Petcov îi face iresponsabili pe liderii Coaliţiei, dar şi pe ... Vladimir Voronin
Deputatul comunist Alexandru Petcov a declarat vineri, după sesiunea extraordinară eşuată a parlamentului că neparticiparea la aceasta reprezintă o atitudine iresponsabilă, o sfidare a Constituţiei şi uzurpare a puterii în stat. Este de menţionat că la sesiunea convocată de PCRM au lipsit şi deputaţi comunişti, inclusiv liderul formaţiunii, Vladimir Voronin.
”(…)Dânșii nici măcar nu au venit. Aici nu este vorba de protest, aici este vorba de sfidarea normelor constituționale, de uzurparea puterii în stat. Ei au arătat întregii lumi că nu mai este valabilă norma constituțională prin care se prevede convocarea ședințelor Parlamentului în condițiile Constituției”, a constatat deputatul citat de portalul apropiat comuniştilor omg.md.
Sesiunea extraordinară a Parlamentului pe o durată de două zile a fost solicitată de fracțiunea PCRM pentru a desfășura audieri la subiectul libertății mass-media și a problemelor cu care se confruntă autoritățile publice locale după impunerea plafonării taxelor locale, care vor duce la pierderi de 200 mil lei la bugetele locale, notează omg.md.
Amintim că 5 deputaţi comunişlti nu au participat la sesiunea extraordinară a parlamentului.
Coaliţia Pro-Europeană a anunţat din start că nu va participa la acaestă sesiune pe care o consideră un ”show” al comuniştilor. În aschimb, şeful legislativului Igor Cormnan a anunţat că cele două chestiuni sunt discutate în cadrul comisiilor parlamemntare şi a grupurilor de lucru iar deputaţii din Coaliţia Pro-Europeană intenţionează să vină ciu iniţiative legislative concrete pentru rezolvarea problemelor existene şi nu doiar să facă declaraţii la microfoanele parlamentului
- 05.02.2014
-
„Să fiţi încrezători în ziua de azi şi de mâine”, le-a spus Vicepreşedinta Parlamentului medicilor şi profesorilor de la Cimişlia
- 05.02.2014
-
Job announcement
- 04.02.2014
-
O donaţie de carte la biblioteca Liceului „Mihai Eminescu” din Cimişlia şi o lecţie publică cu participarea tinerilor | Vicepreşedinta Parlamentului la Cimişlia
- 04.02.2014
-
Proiecte investiţionale, priorităţi legislative în 2014, investiţii în sănătate: agenda vizitei Vicepreşedintei Parlamentului, Liliana Palihovici, la Cimişlia
- 03.02.2014
-
Socialiştii vin cu iniţiativa organizării referendumurilor consultative privind aderarea la UV în toate raioanele şi municipiile ţării
Video Line
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
- 15.01.2014
-
Eminescu, omagiat la Bălți
Comentarii (5)
Ce mai vrea acest individ daca actiunile lor nu sint luate ins serios nici macar de Voronin, haa????? Ei singuri se fac singuri de rusine....
In aceasta ordine de idei atunci Petcov si intreaga fractiune comunista la toate sedintele care nu participau si pe care le boicotau in cel mai penibil mod atunci de fiecare data uzurpau puterea de stat ,dar ce sa mai vorbim daca pina si presedintele fractiunii PCRM nu-i stimeaza si nu s-a prezentat .
Precis primeste citeva dupa ureche de la Voronin dupa ce practic il face uzurpator, comunistilor nici nu trebuie sa le faci nimic ei si singuri se izbesc cu capul de "stanga"....
comunistii se fac de ris in mod repetat si nu inteleg ca singuri isi sapa groapa unde vor nimeri ei ca niste gunoaie si vor ajunge doar o pagine negra de istorie! E penibil sa vedem un circ de doi bani din partea acestora!
Pai uite ca Comunistii deja nu mai sunt o unitate de idei, si se evidentiaza tot mai mult acele fisuri si contradictii de idei, daca pina acum insultau si cenzurau presa, iaka acum ii vedem vehementi in apararea libertatii presei, dar nu cu totii ci doar citiva, si daca pina acum aveau obiceiul de a lipsi de la sedinte de a pleca in timpul proiectelor importante, uite ca acum ii vedem disciplinati dar din nou nu cu totii, la acele sedinte care nu au nici un impact social, ci sunt doar cu o ordine de zi nostima si inutila!