În ultimele luni am asistat la niște lecții oferite de Mihai Ghimpu despre cum să distrugi un partid, care a avut potenţial. Nu e atât de grav că Partidul Liberal a fost părăsit de 60% din deputați. Nu e grav nici faptul că PL-ul va fi exclus de la guvernare (atâta timp cât vor ști să facă din asta un avantaj). Nu e grav că PL-ul a uitat de tineret sau că a uitat, temporar, de valorile pentru care lupta ”cândva”.

E grav faptul că în Partidul Liberal Dorin Chirtoacă este îngropat ca politician chiar de unchiul său. Am spus-o de nenumărate ori că primarul Chișinăului este singura șansă a liberarilor. Dar dacă va fi scos în luptă prea târziu, va expira la fel cum a expirat Șakașvili în Georgia, indiferent de lucrurile bune care le-a făcut.

Egoismul lui Ghimpu nu poate fi măsurat. Obsesia lui Ghimpu ține mai mult de lupte politice sterile, decât de valori apărate cu orice preț. Când reformatorii liberali au declarat că îl vor pe Chirtoacă în fruntea partidului, de ce a reacționat Ghimpu ca sălbaticul? Oare nu se știa că asta este dorința susținătorilor liberali? Oare nu se putea de răspuns într-un mod calm că acestă propunere va fi votată la următoarea ședință a consiliului, în loc de catalogat agresiv deputații reformatori, ca fiind trădători.

Și Dorin Chirtoacă a reacționat urât. Ar fi putut cu ușurință să mulțumească celor care îl susțin și să precizeze că la moment capitala reprezintă o prioritate, nu șefia partidului. În așa mod ar fi epuizat orice întrebare și chiar ar fi șters din păcatele lui Ghimpu.

Chirtoacă ar putea ajunge poate cel mai bun șef de partid. Poate cel mai bun prim-ministru de țară. Dar la fel de ușor poate expira de pe arenda politică, cu tot potențialul său.