Vlad Filat: Poliţiştii bătăuşi, afară!
02.04.2010 Actual
321
Sursa imagine: emaramures.ro
Prim-ministrul Vlad Filat îi cere ministrului Afacerilor Interne, Victor Catan, sa-i suspende din funcţie pe toţi subalternii în privinţa cărora există probe evidente sau suspiciuni rezonabile că ar fi participat la reprimarea violentă a manifestanţilor în data de 7 aprilie 2009, până la finalizarea anchetelor în derulare.
Prim-ministrul cere tuturor angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne care ştiu că au comis acte violente împotriva participanţilor la evenimentele din 7 aprilie să facă un gest moral şi să se autosuspende din funcţiile pe care le deţin.
Totodată, Filat face apel la Procuratura Generală să trateze cu maximă responsabilitate probele care au apărut în spaţiul public şi să ia măsurile legale care se impun, astfel încât cei care sunt vizaţi să nu aibă posibilitatea să afecteze ancheta în derulare sau să se sustragă urmăririi organelor de anchetă.
Prim-ministrul solicită din nou tuturor instituţiilor implicate în anchetarea evenimentelor care au avut loc pe 7 aprilie 2009 să depună toate eforturile pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să afle cât mai curând cine sunt vinovaţii pentru reprimarea violentă a manifestanţilor.
Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md
Sursa: hotnews.md
- 24.12.2010
-
Precizările MAEIE cu privire la unele declaraţii apărute recent în mass media
- 23.12.2010
-
Amnesty International Moldova: Buletin Informaţional octombrie-decembrie 2010
- 23.12.2010
-
Între două monitorizări diferite – unde e adevărul?
- 23.12.2010
-
Expoziţia naţională „Fabricat în Moldova” la a 10-a aniversare!
- 22.12.2010
-
ADR Nord impulsionează dezvoltarea economică a regiunii
Video Line
- 25.12.2010
-
Train - Shake Up Christmas
- 25.12.2010
-
Galbenă Gutuie
- 24.12.2010
-
Partide atipice
Comentarii (0)