Cred că de azi îl voi critica mai puţin pe Marian Lupu. Prima funcţie a presei e să-i supravegheze pe cei care deţin pâinea şi cuţitul guvernării, iar liderul PD a fost dat jos din vârful piramidei şi trecut undeva la poalele ei.

Totuşi, motivul esenţial pentru care îl voi menaja este faptul că am o slăbiciune: mi-e milă de perdanţi, de politicienii retrogradaţi. Tocmai de aceea, de exemplu, în ultimul timp până şi pe Voronin, despre care anterior scrisesem cam vreo trei cărţi de articole critice, nu-l prea luam la rost.

Dar mai e ceva la mijloc. Consider că Lupu nu-i chiar atât de vinovat după cum pare. Părerea mea e că el s-a numărat printre fruntaşii PD care s-au împăcat pe bune cu Filat şi îşi dorea relansarea AIE. Nu Lupu i-a tras clapa liderului PLDM.

Totul a fost dat peste cap, se pare, de Plahotniuc şi oamenii lui din Curtea Constituţională care au hotărât să profite de ocazie ca să-l îngroape definitiv pe Filat. Tocmai de aceea cântăreţii de curte al marelui mahăr s-au şi grăbit să joace tontoroiul pe mormântul politic încă gol al fostului deja prim-ministru.

Marele combinator de la Chişinău, spre deosebire de Ostap Bender, n-a ţinut cont însă de faptul că în politică nu-i întotdeauna ca în business, unde 2 dolari+ 2 dolari fac 4. În politică uneori se întâmplă ca rezultatul să fie zero. Sau chiar pe minus. De aceea astăzi mogulul se vede silit s-o ia de la zero.