “E-learning pentru alegeri libere şi corecte”?
- Natalia Iuraș: Vă mulţumesc pentru întrebare.
"E-learning pentru Alegeri Libere şi Corecte" este un proiect implementat de Centrul de Instruire Continuă în dimeniul Electoral (CICDE) de pe lîngă Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, în parteneriat cu Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Moldova, susținut financiar de către Fundația Est-Europeana.
Patru experţi din cadrul CICDE / CEC au elaborat un curs de instruire la distanţă pentru viitorii funcţionari electorali care cuprinde 13 module. La curs au participat 135 de persoane din Moldova, România, Grecia, Marea Britanie, Italia. 46 de persoane au finalizat cu succes cursul și au susţinut testul de evaluare. Media testului final de evaluare a fost de 29,73 din 30 de puncte posibile.
Din cadrul proiectului a fost co-finanţat site-ul CICDE (va fi lansat în curînd) şi pe el va fi instalată platforma de instruire la distanţă, care va constitui un instrument adiacent pentru instruirile pe care le realizam acum în teritoriu. Pe site va fi instală şi harta digitală a secţiilor de votare, elaborată de Alianţa CCAII în 2013 în cadrul campaniei "Hai pe Net".
De asemenea, au fost organizate trei ateliere consultative, în parteneriat cu Asociaţia "Motivaţie" din Moldova, Asociaţia Surzilor din Republica Moldova şi Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi. În rezultat, au fost elaborate o serie de propuneri şi recomandări pentru aprofundarea drepturilor omului şi sporirea gradului de accesibilitate la vot a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii; dizabilităţi de vedere şi dizabilităţi auditive.
Evenimentele din cadrul proiectului au fost diseminate prin intermediul posturilor de radio, TV şi social media. - Întrebarea #4 — Ana: Credeti ca in Republica Moldova oamenii sunt pregatiti pentru E-learning?
- Natalia Iuraș: Vă mulțumesc pentru întrebare.
Republica Moldova se află printre primele zece ţări la capitolul cea mai rapidă conexiune la internet. Potrivit ratingului NetIndex, elaborat de agenţia internaţională Ookla, specializată în studierea şi diagnosticarea problemelor de acces la reţea, țara noastră s-a plasat pe locul 9. Considerăm ca este necesar și cost-eficient sa folosim toate resursele pe care le oferă țara noastră. În cazul dat vorbim de potențialul uman și conexiunea la internet. Suntem convinși că mulți cetățeni din republica Moldova și în afara țării sunt interesați de studierea on-line. Toate părțile vizate în procesul electoral au fost și sunt deschiși pentru participarea în cursurile noastre on-line. - Întrebarea #5 — Lilaiana Rosu: nu este foarte clara metoda de instruire. de ce doriti anume in asa fel sa instruiti functionarii electorali?
- Natalia Iuraș: Vă mulţumesc pentru întrebare.
E-learning-ul este o metoda de instruire la distanță – prin internet. Respectiv, întreg cursul de instruire este plasat pe o platforma on-line si oricine se inscrie la curs are acces la toata informatia. Avantajele principale se referă la faptul că participantul este liber sa-si aleaga ora la care se logheaza in sistem si sa-si determine propriul ritm de invatare.
Pentru Centrul de Instruire in Domeniul Electoral avantajul consta in faptul ca mai multe persoane pot fi instruite simultan, inclusiv cei din afara tării, fara a fi nevoie de cheltuieli financiare și umane extrem de mari. As vrea sa subliniez aici ca Centrul de Instruire in Domeniul Electoral nu iși doreste sa substituiasca complet instruirile de tip „față în față ” ci doar sa ofere potențialilor funcționari electorali o metoda alternativă de formare si/ sau perfectionare profesională. - Întrebarea #6 — Alexandru: Pentru a fi membru a biroului electoral ajunge doar sa treci instruirea si sa obtii certificat de absolvire sau mai este nevoie de ceva?
- Natalia Iuraș: Vă mulţumesc pentru întrebare.
Conform Art 29 al Codului Electoral, pot fi desemnate la funcţia de membru în biroul electoral persoanele care au urmat cursuri de perfecţionare în cadrul CICDE şi deţin certificate de calificare corespunzătoare. Candidaturile a 3 membri ai biroului electoral al secţiei de votare se propun de către consiliile locale.
