Conducerea ţării şi deputaţi ai primului Parlament al Moldovei au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt
Conducerea R. Moldova şi deputaţi ai Parlamentului-90 au depus, în dimineaţa zilei de astăzi, flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt din capitală, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la convocarea primului Parlament ales în mod democratic din Moldova, informează MOLDPRES.
După depunerea de flori, Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, Preşedinte al Parlamentului, a declarat pentru presă că pentru a edifica democraţia sînt necesare eforturi şi timp, iar deputaţilor primului for legislativ le-a reuşit să pună fundamentul democraţiei.
Prim-ministrul Vlad Filat a menţionat că depunerea de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt reprezintă un semn de respect faţă de cei care au constituit primul Legislativ şi este important ca deputaţii care activează în actualul Parlament să ia exemplu de la predecesorii lor, să aibă viziune şi curaj în luarea deciziilor.
Pantelei Sandulachi, preşedinte ale Asociaţiei obşteşti "Parlamentul-90", a opinat că data de 17 aprilie constituie începutul parlamentarismului în R. Moldova, iar pe parcursul a 20 de ani de la convocarea primului for legislativ, Moldova s-a realizat ca stat cu un viitor frumos.
Tot astăzi, la cimitirul central din capitală va fi organizat un parastas în memoria celor 50 de deputaţi decedaţi din primul Parlament.
La 17 aprilie 1990 în R. Moldova a avut loc convocarea primului Parlament ales în mod democratic din Moldova, din care făceau parte 367 de deputaţi aleşi pe liste nominale, şi nu pe liste de partid. Primul for legislativ a adoptat peste 1600 de legi şi acte normative, notează MOLDPRES.
Sursa: moldpres.md
- 23.06.2011
-
Soroca: A treia sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE”
- 23.06.2011
-
Arbitrajul internaţional şi medierea în ţările CSI: dezvoltarea legislaţiei şi practici moderne
- 23.06.2011
-
65 ani de la instituirea Serviciului municipal de ftiziopneumologie din Chișinău
- 23.06.2011
-
RM ar trebui să negocieze trecerea graduală la un regim de liber schimb cu UE, pentru a atenua din efectele nefaste
- 23.06.2011
-
Sistemul juridic român condamnă romii la locuinţe inadecvate
Video Line
- 17.06.2011
-
Pisica civilizată
- 13.06.2011
-
Deportarea moldovenilor în Siberia
- 08.06.2011
-
De câte ori poate să pice din picioare un beţiv îmbrăcat la patru ace
Comentarii (0)