Sursa imagine: jurnal.md

Cred că până în vară vor fi alegeri anticipate, ex-premeier

Până în vară vor fi alegeri anticipate. De această părere este ex-premierul Ion Sturza care a a declarat în cadrul emisiunii „În Profunzime” la Pro TV că s-a ajuns la un punct culminant de la care nu mai este cale de întoarcere, transmite Info-Prim Neo.

„Mi-aş fi dorit din tot sufletul ca să greşesc şi ca cele trei componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) să revină la masa discuţiilor. Adevărul este că lucrurile care aveau o dinamică oarecare, inclusiv cele legate de factorul extern, acum vor fi stopate până la alegerea unui nou Guvern, până ce acest Guvern îşi va demonstra ataşamentul sau lipsa de ataşament faţă de unele lucruri. Deci, lucrurile se complică major, cel puţin un an de întârziere care ar fi fost pentru noi crucial în multe sensuri”, a notat Ion Sturza.

Ex-premierul a menţionat că doar denumirea alianţei este una democrată, iar în esenţă partidele sunt nişte SRL-uri, conduse de lideri formali şi neformali. În opinia sa, de situaţia creată sunt vinovaţi toţi în egală măsură. „Sincer, eu am sperat până în ultimul moment că se va găsi un consens şi alianţa va depăşi această criză majoră. Este de fapt un start al unei campanii electorale, aşa cum şi-a dorit-o opoziţia”, a mai spus ex-premierul.

Deputatul liberal Valeriu Munteanu nu este de acord că de situaţia creată toţi sunt responsabili în egală măsură. „Sunt sigur că responsabilitatea în această situaţie nu poate fi împărţită egal la fiecare şi noi, liberalii, nu vrem ca această problemă să ne fie împărţită în mod egal, pentru că noi din ianuarie le-am spus colegilor că trebuie să depăşim problema prin dialog, iar altă problemă nu există”, a notat Valeriu Munteanu.

Deputatul democrat Igor Corman a declarat că şi-ar dori ca Ion Sturza să nu aibă dreptate în privinţa alegerilor anticipate. „Cea mai bună soluţie ar fi fost, dacă nu am fi ajuns la votul de astăzi. Era foarte bine, dacă prim-ministrul Filat îşi prezenta singur demisia de onoare. Oricum, suntem unde suntem şi eu nu cred că trebuie sa fim atât de pesimişti şi să călcăm pe aceeaşi greblă încă o dată”, a menţionat Igor Corman.

Vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, a declarat că în multe considerente Ion Sturza are perfectă dreptate, pentru că situaţia a degenerat şi au fost ratate foarte multe ocazii. El a amintit despre responsabilitatea pe care o au actorii politici implicaţi în conflict pentru procesul de integrare europeană a Repubicii Moldova, făcând trimitere în acest sens la mesajul de marţi seara transmis de către Catherine Ashton, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politică de securitate şi Stefan Fule, Comisarul pentru extindere şi politica europeană de vecinătate. Aceştia au luat act de demiterea Guvernului şi au îndemnat partidele politice să asigure cât mai grabnic o majoritate puternică şi stabilă care să promoveze în continuare valorile europene în beneficiul cetăţenilor ţării.

În şedinţa de marţi, 5 martie, Parlamentul a votat, cu 54 de voturi pro, moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului Filat. Aceasta a fost susţinută de deputaţii PCRM, PDM, de către deputaţii neafiliaţi Mihai Godea şi Sergiu Sârbu, precum şi de patru parlamentari din grupul socialiştilor.

Autor: info-prim.md
06.03.2013 Opinii
6984
0

Comentarii 3

  • eugen:

    kam nu as crede sa fie alegeri anticipate ,poatei vine totusi mintea la kap lui filat si incheie un nou akord in alianta,,dar numai sa nu fie el premier,,,

    06.03.2013 11:47
  • Denis:

    Foarte bine ca vor fi alegeri anticipate. O sa vada papusarul si maidanezul lui de companie cum o sa-i taxam.

    06.03.2013 15:06
  • Bob:

    La drept vorbind chiar nu cred sa fie alegeri anticipate deoarece nu este in interesul nimanui, mai ales ca societatea e satula de alegeri si mai ales cind vad toata mizeria asta facuta de Filat. Cred ca Filat va mai medita si va ajunge la un numitor deoarece nici in interesul sau nu e!

    06.03.2013 15:44

    • Marcel Spatari pleacă din funcție! Cine va fi noul ministru?

      30.12.2022
    • Bilanțul anului 2022: investiții în valoare de 215 mln lei valorificate de ADR Centru pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională

      30.12.2022
    • Proprietarii terenurilor afectate de construcția apeductului magistral Chişinău-Străşeni-Călăraşi vor fi despăgubiți

      28.12.2022
    • 27 martie 2023 – termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru notele conceptuale selectate în cadrul Concursului proiectelor de dezvoltare urbană

      22.12.2022
    • La Bălți au fost finalizate lucrările de reparație a străzii Petru Zadnipru și a unor căi de acces

      21.12.2022