PRECIZĂRILE lui Traian BĂSESCU privitor la UNIREA R. Moldova cu România
FOTO: 1 decembrie 2013. Președintele moldovean Nicolae Timofti, alături de omologul său român, la București, de Ziua Națională a României
Traian Băsescu a declarat miercuri seara, într-o emisiune la postul B1 TV, că se va ocupa „categoric”, după terminarea mandatului de președinte, de proiectul privind unificarea României cu Republica Moldova. „Când nu voi mai angaja statul român, mă voi dedica unui proces de explicare, de ce trebuie să se întâmple”, a spus șeful statului român, citat de HotNews.ro.
„Categoric, mă voi ocupa de acest proiect, va fi unul din proiectele în care îmi voi pune resursele după terminarea mandatului, eu cred în acest lucru, România are nevoie de Moldova și Moldova are nevoie de România. Nu îmi e rușine de ce am spus și nu mă deranjează nici dacă un politician sau altul spune „Vai, cum am putut spune așa ceva, îi întărim pe comuniști”. Nu, comuniști sunt toți aceia care joacă între Moscova și Bruxelles, cum face Ianukovici. Din ăștia sunt și în Romania, și în Moldova, dar nu e un proiect care să se poată face mâine sau poimâine”, a declarat Băsescu.
HotNews.md amintește că președintele statului român, Traian Băsescu, a declarat, într-o emisiune la TVR1, la sfârșitul lunii noiembrie, că „următorul proiect politic pentru România, după NATO și Uniunea Europeana, este unirea cu R. Moldovași că acest lucru nu se va întâmpla „mâine”. „Mai devreme – nu vă gândiți mâine – sau mai târziu, acest lucru se va întâmpla, pentru că sângele apa nu se face”, a spus atunci Băsescu.
În replică, mai mulți politicieni de la București și Chișinău au catalogat afirmațiile lui Băsescu drept dăunătoare parcursului european al R. Moldova. Premierul moldovean Iurie Leancă a spus că „R. Moldova nu este pregătită pentru unirea cu România”.
- 17.09.2014
-
INVITAȚIE PENTRU MASS-MEDIA: CONFERINȚA DE PRESĂ CU DENUMIREA „ALĂTURĂ-TE CAMPANIEI DE SALVARE A RÎULUI BÎC ÎN TOAMNA ANULUI 2014"
- 17.09.2014
-
Reprezentanții APL din raionul Florești au fost instruiți în cadrul campaniei CALM de informare și de discuții în rindul Autorităților Locale privind Acordul de Asociere la Uniunea Europeană!
- 17.09.2014
-
DECLARAŢIA COMITETULUI EXECUTIV AL PSRM
- 17.09.2014
-
25 mii de locuitori vor avea acces confortabil la drumul republican Chişinău-Hînceşti-Cimişlia-Basarabeasca R3 şi R34
- 17.09.2014
-
Moldova și Turcia inițiază negocieri privind conversiunea permiselor de conducere
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (0)