Sursa imagine: adevarul.ro

Leancă nu avea ce îi reproșa ”ȘEFULUI”

Curtea Constituțională a declarat că statutul Prim-ministrului interimar este diferit de cel al Prim-ministrului titular. Prim-ministrul interimar are un statut provizoriu, prin instituirea interimatului urmărindu-se asigurarea continuităţii exercitării atribuţiilor Prim-ministrului, care, în virtutea caracterului lor special, nu permit intermitenţe.

Pentru exercitarea funcţiei de Prim-ministru el însă nu are mandatul Parlamentului şi nu parcurge procedurile numirii în funcţie inerente unui Prim-ministru titular. Astfel, dispoziţiile constituţionale enunţate exclud egalarea mandatului de Prim-ministru cu interimatul acestei funcţii, prin care se asigură continuitatea exercitării atribuţiilor Prim-ministrului, dar nu se pune începutul unui mandat deplin de Prim-ministru. Deci reiesă că legea adoptată în data de 3 mai de către PLDM cu susținerea opoziției este NECONSTITUȚIONALĂ.

De fapt nu cred că vreun om sănătos la cap nu putea înțelege că această lege nu putea fi declarată Constituțională. Nu cred că în lume este vreo țară în care un premier demis, poate avea aceleași drepturi ca un prim-ministru titular. Din considerentele că decizia Înalții Curți este incontestabilă și trebuie îndeplinită, demisia vice-miniștrului Moldovanu, ministrului Șalaru și șefuluyi de la Moldsilva este ilegală și ei trebuie repuși în funcții. Iurie Leancă și-a depășit atribuțiile în așa mod încălcînd legile Republicii Moldova.

Nu a dovedit să se acomodeze în fotliul de premier că deja are gafe în activ. La următoarea ședință a Guvernului, Leancă va fi nevoit să se uite în ochii celor pe care ia demis ilegal. Bine ar fi să vedem reacția lui Leancă și modul de comportament al acestuia. Cred că Iurie Leancă regretă de faptul că nu a așteptat decizia CC și mai apoi să facă remanieri, dar nu avea cum să  meargă împotriva voinței lui Filat și nu avea ce reproșa ”ȘEFULUI”. De fapt insistența lui Filat l-a impus pe premierul interimar să facă acești pași nelegitimi.

Tandemul Leancă-Filat cu sprijinul Președintelui Timofti uzurpează puterea în acest stat. Deciziile Președintelui Republicii Moldova sunt teribile. Promulgînd legi din start știind că ele contravin Constituției acest individ șifonează imaginea țării noastre în ochii tuturor partenerilor externi. La brifingul susținut astăzi împreună cu dl Fule, Timofti ia cerut ca instituțiile europene și anume Comisia de la Veneția să monitorizeze deciziile Curții Constituționale. Cu toții am văzut reacția Curții de la Veneția, care s-a arătat indignată de presiunile pe care unele forțe politice încearcă să le exercite asupra Curții Constituționale. Și mai mult ca atît, absolut toate instituțiile europene s-au arătat îngrijorate de ceea ce se întîmplă în Parlament, unde PLDM-ul  adoptă legi ce provoacă nedumeriri în Europa. Prin deciziile sale Curtea Constituțională repară ”gafele” politicienilor. Acest Președinte devine teribil…

Autor: Veacselav Burlac
Sursa: vox.publika.md
18.05.2013 Opinii
4155
0

Comentarii 0


      • În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială

        20.01.2023
      • Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025

        19.01.2023
      • Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale

        14.01.2023
      • CARTEA „OAMENII LA PĂPĂDIILE” DE SERGIU BEZNIȚCHI: lansare la București, la 26 ianuarie 2023

        12.01.2023
      • /VIDEO/ Examinarea cererilor de chemare în judecată cu valoare redusă. Vezi ce presupune acest lucru

        12.01.2023