Timofti: Pînă pe 1 aprilie vom şti cine ar putea fi prim-ministru
Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, susţine că pînă pe data 1 aprilie s-ar putea lua o decizie în privinţa numirii premierului. Şeful statului a spus că a discutat deja cu toate fracţiunile, cu excepţia comuniştilor, şi dacă va fi necesar se va mai întîlni.
„Eu m-am convins că deputaţii sunt responsabili de soarta ţării şi toţi sunt împotriva anticipatelor. Sunt pentru a găsi o ieşire din situaţie, astfel ca să fie format un Guvern lucrativ, care să activeze în interesul poporului”, a menţionat Timofti.
Cît priveşte solicitarea deputaţilor neafiliaţi de a crea un Guvern tehnocrat, Timofti spune că acest lucru este puţin probabil.
„Dumnealor trebuie să înţeleagă că acest Guvern tehnocrat trebuie să aibă şi o susţinere în Parlament şi dacă se va găsi această susţinere, nu este exclus ca să fie şi aşa o variantă, dar părerea mea e că este puţin posibil ca să ajungem la o astfel de variantă”, a mai spus Timofti.
Întrebat dacă s-ar putea întîlni şi cu comuniştii, Timofti a spus că „noi am creat condiţii egale pentru toţi şi dacă nu doresc nu poţi să-i aduci cu forţa la întîlnire cu preşedintele”, a mai spus Timofti.
Precizăm că astăzi Nicolae Timofti s-a întîlni cu grupul socialiştilor şi un grup de neafiliaţi în frunte cu fostul comunist, Vadim Mişin.
Sursa: hotnews.md
- 22.03.2013
-
Training: Tehnica prezentării eficiente de afaceri
- 22.03.2013
-
Invitaţie pentru reprezentanţii mass-media la Primul Forum al Tinerilor din bazinul rîului Bîc
- 22.03.2013
-
Campania de salubrizare cu sloganul “Eu îmi iubesc râul!” se amînă din cauza ploii
- 21.03.2013
-
Agenda acţiunilor şi evenimentelor programate în cadrul Campaniei de prevenire şi luptă cu tuberculoza (18 – 24 martie 2013)
- 21.03.2013
-
Cel de-al doilea atelier al grupului de lucru în domeniul planificării regionale în sectorul aprovizionării cu apă și canalizare în regiunea Centru
Video Line
- 15.01.2013
-
Eminescu, omagiat la Bălți
- 25.12.2012
-
Seară de Crăciun la Bălți
- 18.12.2012
-
Situație excepțională în raionul Rezina
Comentarii (2)
Cu chit mai repede Timofti di PLDM-ul vor realiza ca candidatura lui Filat nu are nici o sasa sa fie votata cu atit mai repede criza politica va fi depasita, deoarece tolerarea regimului criminal pldm-ist nu mai poate fi tolerat
Timofti ar trebuie sa fie foarte atent la persoana pe care o va delega la aceasta functie,pentru ca avem nevoie de un viitor necorupt! Daca Filat va ramine la aceasta functie atunci nimic nu se v-a schimba,si se va face impresia ca tot ce a fost a fost un show!