RSS

Explozie puternică în centrul Pragăi

29.04.2013 Actual
249
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: agerpres.ro

O explozie s-a produs în centrul capitalei cehe, Praga, luni, rănind circa 12 persoane, în timp ce altele au rămas blocate într-o clădire avariată de deflagraţie, potrivit unor martori şi oficiali ai serviciilor cehe de urgenţă, relatează Reuters.

Explozia, care s-a produs la câţiva zeci de metri de Teatrul Naţional din capitala cehă, s-a auzit până la Castelul din Praga, la circa 1,6 km depărtare, dincolo de râul Vltava.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, explozia a fost probabil cauzată de o scurgere de gaze, iar în clădirea avariată de deflagraţie, în care se află şi un birou al Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA) şi o galerie de artă, s-ar fi aflat circa 15 persoane.

'Există un număr necunoscut de persoane rănite şi blocate', a afirmat Jirina Fikejzova, purtătoarea de cuvânt al serviciilor de urgenţă din Praga.

Nu există informaţii despre persoane decedate până în acest moment. Clădirile din jurul locului exploziei au fost evacuate, a mai afirmat o purtătoare de cuvânt a pompierilor.

Autor: Reuters
Sursa: agerpres.ro
0

Comentarii (0)





    02.06.2013

    Politica tarifară și accesul gruprurilor vulnerabile la serviciile de aprovizionare cu apă și canalizare – subiecte discutate în cadrul primei ședințe a comisiei de specialitate a CALM!

    31.05.2013

    Buletin informativ ADR Nord, mai 2013

    31.05.2013

    A AVUT LOC PRIMA ȘEDINȚĂ COMUNĂ A GUVERNELOR LOCALE DIN REPUBLICA MOLDOVA ȘI ROMÂNIA !

    31.05.2013

    INVITAȚIE MEDIA, 2 iunie 2013: Centrul Comunitar de Asistență Socială ”Viitorul” din comuna Sărata Galbenă organizează ”Clubul copiilor – clipe fericite”

    31.05.2013

    Regulamentul de radiocomunicaţii pentru serviciul de amator, publicat în Monitorul Oficial