RSS

Cinism sau PR: Recean îşi cere scuze pentru acţiunile poliţiei la 7 aprilie, după ce tot el îi ridică în rang pe poliţiştii torţionari

07.04.2013 Actual
874
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: hotnews.md

Ministrul Afacerilor Interne Dorin Recean îşi cere scuze de la cetăţeni pentru acţiunile poliţiei la 7 aprilie 2009 şi după protestele din acea zi, chiar dacă tot el le oferă funcţii înalte unor poliţişti care sunt bănuiţi că ar fi îndeplinit comenzi politice şi ar fi maltratat tinerii încarceraţi în urma protestelor.
 
Într-un apel plasat pe pagina web oficială a Ministerului, Dorin Recean recunoaşte că poliţia nu numai că nu a reuşit atunci să apere clădirile preşedinţiei şi parlamentului, dar a îndeplinit şi comenzi politice, iar unii poliţişti au participat la acte de tortură și comportament inuman și degradant..
 
“Luna aprilie a anului 2009 a fost o lună neagră pentru Poliția Republicii Moldova, o lună în care poliția a fost în slujba unui interes îngust și contra propriului popor. În numele Ministerului Afacerilor Interne, îmi cer scuze de la cetățenii Republicii Moldova pentru comportamentul poliției în 2009, pentru faptul că unii polițiști au preferat să asculte ordine politice ce contravin legilor Republicii Moldova și drepturilor omului”, se spune în apelul lui Recean.
 
În continuare el vorbeşte despre reformele iniţiate la Ministerul de Interne şi în justiţie în general, fără însă să aducă aminte despre faptul că în pofida acestora, sondajele demonstrează că cetăţenii au o încredere extrem de mică în oamenii legii şi continuă să-i considere printre ei mai corupţi.
 
Deşi îşi cere scuze de la cetăţeni pentru acţiunile poliţiei în aprilie 2009 şi-i condamnă  pe cei care au torturat protestatarii, Dorin Recean nu explică de ce tot el îi protejează pe unii dintre aceşti aşa-numiţi poliţişti.
 
Amintim că acum o lună, în contextul „reformei” de la MAI, Recean l-a numit pe Sergiu Cociorvă în funcţia de şef al Direcţiei Poliţiei Municipale. Primarul Chişinăului Dorin  Chirtoacă îl acuză pe acesta de implicare în evenimentele din noaptea de 7 aprilie, din Piața Marii Adunări Naționale, unde a fost ucis Valeriu Boboc. El în cadrul unei intervenții televizate, că Sergiu Cociorvă, care în aprilie 2009 era adjunctul șefului Departamentului Servicii Operative, ar fi direct responsabil de ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 7 aprilie, potrivit Unimedia.

„În ceea ce îl priveşte pe Segiu Cociorvă, apar mai multe semne de întrebare. S-au schimbat trei miniştri, dar el rămâne în funcţie. Asta este destul de straniu. Mai ales că după câte știu acest lucru s-a întâmplat la intervenția unor membri PLDM și respectiv la indicația prim-ministrului direct. Cociorvă a fost implicat în coordonarea grupului care a efectuat masacrul din PMAN, din 7 aprilie. Sunt confirmări din partea celor care au fost atunci acolo. Evident, atât timp cât el este în funcţie, nimeni din polițiști nu vrea să depună mărturii împotriva lui", a declarat Chirtoacă.

Autor: SV
0

Comentarii (5)

  • 07.04.2013 15:03
    Teodor:

    Este concomitent cinism şi PR ...

  • 07.04.2013 17:31
    ion:

    Recean isi bate joc de popor

  • 08.04.2013 11:31
    leonid:

    Nu se mai face nici o reforma in politie. Recean nu este bun de nimic. Se pricepe numai cum sa trasneasca pe dusmanii sai de asfalt. Chiar nu inteleg de ce unii asa-l lauda. Eu il socot ca un ministru slab care nu face nimic.

  • 08.04.2013 15:17
    La Familia:

    Inteleg ca politicienii fac mult PR, dar ca Recean, sa faci PR pe seama unei tragedii, e strigator la cer oameni. Unii chiar ca au uitat ce-i acesta bun simt !

  • 08.04.2013 15:19
    Alexandru Tonu:

    PR ieftin, e jalnic Recean, dar si un nesimtit ca ne are de prosti. Ce fel de scuze, ce fel de adevar, daca el pune in functii inalte acei politisti care atunci au maltratat tinerii, care au batut si nu au aparat cladirile statului ! RUSINE ! DEMISIA RECEAN !!!!





14.07.2014

Igor Dodon s-a întîlnit la Moscova cu diaspora moldovenească

14.07.2014

Drumurile din raionul Briceni se transformă în șantiere

14.07.2014

CONCURS de selectare a participanților la vizită de studiu în voievodatul Lublin, Polonia, cu genericul „Dezvoltarea mediului de afaceri al Regiunii de Dezvoltare Centru în domeniul industriei alimentare şi turismului rural”

11.07.2014

Apel de aderare “Încă un pas spre dezvoltarea regională și comunitară”

11.07.2014

Valeriu Lazăr este noul președinte al Camerei de Comerț și Industrie din Moldova