În Marea Britanie se agită spectrul “invaziei” moldovenilor
Un deputat al Partidului Conservator de guvernământ a avertizat că sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova cu pașaport românesc ar putea veni în Marea Britanie începând cu anul viitor.
Acest avertisment survine la numai trei zile după publicarea estimării oficiale că mai puțin de 13000 de cetățeni români și bulgari vor veni în Regatul Unit după 1 ianuarie 2014, dată la care se ridică restricțiile privind accesul pe piața muncii.
Deputatul Philip Hollobone, care reprezintă circumscripția Kettering din centrul Angliei, a făcut o interpelare în Camera Comunelor pe adresa ministerului de externe, întrebând ce demersuri face guvernul britanic pe lângă autoritățile române pentru a ca acesta să controleze afluxul la frontiera externă a Uniunii Europene, cea cu Republica Moldova.
Parlamentarul Partidului Conservator, condus de premierul David Cameron, a reamintit că cetățenii Republicii Moldova care au avut un bunic sau o bunică cetățean al României pot solicita redobândirea cteățeniei române.
Recent, tabloidul britanic Daily Express scria că în ultimii 22 de ani peste 300000 de moldoveni au redobândit cetățenia română, număr care ar crește cu 10000 în fiecare lună. Datele nu au fost confirmate de autoritățile române.
Deputatul Hollobone a afirmat că Republica Moldova, care nu face parte din Uniunea Europeană, este un centru pentru traficul de persoane.
În replică, ministrul relației cu parlamentul, Andrew Lansley, a spus că guvernul studiază măsuri pentru prevenirea producerii abuzurilor, după 1 ianuarie 2014, când cetățenii români și bulgari vor avea dreptul să lucreze liber în toate statele Uniunii Europene.
Ministrul a anunțat că la parlament va avea loc o dezbatere pe tema ridicării restricțiilor pentru români și bulgari pe data de 22 aprilie, ca urmare o semnării unei petiții publice de către peste 130000 de persoane, petiție în care se cere prelungirea restricțiilor.
Între timp, ministerul comunităților și administrației locale a publicat estimări potrivit cărora se așteaptă ca doar 8156 de români și 4613 bulgari să sosească în Marea Britanie după ridicarea restricțiilor de pe piața muncii.
De fapt, aceste date fuseseră publicate fără prea multă publicitate în octombrie 2011, și însuși ministrul Eric Pickles a spus că nu are nicio încredere în acest estimat.
Cifrele sunt frapant de asemănătoare cu cele din 2004, când guvernul Laburist se aștepta la sosirea a 13000 de persoane din cele opt state foste comuniste care au aderat în acel an la UE, pentru a fi confruntat cu o migrație a peste un milion de persoane, majoritatea polonezi.
Ministrul Pickles a spus că de data aceasta e puțin improbabilă repetarea acelei situații, în primul rând datorită faptului că doar Polonia, care a aderat în 2004, are o populație mai mare decât a României și Bulgariei luate împreună, iar în al doilea rând pentru că anul viitor toate țările UE își vor deschide piața muncii pentru români și bulgari, printre care Germania, Franța și Spania, ceea ce nu s-a întâmplat acum nouă ani pentru polonezi și ceilalți central și est europeni.
Organizația non-guvernamentală Migrationwatch a estimat la 50000 anual pentru următorii cinci ani afluxul de români și bulgari în Marea Britanie, reamintind că o potențială sursă a acestor migranți o reprezintă Italia și Spania, unde se află la ora actuală câte un milion de români.
Sursa: hotnews.md
- 22.03.2013
-
Training: Tehnica prezentării eficiente de afaceri
- 22.03.2013
-
Invitaţie pentru reprezentanţii mass-media la Primul Forum al Tinerilor din bazinul rîului Bîc
- 22.03.2013
-
Campania de salubrizare cu sloganul “Eu îmi iubesc râul!” se amînă din cauza ploii
- 21.03.2013
-
Agenda acţiunilor şi evenimentelor programate în cadrul Campaniei de prevenire şi luptă cu tuberculoza (18 – 24 martie 2013)
- 21.03.2013
-
Cel de-al doilea atelier al grupului de lucru în domeniul planificării regionale în sectorul aprovizionării cu apă și canalizare în regiunea Centru
Video Line
- 15.01.2013
-
Eminescu, omagiat la Bălți
- 25.12.2012
-
Seară de Crăciun la Bălți
- 18.12.2012
-
Situație excepțională în raionul Rezina
Comentarii (0)