Sursa imagine: no-way.ru

Alex Cozer: Ar fi mai grav dacă la paradă ar participa Ghimpu

Consider că mult prea multă tevatură se face pe marginea ”Paradei Militare” de pe 9 mai de la Moscova. Nu știu dacă era cazul să mergem sau nu să sărbătorim 65 de ani de la așa zisa încheiere a celui de-al doilea Război Mondial.  Eu, în schimb, știu că cea de-a doua conflagrație mondială s-a încheiat de fapt în septembrie 1945, dar dacă rușii spun că s-a întâmplat la 9 mai, așa o fi. Și mai știu că în urma acelui război, Moldova dintre Prut și Nistru nu a fost în postura de a-și apăra Patria, ci în cea de a o trăda. Iar Patria a fost trădată, de vreme ce am fost dezlipiți de la țară și am devenit Republică Sovietică și Socialistă. Deci ce facem, mergem să sărbătorim faptul că am devenit sovietici? - se întreabă Alexandru Cozer în artocolul "Încă o dovadă de imaturitate politică", publicat pe blogul său.

Dar, să ne întoarcem în 2010 și să ne întrebăm cum am ajuns în această postură. Totul era bine și frumos pe tărâmuri moldave, nimeni nu-și bătea capul de parade militare și alte chestii, până la momentul în care o publicație rusă, care e bine cunoscută pentru faptul că de-a lungul timpului a servit regimul de la Kremlin foarte iscusit, inclusiv în problema statelor CSI, a publicat o porcărie de articol despre un posibil viitor scandal diplomatic dintre Moldova și Rusia. Analizând atent acel articol, vedem că publicația rusă a avut grijă mai mult să amenințe Moldova și să atragă atenția asupra ”catastrofei” care ar urma unei posibile neprezentări a soldaților moldoveni la parada de la 9 mai.
 
De aici și tot scandalul a pornit. Presa moldovenească a luat foc, politicienii au început să dea declarații iresponsabile ori populiste, iar în guvern s-a instalat panica.
 
Spun că în guvern s-a instalat panica, pentru că ”Ministrul Apărării” nu a procedat deloc corect atunci când a lansat bizara afirmație precum că soldații moldoveni nu ar fi pregătiți pentru participarea la paradă, acesta fiind susținut și de președintele Ghimpu, care a adăugat că soldații moldoveni pot mărșălui numai în PMAN din Chișinău, unde e asfalt, nu și la Moscova, unde e caldarâm. Cred că mult mai corect era din start, dacă cei doi spuneau clar, de ce, în viziunea lor, militarii moldoveni nu ar trebui să participe la paradă, dar nu să invoce motive puerile, de genul celor de mai sus sau a lipsei banilor.
 
Atât le-a și trebuit comuniștilor și PD-iștilor, care când au auzit de motivul invocat de Marinuță, pe loc s-au transformat în filantropi și s-au oferit să finanțeze ei toate cheltuielile ce țin de participarea la paradă.  Apoi Filat a zis că bani sunt, s-a discutat ceva în interiorul Alianței și, până la urmă, s-a decis ca militarii să participe la paradă.
 
După asta, vădit rănit în orgoliu, președintele Ghimpu a zis că dacă participă soldații nu mai merge el. Și iar necaz, iar „scandal diplomatic”, iar „destrămarea Alianței”, iar pichetări în fața guvernului, ”Spune nu participării la paradă”, iar, iar, iar…
 
Și de la ce toate astea? Până la urmă, până mai alaltăieri se știa că Ghimpu va participa, iar soldații nu. Azi se știe că participă soldații, iar Ghimpu nu mai participă.  Cine totuși creează un impact mai mare la participarea la o asemenea paradă, niște soldați amărâți, ori însuși șeful armatei, președintele statului?
 
Pentru mine, din punct de vedere istoric, nu trebuia Moldova în general să participe la acea paradă. Tot din punct de vedere istoric, e mai grav ca la paradă să participe președintele decât soldații.
 
În schimb, din punct de vedere politic, mai ales atâta timp cât la paradă participă și mai mulți șefi de stat și armate ale unor state membre UE și NATO, era un privilegiu atât pentru președintele Moldovei cât și pentru armata națională să se afle în preajma unor viitori sau actuali parteneri.
 
Păcat, mare păcat că populismul încă stă în capul mesei la majoritatea politicienilor moldoveni, iar aceștia nu-și dau seama că prin acțiunile lor aduc un mare prejudiciu de imagine acestui amărât pământ.
 
P.S. Cam cum ar fi dacă ai fi chemat la o nuntă împreună cu copii tăi? Inițial, declari că vei merge singur la nuntă, deoarece doar tu deții un costum, nu și copii. Ca mai apoi, când soția găsește bani să le cumpere haine, tu zici că dacă se duc ei la nuntă nu te mai duci tu.
Autor: Alexandru Cozer
Sursa: analizemd.blogspot.com
25.04.2010 Opinii
3337
0

Comentarii 3

  • Darienko Tudor:

    moldovenii nu au ce cauta in piata rosie a criminalilor care ne-au siluit istoria si tot ce avem mai sfanf.
    va pare normal ca ursii polari sa ne sfisie? sa ne mutileye constiinta de neam si demnitate nationala? ma kk eu pe capul moldovenilor prosti si lichele innascute. oilor si mioarelor, o sa sugeti lapte de berbec cit o sa traiti daca nu luati exemplul bun al tarilor baltice. Lupu si Voronin sa nu bata capul si sa intoxice lumea cu aberatiile lor. sa se duca boalei in magadan daca vor parade criminale.

    25.04.2010 16:05
  • Gheorghe Fântână:

    Chiar nu inteleg ce are "mutileye constiinta de neam si demnitate nationala" cu parada de la Moscova?? e timpul sa scapati de complexele de victima si cel al inferioritatii.

    inca un sfat: Linistitiv-a!

    25.04.2010 20:37
  • Darienko Tudor:

    Gheorghe ca tine au murit milioane fără a şti pina la urma cine sint si de unde vin. de asta traim atita de bine

    25.04.2010 23:28

    • A fost semnat contractul de antrepriză pentru lucrări de reabilitare a Rezervației Cultural-Naturale ”Orheiul Vechi” din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală

      21.10.2022
    • Membri din Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord învață din experiența de dezvoltare a județului Brașov în contextul situațiilor de criză

      20.10.2022
    • Conferință la Bălți dedicată dezvoltării și revitalizării urbane în nordul Moldovei

      18.10.2022
    • Delegație din Letonia, în vizită de lucru la ADR Nord și în nordul Moldovei

      17.10.2022
    • JURNALISMUL COMUNITAR: Comunicare pentru Comunitate. Podcast #9

      17.10.2022