RSS

Răzbunarea lui Filat prin demiterea lui Lupu, va costa Republica Moldova noi alegeri anticipate (bloggeri)

25.04.2013 Opinii
398
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: ipn.md

Bloggerii comentează diferit demiterea lui Marian Lupu cu votul comun PLDM-PCRM şi al grupului ”reformator” din PL. Cei mai mulţi însă consideră că acest vot nu este decât o răzbunare a lui Vlad Filat, pentru că a rămas fără funcţia de premier, iar în situaţia nou-creată, Parlamentul rămâne nefuncţional, iar alegerile anticipate sunt practic inevitabile.

”Filat a dat o noua lovitură ţării. El şi PLDM, alături de PCRM au votat demiterea lui Marian Lupu din funcţia de Preşedinte al Parlamentului, ceea ce poate duce la dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate!”, scrie Ion Harghel.

Probabil că PLDM a căzut în cursa întinsă de PCRM. Pare a fi incredibil cum PLDM nu a intuit ce urmează. Sau poate Filat asta a şi vrut, alegeri anticipate. Numai că scorul pe care îl are în sondaje ar fi trebuit să-l liniştească. Potrivit autorului, în caz de anticipate, comuniştii vor ieşi învingători şi vor face alianţă cu PLDM. ”Păcat că din urma acestor jocuri politice murdare ale deputaţilor PLDM şi PCRM, au de suferit cetăţenii, are de suferit Republica Moldova, iar visul European rămîne a fi doar un vis, tot mai greu de realizat”, considerul bloggerul.

Veaceslav Burlac menţionează că acum trei luni, PLDM nu a susţinut proiiectul comuniştilor, iar votul de joi demonstreează că acesta nu a fost decât răzbunare politică. ”Gestul de astăzi al PLDM-lui este mai degrabă o răzbunare politică. Vlad Filat se bazează pe principiul: – Dacă eu fără funcție, atunci nimeni să nu steie în fotolii moi…Se dorește iarăși varianta ZERO. Pentru ce atunci a fost nevoie de tot circul acesta și nu s-a pornit încă cu 2 luni în urmă această resetare propusă de Lupu? La ce subiect sau la demisia cui va fi folosită fracțiunea PCRM și de cine …?”, scrie Veaceslav Burlac pe bloggul său.

Potrivit lui Veaceslav Balacci ”frustrarea si disperarea lui Filat au devenit paranoice. Acţiunile pe care acesta le întreprinde inspiră orice, numai nu raţiune. Pentru simplul fapt că a pierdut funcţia este gata nu doar să se autodistrugă politic, dar şi să arunce ţara în alegeri anticipate”.

Probabil graba în care Filat a negociat cu Voronin demisia speakerului Lupu, sau mai curând nihilismul juridic al consilierilor şi corpului de deputaţi liberal-democraţi l-au făcut să mai comită o gafă monumentală, mai scrie Balacci, referindu-se la faptul că după demitetea lui Lupu, parlamentul a rămas nefuncţional.

Şi Corneliu Gandrabur accentuează că în situaţia nou-creată activitatea parlamentului riscă să fie blocată. Dacă nu se numește imediat un nou președinte al Parlamentului, e blocat și trebuie dizolvat. PCRM nu are interes să voteze un nou președinte, vrea anticipate. Dar PLDM a picat în plasă, nu a înțeles că vicele care rămâne nu are atribuții pentru ca Parlamentul să rămână funcțional. ”Acum singura varianta ar fi ca PLDM sa voteze cu PL si PD rapid un nou președinte, dar aste e putin probabil după ce tocmai l-au demis pe Lupu, cu 76 voturi.   Este incredibil ce gafa a putut face PLDM, cum a cazut in plasa PCRM”, potrivit autorului.

Elena Panuş face o retrospectivă a ultimelor evoluţii politice, într-o postare pe blogul său întitulată sugestiv ”Vin ai voștri, pleacă ai voștri – noi rămânem tot ca proștii”. ”Totuși, se pare că de data acesta vom avea și noi de ”câștigat”, pentru că politicienii noștri vor ”realiza” una din multele și multele promisiuni făcute cetățenilor – vor pleca și vor începe de la zero. Cei drept o vor face nu de buna voie, cu demnitate, ci de nevoie”, concluzionează Panuş.

Autor: SV
0

Comentarii (1)

  • 25.04.2013 20:33
    mihai@td:

    D-lor de la Hotnews,asta-i echidistanta? Ati publicat ce scriu 4 bloggeri,care mereu au fost pro-PD si anti-PLDM (Hargel chiar e membru PD) si la urma - cateva randuri impartiale aici ale altui blogger!
    Credeam ca nu sunteti afiliati politic...





02.06.2013

Politica tarifară și accesul gruprurilor vulnerabile la serviciile de aprovizionare cu apă și canalizare – subiecte discutate în cadrul primei ședințe a comisiei de specialitate a CALM!

31.05.2013

Buletin informativ ADR Nord, mai 2013

31.05.2013

A AVUT LOC PRIMA ȘEDINȚĂ COMUNĂ A GUVERNELOR LOCALE DIN REPUBLICA MOLDOVA ȘI ROMÂNIA !

31.05.2013

INVITAȚIE MEDIA, 2 iunie 2013: Centrul Comunitar de Asistență Socială ”Viitorul” din comuna Sărata Galbenă organizează ”Clubul copiilor – clipe fericite”

31.05.2013

Regulamentul de radiocomunicaţii pentru serviciul de amator, publicat în Monitorul Oficial