Ultimul bastion al democrației în Republica Moldova
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional decretul președintelui Nicolae Timfoti privind revocarea din funcție a vice-premierului Mihai Moldovanu și ministrului Transporturilor Anatol Șalaru, precum și hotărârii Guvernului privind eliberarea din funcție a șefului „Moldsilva”, Ion Cebanu.
Înalta Curte și-a explicat decizia, declarînd că statutul Prim-ministrului interimar este diferit de cel al Prim-ministrului titular. Prim-ministrul interimar are un statut provizoriu, prin instituirea interimatului urmărindu-se asigurarea continuităţii exercitării atribuţiilor Prim-ministrului, care, în virtutea caracterului lor special, nu permit intermitenţe.
Pentru exercitarea funcţiei de Prim-ministru el însă nu are mandatul Parlamentului şi nu parcurge procedurile numirii în funcţie inerente unui Prim-ministru titular. Astfel, dispoziţiile constituţionale enunţate exclud egalarea mandatului de Prim-ministru cu interimatul acestei funcţii, prin care se asigură continuitatea exercitării atribuţiilor Prim-ministrului, dar nu se pune începutul unui mandat deplin de Prim-ministru.
Altă hotărîre nu cred că putea lua Înalta Curte, pentru că în Constituția Republicii Moldova este stipulat foarte clar care sunt atribuțiile unui Guvern interimar. Astfel, articolul 103 prevede următoarele:
Încetarea mandatului:
(1) Guvernul îşi exercită mandatul pînă la data validării alegerilor pentru un nou Parlament.
(2) Guvernul, în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament, al demisiei Prim-ministrului sau în condiţiile alineatului (1), îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice, pînă la depunerea jurămîntului de către membrii noului Guvern.
Amintesc și faptul că după ce Președintele Timofti a promulgat legea votată de PLDM și PCRM, ce îi acorda premierului interimar atribuții suplimentare, oficialii europeni i-au criticat dur decizia. Atunci șefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, şi comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, declarau că legile adoptate pe 3 mai de Parlamentul de la Chișinău ridică probleme serioase în funcţionarea democraţiei în Moldova. Astfel, instituţiile statului ar putea fi folosite în interesul cîtorva persoane. Și alți oficiali de rang înalt și-au exprimat atunci îngrijorarea că legile adoptate de PLDM și PCRM, sunt fără pregătirea corespunzătoare și pot constitui un atentat la independenţa instituţiilor naţionale-cheie şi a stabilităţii supremaţiei legii.
Și au avut dreptate. Am văzut că PLDM a dorit votarea acestei legi, doar pentru a se putea răzbuna pe Mihai Ghimpu. Iurie Leancă a declarat fără nici o jenă după ce l-a demis pe directorul Moldsilva, Ion Cebanu, că motivul a fost unul strict politic !
Decizia de azi a Curții Constituționale demonstrează încă o dată că Președintele Timofti nu mai reprezintă interesele cetățenilor țării, dar reprezintă interesele lui Vlad Filat. Astfel Timofti a încălcat a treia oară Constituția Republicii Moldova. Lucru care ar trebui să-l facă pe domnul Președinte să se gîndească la demisie.
Sursa: vox.publika.md
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023 -
CARTEA „OAMENII LA PĂPĂDIILE” DE SERGIU BEZNIȚCHI: lansare la București, la 26 ianuarie 2023
12.01.2023 -
/VIDEO/ Examinarea cererilor de chemare în judecată cu valoare redusă. Vezi ce presupune acest lucru
12.01.2023
-
Comentarii 2
Ha-ha-ha!!! Cică Curtea lui Plahotniuc înseamnă democraţie?! Asta doar un PD-ist o poate spune!
Rusine tanase si mafia lui! v-ati vindut si voi sufletul satanei!!! oare banii pe care ii luati mita sunt mai presus ca orice? meritati titi pedeapsa lui Vlad Tepes, mii greata de voi slugi rapanoase!!!