Constantin Tănase: Cine şi de ce toarnă gaz în foc?

Anul 2009 îşi încheie crugul într-o atmosferă de dramatism amestecat cu burlesc, iar scenele se succed atât de rapid încât nu totdeauna şi nu fiecare le poate prinde sensul şi subtextul. Săptămâna trecută a fost marcată de două scandaluri care, la prima vedere, nu sunt legate între ele: „scandalul Ţâbuleac” şi „scandalul NIT”.

O declaraţie absolut nevinovată, dar foarte adevărată, făcută de directorul de la „Vocea Basarabiei”, Veceslav Ţâbuleac, la Congresul PLDM, despre rusificarea spaţiului informaţional naţional, a provocat o adevărată furtună mediatică. Mai mulţi comentatori locali şi din Rusia au început a striga „Caraul!”, învinuindu-l pe acesta de xonofobie şi de îndemnuri la lichidarea mediilor ruseşti din Moldova.

„Scandalul NIT” este la fel de artificial. Un fapt de rutină - refuzul Guvernului de a prelungi contractul de arendă cu NIT - a fost transformat în caz politic. Mutându-se cu abilitate (şi neruşinare) accentele, cazul e prezentat drept o decizie a actualei Puteri a de a „închide NIT-ul”. Răsfăţaţii de la NIT n-au de unde a şti că instituţiile media independente, care au exact acelaşi statut juridic ca şi NIT, se confruntă în fiecare an cu această problemă. Totodată, NIT, care acum se prezintă ca victimă a Puterii liberal-democratice care, chipurile, sugrumă libertatea de expresie, uită de prestaţia sa deontologică lamentabilă din ultimii ani. A uitat NIT-ul de „poveştile cu măşti” în care erau pur şi simplu insultaţi mojiceşte politicienii din opoziţie şi ziariştii neafiliaţi Puterii, a uitat NIT-ul de „sondajele în stradă”, când 30 de persoane „intervievate” aveau toate una şi aceeaşi opinie (împotriva Opoziţiei), a uitat NIT-ul şi despre aceea că nici un politician din Opoziţie nu i-a trecut pragul… Acum însă vorbeşte despre deontologie şi libertatea exprimării.

La fel cum, atunci când redactorul-şef de la „Moldova Suverană” se plânge de lipsa solidarităţii de breaslă, acesta uită, de exemplu, cât de „solidară” a fost „MS” cu jurnaliştii din presa independentă când aceştia erau bătuţi cu ranga în cap sau când redacţiile lor erau vandalizate de „grupuri de credincioşi”.

Când, în 2008, Procuratura mi-a deschis dosar penal pentru o frază ruptă din context, „MS” s-a… „solidarizat” cu un articol în care eram învinuit că propag xenofobia, ura rasială şi cea interetnică. Acum două luni Procuratura a închis dosarul din lipsă de probe şi şi-a cerut scuze. „MS” nu a făcut acest lucru. Parcă văd că prin replica ce va urma se va insinua că noua conducere a Procuraturii e manipulată de noua Putere liberal-democratică şi se va aminti, obligatoriu - cum altfel!? - că fiul meu e ministru al Justiţiei…

Ar fi de spus încă mii de lucruri la această temă. Dar nu aş vrea să ne înecăm în detalii. În ultima lună opoziţia comunistă a devenit foarte gălăgioasă şi războinică, a atras de partea sa şi detaşamentele credincioase ei din presa din Rusia, ofensiva se dă pe toate fronturile. Se pun la cale fel de fel de provocări antisemite. Recent, a zguduit toată Moldova scandalul de la Micleuşeni, de un obscurantism şi barbarism medieval. Toate acestea se fac pentru a destabiliza situaţia politică, pentru a prezenta Moldova ca pe o ţară ce a nimerit în mâinile unei „bande liberal-democratice xenofobe, antiruseşti, antipopulare”. Întrebarea care se pune e următoarea: de ce se întâmplă aceste lucruri? Cine şi de ce toarnă gaz în foc?

Evident, e vorba despre o reacţie la acţiunile actualei guvernări de a-i trage la răspundere pe cei care şi-au bătut joc de lege în timpul regimului Voronin. Dosarele deschise lui Papuc şi Botnari nu puteau rămâne fără răspuns. De asemenea, nu vor rămâne fără de răspuns nici alte dosare. Simţind suflarea rece a acestor dosare, foştii granguri ai regimului Voronin anticipează lucrurile şi mută subiectele din zona criminală în cea politică. Şi, bineînţeles, face această „rocadă” cu mâna presei din dotare. Presupun că unii jurnalişti nici nu simt că sunt folosiţi.

Actuala guvernare mai pare pe alocuri inhibată, se mişcă în zigzaguri, mai crede că poate „împăca” unele lucruri. Ea trebuie să înţeleagă însă că Moldova, e într-adevăr la răscruce. Moldova nu are altă cale decât cea a decomunizării ţării şi a decriminalizării economiei, respectând cu sfinţenie fiecare virgulă din Constituţie. Noii lideri ai RM trebuie să convingă societatea că în toate acţiunile lor lideri nu primează fostele frustrări, umilinţe şi insulte, nu setea de revanşă şi spiritul de vendetă, ci Constituţia şi celelalte legi ale ţării. Iată de ce, în actuala conjunctură politică, marea problemă a actualei guvernări este comunicarea cu societatea. Deficitul de comunicare poate fi fatal pentru ea, dar şi pentru Moldova.