RSS

Ciocan şi Streleţ nu neagă că au vorbit cu Vicol la telefon. Filat se gîndeşte

18.02.2013 Actual
580
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: timpul.md

Vicepreşedintele PLDM, deputatul Valeriu Streleţ nu neagă faptul că ar fi discutat la telefon cu şeful FISC-ului, Nicolae Vicol și că cel din urmă l-ar fi consultat cu privire la numirea unor şefi ai inspectoratului fiscal din zona de nord a ţării.

Acesta a spus că scurgerile de informaţii sunt bine regizate de cei implicaţi în afaceri dubioase. Precizăm că discuţii telefonice ale şefului Inspectoratului fiscal  principal de Stat, Nicolae Vicol cu mai mulţi demnitari de stat, dar şi oameni de afaceri au fost trimise prin e-mail mai multor instituţii de presă. În scrisoarea care însoţeşte aceste înregistrări audio, autorii, care se autointitulează un “grup de procurori” spun că politicienii se folosesc doar de dosarele lor pentru a se şantaja unii pe alţii, după care nu le permit să îşi facă datoria.

„Aşa zisa scurgere de informaţii este bine regizată, pentru că odată ce sunt probe într-un dosar urma să fie luate toate măsurile pentru asigurarea confidenţialităţii acestor probe şi cineva a fost foarte interesat de a organiza această scurgere ca prin aceste metode să ne determine pe noi, cei de la PLDM, să nu le atingem afacerile dubioase care de fapt sunt în vizorul FISC-ului. Este un instrument de şantaj şi presiune”, a spus Valeriu Streleţ.

Nici preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, vizat în aceste convorbiri nu neagă faptul că ar fi discutat cu şeful FISC-ului, Nicolae Vicol şi că s-ar fi interesat de mersul unor controale fiscale. Ciocan spune însă că va consulta juriştii pentru a vedea în ce bază convorbirile lui au fost interceptate.

“Dacă cineva are obiecţii la mine să vină să le formuleze legal, conform procedurii. În ţară la noi nu te mai poţi simţi sigur în nimic. Eu într-adevăr discuţiile astea le-am purtat. De mai multe ori i-am spus că se zvoneşte că la voi în sistem sunt probleme şi el mi-a spus că atunci cînd voi afla că sunt probleme să-i dau de ştire, pentru că el sigur este gata să-i prindă de mînă pe cei care umblă cu mită. Şi iată i-am semnalat un caz că uite ai grijă să nu fie încălcări de lege. Asta-i tot”, a spus preşedintele CEC. 

În secvenţele audio ar fi şi vocea premierului Vlad Filat în discuţie cu şeful FISC, în care Filat îi solicită lui Vicol să fie mai prudent în privinţa supunerii fiscale a companiei germane Draexlmaier. Purtătorul de cuvînt al prim-ministrului, Igor Volniţchi, a spus că urmează să se clarifice ce-s cu aceste interceptări, după care se va pronunţa. Într-o altă discuţie, ministrul de Interne, Dorin Recean îl ceartă pe Vicol pentru unele inacţiuni ale FISC-ului. Recean nu a dorit să comenteze cazul.

Potrivit celor care au trimis fişierele majoritatea discutiilor au fost interceptate în octombrie, noiembrie şi decembrie 2012. Autorii înregistrărilor pretind că acestea sunt autentice şi că ar face parte din dosarul intentat pe numele lui Nicolae Vicol.

La rîndul său, CNA susţine că va iniţia o anchetă în acest caz pentru a stabili cum au ajuns acestea în presă.
 

Autor: Dina Ciobanu
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (4)

  • 18.02.2013 19:24
    Dinu:

    Este bine ca s-a dat in presa toate aceste declaratii! Cine stie daca nu aparea ce avea sa fie cu dinsele,si cel mai probabil ca aceste probe aveau sa dispara. Trebuie sa vada toti de cine sunt condusi,ca Filea si compania lui isi rezolva propriile interese si nimic altceva!!!!!!

  • 18.02.2013 20:15
    Boris:

    Eu nu inteleg cit poate sa foloseasca individul acesta societatea pentru a se imbogati. Se vede ca nu degeaba obteaza pentru BEM,trebuie undeva sa-si puna toti banii agonisiti de pe urma afacerilor ilegale!!!

  • 18.02.2013 20:23
    Elena:

    Cum adica Filat se gindeste?! Nu trebuie acesta sa se gindeasca pentru ca toata societatea stie ca acesta nu se gindeste nicioadata la popor ci numai la propria persoana. Interesul lui prevaleaza cu mult asupra interesului social!!!!

  • 19.02.2013 13:53
    carizma:

    Respect pentru ca cineva a avut curajul s apuna in circuit in presa toate aceste convorbiri ca sa vada lumea fata cu adevarat a klui Filat cel care permanent spune ca sunt jocuri politice din partea colegilor sai..rusine Filat!!





22.02.2013

60 de agenți economici s-au întrunit la Bălți, la trei târguri specializate

22.02.2013

Reuniunea Regională Preparatorie pentru Conferinţa mondială privind telecomunicațiile din 2014, la final

22.02.2013

Întrevedere: Ministrul TIC - Ambasadorul Federaţiei Ruse

22.02.2013

De Dragobete Amnesty International Moldova lansează Campania "Şi dragostea este un drept"

22.02.2013

Selectarea candidaturilor la funcția de membru al Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante