RSS

A fost PUBLICAT textul Acordului de Asociere RM-UE

03.12.2013 Actual
242
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: parmenianow.com

Guvernul de la Chișinău a dat publicității textul Acordului de Asociere a R. Moldova cu Uniunea Europeană. Textul Acordului poate fi accesat pe pagina web a Guvernului, fiind prezentat (numai în limba engleză) cu titlu de informare. 

Documentul are 972 de pagini şi cuprinde sub aspect structural un Preambul ce reprezintă o declaraţie introductivă a Acordului, ce stabileşte scopul Acordului și filosofia acestuia; Şapte titluri care conțin Principiile Generale; Cooperarea Politică și Politicile de Securitate și Afaceri Externe; Libertatea Justiției și Securitate; Cooperarea Sectorială și Economică; Comerțul și Temele ce țin de Comerț (DCFTA); Cooperarea Financiară inclusiv Prevederile anti-fraudă, precum și Prevederile Instituționale, Generale și Finale; Anexe „ce stabilesc legislația UE ce urmează a fi preluată până la o dată anumită”; Patru Protocoale.

Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere, o componentă esențială a căruia este Zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător, la 29 noiembrie 2013 în cadrul celui de-al treilea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Autor: HotNews
Sursa: gov.md
0

Comentarii (2)

  • 03.12.2013 12:07
    Vasile:

    Textul acordului reprezinta temelia unei politici viitoare care va opta pentru un progres in termeni rigurosi si stricti, aceasta reprezinta de fapt un interes national!

  • 03.12.2013 15:21
    Ana:

    Deja se vad rezultate ceea ce demonstreaza ca actuala guvernare nu sta si incalzeste fotoliile ci contribuie la dezvoltarea tarii





05.12.2013

„Soluțiile bune nu trebuie căutate foarte departe”, Vicepreședinta Parlamentului: Conferință regională la Chișinău în combaterea traficului de ființe umane prin intermediul internetului

05.12.2013

API angajează expert legal

05.12.2013

Drumul ce străbate satul Corjeuți (Briceni) și ajunge până în satul Trinca (Edineț) a fost reabilitat. E cel mai mare proiect de dezvoltare regională implementat, în Republica Moldova, în ultimii 2 ani

05.12.2013

Socialiştii au solicitat Curţii Constituţionale să protejeze Constituţia

05.12.2013

Reuniunea oamenilor de afaceri Moldova-Belarus, 9 decembrie, Chişinău