Sursa imagine: unica.ro

Căsătoria timpurie este benefică pentru bărbaţi, nu şi pentru femei

Bărbaţii care se căsătoresc în jurul vârstei de 20 de ani iau o hotărâre bună pentru cariera lor profesională, însă femeile nu. Psihologul Meg Jay, citată de references.be, a amintit în 2013 că două treimi din creşterile salariale de pe parcursul unei cariere se petrec în primii zece ani ai vieţii profesionale.

Concluzia este că cine vrea să se concentreze în această perioadă pe carieră ar face bine să amâne momentul căsătoriei. Femeile care au decis să se căsătorească mai târziu câştigă mai mult decât cele care şi-au pus verigheta pe deget la 20 de ani sau puţin peste această vârstă. Potrivit studiului desfăşurat de Universitatea Virginia, spre 35 de ani, femeile cu studii superioare care s-au căsătorit în jur de 30 de ani câştigă cu 56% mai mult decât cele care au ales să o facă cu zece ani mai devreme.

Pentru bărbaţi însă lucrurile stau invers. Cei care se căsătoresc între 20 şi 30 de ani (indiferent de nivelul de educaţie) câştigă în medie mai mult decât cei care îşi iau soţie mai târziu.

Faptul că femeile trebuie să lupte mai mult decât bărbaţii pentru a ajunge la acelaşi nivel profesional nu mai este o noutate. Cea mai mică îndepărtare de activitatea lor profesională (de exemplu pentru că vor să se dedice un timp familiei) le poate pune în pericol ascensiunea la serviciu.

Ce este diferit în cazul bărbaţilor?, se întreabă cercetătorii. Ei arată că bărbaţii pot da randament mai mare la locul de muncă după căsătorie pentru că sunt la casa lor şi mai siguri de ei faţă de burlaci. Se întâmplă în unele cazuri ca, după căsătorie, soţiile să nu mai lucreze pentru a se ocupa de casă şi de familie, lucru care permite bărbaţilor să se dedice 100% profesiei.

În Statele Unite, vârsta medie a tinerilor căsătoriţi este de 27 de ani la femei şi 29 de ani la bărbaţi, relativ scăzută faţă de alte ţări (în Belgia, de exemplu, potrivit ultimelor statistici, bărbaţii se căsătoresc la 31,1 ani, iar femeile, la 28,7). Conform aceluiaşi studiu, faptul că oamenii se căsătoresc tot mai târziu duce la îmbunătăţirea statutului socio-economic al femeilor şi la reducerea numărului divorţurilor.

Căsătoria este totuşi un eveniment care trebuie să rămână romantic, înainte de a fi strategic, aşa încât fiecare trebuie să se însoare sau să se mărite când vrea, încheie references.be.

Autor: agerpres.ro
28.03.2013 Caleidoscop
4212
0

Comentarii 0


      • Marcel Spatari pleacă din funcție! Cine va fi noul ministru?

        30.12.2022
      • Bilanțul anului 2022: investiții în valoare de 215 mln lei valorificate de ADR Centru pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională

        30.12.2022
      • Proprietarii terenurilor afectate de construcția apeductului magistral Chişinău-Străşeni-Călăraşi vor fi despăgubiți

        28.12.2022
      • 27 martie 2023 – termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru notele conceptuale selectate în cadrul Concursului proiectelor de dezvoltare urbană

        22.12.2022
      • La Bălți au fost finalizate lucrările de reparație a străzii Petru Zadnipru și a unor căi de acces

        21.12.2022