Semne diacritice

La 12 octombrie 2013, în Barcelona, capitala Cataloniei, a avut loc o mare demonstrație pentru unitatea Spaniei, împotriva acțiunilor de secesiune a regiunii. Presa spaniolă a scris cu acest prilej că Partidul Popular Conservator, aflat la guvernare în Spania, s-a implicat în organizarea manifestației, închiriind circa 70 de autobuze pentru a transporta adepți din diferite colțuri ale provinciei. În afară de aceasta, partidul de guvernământ a lansat campania „Noi suntem 47 de milioane”, cu referire la populația Spaniei, și unii demonstranți purtau tricouri cu acest slogan. Implicarea partidului de guvernământ este motivată de interesele țării, care se află la o răscruce periculoasă a pierderii unei părți din teritoriu.

La noi s-a pus la îndoială natura „europeană” a inițiativei partidelor din coaliția de guvernământ de a organiza un miting în sprijinul cursului european al R. Moldova. Este europenește pentru orice partid, fie aflat în opoziție, fie la guvernare, să ceri sprijinul cetățenilor în momentele cruciale ale istoriei. Din punctul nostru de vedere, era mai bine dacă ideea manifestației ar fi pornit de la societatea civilă, dacă adunarea nu era monopolizată de partidele din arcul guvernamental, dar, pe de altă parte, nu putem să nu recunoaștem că, fără implicarea organzațională și contribuția financiară a acestora, acțiunea putea să eșueze.

Sigur, ideea în sine este discutabilă și e bine că s-a discutat. Ni s-a părut ciudată încrâncenarea, înverșunarea cu care unii comentatori proeuropeni sau unioniști au „combătut”, la unison cu cei procomuniști, chiar și atunci când s-a văzut că liderii Coaliției nu își vor schimba decizia. Se pare că unii colegi de-ai noștri se cred la propriu „directori de opinie” și se supără foc dacă politicienii nu urmează direcția indicată de ei, insistând să acționeze de capul lor. Dacă ideea adunării era atât de rea, de compromițătoare pentru guvernare, de ce o atacau cu atâta zel antieuropeniștii? De ce încercau să oprească o acțiune care, considerau ei, îi va discredita pe liderii CPE? De ce îi păsa lui Rogozin de adunarea adepților integrării europene din R. Moldova? Probabil, fiindcă aceasta strica niște socoteli, încurca niște ițe, periclita niște planuri pe care nu le luau în calcul opozanții de dreapta ai manifestației în cauză.

Personal, am mers la adunarea de duminică, din Piața Marii Adunări Naționale, din două motive. În primul rând, fiindcă, orice s-ar spune, există o presiune puternică dinspre Rusia ca R. Moldova să renunțe la cursul proeuropean. Aș fi preferat să stau acasă, dacă Moscova ne lăsa în pace, dacă nu ne amenința, inclusiv prin intermediul Tiraspolului, dacă nu ne declara război economic, dacă nu acționa să destabilizeze situația din R. Moldova, dacă mass-media rusești nu încercau să inoculeze ideea că actuala guvernare ne duce spre Europa, ignorând interesele majorității cetățenilor R. Moldova, care nu ar sprijini actualul curs al politicii externe moldovenești, ci ar dori intrarea în Uniunea Eurasiatică. Protestele comuniștilor, mediatizate copios de ruși, pretindeau să ilustreze acest lucru, justificând, indirect, embargoul asupra vinurilor moldovenești și alte acțiuni dușmănoase din partea fostului nostru „frate mai mare”. Se cerea o replică, o „dezmințire”, un răspuns, într-o formă sau alta, din partea Coaliției Proeuropene la încercările de a o discredita. Și răspunsul a venit pe 3 noiembrie. Mass-media europene, dar și cele din Rusia au relatat că la Chișinău a avut loc o amplă adunare în sprijinul integrării europene, de circa 70 000 de oameni, organizată de partidele de la guvernare. E adevărat, unele publicații online rusești au scris că autoritățile i-au silit pe cetățeni să vină la miting, dar oricine își dă seama că un număr atât de mare de participanți nu îi poți aduce cu forța. Firește, nu excludem excesul de zel, cazurile de acest fel trebuie investigate și luate măsurile de rigoare. Și faptul că s-au găsit cetățeni care nu știau pentru ce se află acolo iarăși nu e de mirare. La orice manifestație din PMAN jurnaliștii „pescuiesc” persoane care au nimerit întâmplător acolo. Din păcate, dorința unor reporteri de a-și „condimenta” cu astfel de detalii reportajul se transformă nu de puține ori în manipulare. Are dreptate colegul nostru Petru Bogatu, care a scris despre aceasta pe blogul său, citând știri difuzate de PRO TV și Jurnal TV: ține de etica jurnalistică să nu generalizezi în baza unor cazuri singulare, cum a făcut o parte din mass-media.

Unii comentatori politici i-au învinuit pe organizatori că ar fi declanșat, astfel, campania electorală. Ar fi ridicol să nege cineva motivația electorală. Dar nu pentru alegeri anticipate pledează PCRM, pretinzând că vorbește în numele majorității? Una din consecințele zilei de 3 noiembrie e că s-a pus un punct simbolic „revoluției” comuniste. „Revoluția” kaput, dacă e să ne exprimăm în limbajul lui Voronin. Cu siguranță, deși nu ardea de dragoste pentru actuala conducere, mulțimea prezentă în PMAN nu era animată de ură sau sete de răzbunare. Unii dintre vorbitori nu s-au jenat să arunce „săgeți” critice la adresa puterii, dar cu înțelegerea faptului că nu trebuie să ne jucăm cu focul, că e nevoie de stabilitate politică și pace socială. De acum înainte, comuniștii nu vor putea folosi cuvântul „revoluție” fără să țină cont de adunarea din 3 noiembrie.

Al doilea motiv care m-a determinat să ies duminică în stradă este legat de viitoarele alegeri. Aș fi stat acasă, dacă eram sigur că se poate face abstracție de PLDM, PD și PLR, că și alte partide sunt capabile să învingă Partidul Comuniștilor la următoarele alegeri parlamentare. Din păcate, nu ne putem permite să boicotăm CPE fără să punem în pericol cursul nostru spre UE. Există o inerție periculoasă a demonizării actualei guvernări dinspre simpatizanții PL și ai altor pretendenți la putere. Experiența ne sugerează că ar trebui să fim mai prudenți, să nu ne facem iluzii prea mari, s-ar putea ca electoratul să reacționeze altfel decât anticipează strategii politici. „Nu e pentru cine se menește, ci pentru cine se nimerește”, spune înțelepciunea populară.