Candidaturile celorlalţi membri ai biroului electoral al secţiei de votare se propun de către partide şi alte organizaţii social-politice reprezentate în Parlament, cîte unul de la fiecare partid sau altă organizaţie social-politică, iar dacă nu este suficient, numărul rămas de membri se completează de consiliul electoral de circumscripţie, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, din Registrul funcţionarilor electorali. - Întrebarea #7 — Gheorghe: În Republica Moldova există o conexiune la Internet foarte bună. Avem peste 500 mii de utilizatori prezenţi pe diferite reţele de socializare. Cum vă explicaţi faptul, că în Republica Moldova se utilizează atît de puţin tehnologiile informaţionale în scopuri profesionale?
- Natalia Iuraș: Mulțumesc pentru întrebare.
Este poate inca unul din paradoxurile societatii noastre. Si totusi, eu consider ca explicatia rezida in faptul ca multi cetateni ai Republicii Moldova au rude plecate peste hotarele tarii. In aceasta situatia, Internetul este cea mai ieftina si mai accesibila modalitate de a tine legatura cu ei. Iata de ce probabil retelele de socializare sunt atat de populare la noi.
Pe de alta parte abilitatile de lucru cu calculatorul acumulate de cetatenii simpli care utilizeaza internetul in scopuri personale pot si trebuie sa fie utilizate si in scopuri profesionale. Dorinta Centrului de Instruire Continua in Domeniul Electoral de a instrui potentialii functionari electorali inclusiv prin internet se incadreaza in evolutia fireasca a societatii si va contribui cu siguranta la modernizarea procesului electoral in intregime. - Întrebarea #8 — Veaceslav: Dacă sunt o persoană cu dizabilităţi aş putea să activez în calitate de membru al biroului electoral?
- Natalia Iuraș: Această întrebare chiar astăzi am discutat-o în cadrul întilnirii cu participanții proiectului. Raspunsul este - Desigur ! Orice persoană cu vîrsta mai mare de 18 ani și cu capacitatea deplina de exercițiu poate activa in calitate de membru ai biroului electoral ale secției de votare.
Instruirile noastre oferă această posibilitate si vă îndemnam sa treceți cursul nostru on-line sau în teritoriu față în față conform graficului actualizat pe care îl puteți gasi pe sait-ul CEC (la moment) și pe pagina oficiala a CICDE atunci cînd va fi lansată. - Întrebarea #9 — Ilona: Planifică CICDE/CEC să elaboreze către următoarele alegeri parlamentare materiale informative user friendly pentru mai multe categorii de persoane cu dizabilităţi?
- Natalia Iuraș: Va multumesc.
Da, CICDE planifică elaborarea materialelor informative « user friendly » pentru mai multe categorii de persoane cu dizabilităţi către următoarele alegeri parlamentare în conformitate cu recomandarile menționate mai sus și bugetul disponibil. Printe primele actiuni este elaborarea a 6-7 spoturi viteo/materiale instructive cu informație in limba romana, subtitrare in limba rusa si traducerea acestora in limbajul mimico-gestual. - Întrebarea #10 — Avraam: Bugetul pe care-l aveţi la dispoziţie este sufiecnt pentru a realiza sarcina dificlă pe care o are instituţia pe care o conduceţi (să instruiţi şoi să certificaţi peste 20 mii de persoane)?
- Natalia Iuraș: Vă mulțumesc pentru această întrebare.
Deocamdată, Centrul de Instruire Continuă in Domeniul Electoral s-a confruntat mai degrabă cu alte constrângeri decât cele financiare și aș mentiona aici procedurile complicate de achizitii publice, normativele legale invechite care de multe ori nu corespund realității și respectiv sunt prea mici (de ex. pentru pauza de cafea nu pot fi cheltuiti mai mult de 15 lei de persoana pe zi) și lipsa resurselor umane calificate disponibile să lucreze în regimul propus pentru remunerația stabilită. Bineînțeles, o alta contrangere majora este timpul, dar, suntem obișnuiți deja că în domeniul electoral se lucrează contra cronometru. Încercăm să le luăm pe rând și să solutionam ceea ce este în zona noastra de influență.
- 02.04.2014
-
Socialiştii vor majorarea pensiilor cu 20 la sută şi revenirea la compensaţiile nominative
- 02.04.2014
-
A fost lansat spotul campaniei "Moldova - moldoveni - moldovenesc"
- 02.04.2014
-
S-a desfășurat etapa republicană a Concursului pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de aur”
- 01.04.2014
-
Lansarea Centrului Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari
- 01.04.2014
-
Proiecte de succes din Transnistria
Video Line
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
- 15.01.2014
-
Eminescu, omagiat la Bălți
Comentarii (0)