Ce crede Lupu despre UE și nu numai
Președintele Partidului Democrat din Moldova, vicepreședintele Internaționalei Socialiste (IS), Marian Lupu, a vorbit, la Istanbul, despre atașamentul democraților din Republica Moldova față de valorile promovate de Uniunea Europeană, precum și despre aplicarea mai avansată a politicilor sociale în țara noastră. Președintele PDM a susținut un discurs în fața a peste 140 de partide și organizații social-democrate de pe toate continentele, în cadrul Reuniunii Consiliului Internaționalei Socialiste, ce are loc la Istanbul, Turcia, în perioada 11-12 noiembrie 2013.
În discursul său, Marian Lupu a reiterat faptul că Republica Moldova este consecventă parcursului său european. "Pentru noi, Uniunea Europeană constituie o forţă a binelui în lumea de astăzi. Şi de aceea Republica Moldova merge înainte pe drumul apropierii de Uniunea Europeană". Potrivit președintelui PDM, UE reprezintă un model economic și social, un exemplu ce poate fi urmat de alte comunități: "Consider că instituţii regionale dezvoltate după modelul Uniunii Europene reprezintă soluţii de dezvoltare pentru toate celelalte continente. Noi, social-democraţii din Republica Moldova, ne menţinem încrederea că structuri precum Uniunea Europeană reprezintă forţe ale dezvoltării mondiale echilibrate", a declarat Marian Lupu.
Totodată, președintele PDM și-a expus viziunea asupra implementării politicilor sociale în Republica Moldova, în scopul de a crea noi locuri de muncă și de a ridica nivelului bunăstării. "Bătălia cea mai importantă în Republica Moldova este aceea de a ieşi din prizonieratul sărăciei. Iar pentru acest lucru avem nevoie de creştere economică constantă", a spus Marian Lupu.
Totodată, președintele PDM consideră că în paralel cu atragerea de investiții străine, este nevoie de sporirea responsabilității investitorilor față de angajați. "Luptăm ca interesele publice să fie mai bine apărate, iar investitorii să accepte responsabilităţi sociale sporite. Şi ştim că nu e întotdeauna uşor să ceri astfel de lucruri unor investitori pe care cu mari eforturi ai reuşit să-i convingi să vină în ţară şi care au creat şi creează locuri de muncă," a explicat președintele PDM.
Marian Lupu a vorbit, de asemenea, despre rolul educației în construcția unei societăți echitabile pentru toți. "Consider că trebuie să punem un accent sporit pe educaţie şi formare. Vulnerabilităţile oamenilor pe piaţa muncii se reduc pe măsură ce cunoştinţele şi capacităţile lor cresc. Social-democraţia trebuie să afirme mai hotărât că egalitatea începe de la educaţie, de la efortul de a oferi fiecărui copil şansa de a învăţa şi a de a se dezvolta," a afirmat președintele PDM.
În finalul discursului, Marian Lupu a făcut apel la forțele social-democrate pentru a contribui la crearea unei lumi în care fiecare să aibă șanse egale de dezvoltare. "Cred că social-democraţia trebuie să exprime viziunea unei lumi pentru cei mulţi, pentru toţi, în care nimeni să nu se simtă exclus sau abandonat pentru că nu corespunde unor anumite standarde".
Consiliului Internaționalei Socialiste are loc la Istanbul, pe 11-12 noiembrie și reunește peste 140 de partide și organizații social-democrate de pe toate continentele, instituții membre ale IS. Internaționala Socialista este considerată una dintre cele mai importate și reprezentative organizații politice la nivel mondial. Republica Moldova este reprezentată în Internaționala Socialistă de PDM, care are statut de membru cu drepturi depline. În 2012, Marian Lupu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste.
- 27.09.2014
-
Festivalul Mierii a fost inaugurat la Bălți
- 26.09.2014
-
CALM continuă campania de informare și de discuții în rindul autorităților locale privind acordul de asociere la Uniunea Europeană în raionul Taraclia!
- 26.09.2014
-
Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană discutat cu primarii din raionul Ialoveni!
- 26.09.2014
-
Seminar gratuit: Strategii de negociere, încheierea contractelor de export/import cu parteneri din UE
- 26.09.2014
-
Igor Dodon cheamă deputaţii din Parlamentul RM să se alăture iniţiativei de iniţiere a moţiunii de cenzură asupra activităţii Guvernului Leancă
Video Line
- 03.05.2014
-
Vorbesc româneşte, sunt român
- 31.01.2014
-
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
- 18.01.2014
-
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
Comentarii (0)