RSS

Rusia va trimite în 2014 o nouă femeie cosmonaut în spaţiu, după aproape 20 de ani

07.03.2013 Actual
175
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: interfax.ru

O femeie cosmonaut din Rusia va efectua o misiune în spaţiu în 2014, marcând astfel revenirea femeilor din această ţară în programul de cucerire a spaţiului, după o pauză de aproape 20 de ani, a anunţat miercuri un responsabil al Centrului rus de pregătire a cosmonauţilor, relatează AFP.

Elena Serova (36 de ani), membră a unităţii de cosmonauţi profesionişti, 'se pregăteşte să efectueze un zbor spaţial în a doua parte a anului 2014', a precizat Alexei Temerov, responsabil al centrului de antrenament din Oraşul Stelelor, în apropiere de Moscova.

Rusia va sărbători în acest an a 50-a aniversare a zborului primei femei în spaţiu, Valentina Tereşkova, la 16 iunie 1963.

Elena Serova va petrecere şase luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) şi va deveni astfel a patra femeie cosmonaut din Rusia care ajunge în spaţiu, a precizat responsabilul centrului, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Programul său de lucru la bordul ISS nu va avea nimic extraordinar. Va fi un program ştiinţific obişnuit. Nu este prevăzută o ieşire în spaţiu", a adăugat el.

O altă femeie, Anna Kikina, în vârstă de 28 de ani, face parte dintr-un grup de candidaţi la integrarea în unitatea de cosmonauţi, în vederea zborurilor viitoare, a precizat Alexei Temerov.

În total, opt persoane au fost selecţionate anul trecut pentru a deveni cosmonauţi din 304 voluntari, a menţionat el.

Primul zbor în spaţiu al Valentinei Tereşkova a fost urmat de cele ale Svetlanei Saviţkaia în 1982 şi în 1984.

A treia şi ultima femeie rusă care a fost trimisă în spaţiu, Elena Kondakova, a efectuat o primă misiune de cinci luni în 1994-1995, apoi o misiune de 10 zile la bordul unei navete americane în mai 1997.

Autor: AFP
Sursa: agerpres.ro
0

Comentarii (0)





    08.03.2013

    Mesajul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, 8 martie

    07.03.2013

    MTIC a prezentat Guvernului spre aprobare Programul de tranziţie la televiziunea digitală terestră

    07.03.2013

    Suportul pentru legislaţia antifumat în Europa este foarte mare

    07.03.2013

    Activitatea ADR Sud, pentru anul 2013 a fost apreciată cu calificativul ,,bine” de către CRD Sud

    06.03.2013

    16 cărţi poştale, ce conţin desene ale unor copii şi tineri, pe tema violenţei în bază de gen, sunt expuse în cadrul unei expoziţii organizate de Asociația Oberliht, în colaborare cu Amnesty International Moldova