Sursa imagine: captura facebook

Constantin Tănase: Eu nu-mi doresc o guvernare Filat-Voronin

”Ar fi bine să recunoaștem că, în anul 2013, V. Filat, ca șef al guvernului, nu s-a ocupat deloc de administrarea țării, ci de intrigi și reglări de conturi. La fel și demisiile lui Zubco și Plahotniuc, precum am mai spus, nu sunt folosite pentru interesele țării – reformarea justiţiei și eficientizarea guvernării, ci pentru consolidarea puterii sale personale”, scrie Constantin Tănase în Timpul.

Editorialistul consideră că ”Filat se va linişti doar atunci când în toate funcţiile de stat va sta câte un „streleț” docil, care va executa ordinele lui fără să crâcnească, iar toată presa ar tipări reportaje gen: „Gândurile Premierului Vlad Filat” sau filme documentare gen: „VLAD FILAT”.

”Lista isprăvilor lui Filat e lungă, dar nu asta contează acum. Întrebarea este alta: ce urmează, încotro Moldova? Eu nu-mi doresc o guvernare Filat-Voronin, la fel cum nu mi-am dorit în 2010 o guvernare Lupu-Voronin. Eu nu vreau nici o formulă în care Voronin, Petrenko, Muntean, Zagorodnîi, Dodon, Greceanîi ar influenţa actul de guvernare, deoarece aceasta ar însemna să pui cruce pe viitorul european al R. Moldova. Asta trebuie să înțeleagă și Filat”, scrie Constantin Tănase.

”În situaţia dată, liderul PD, Marian Lupu, și al PL, Mihai Ghimpu, nu au o alegere prea mare. Filat este aşa cum este și nu persoana lui este acum cea care trebuie să conteze pentru noi. Pentru a nu fi aruncați definitiv pe orbita Moscovei, liderii PL și PD vor trebui să-și șteargă lacrimile după „necrologul” lui Filat, să înghită pastila amară servită de acesta și să accepte crearea unei majorităţi. Altă soluție care ar fi în interesul național nu există. Așa cum sunt ei, aici și acum, alții mai buni nu există. Important e să depășim această criză, să nu le facem jocul celor care de trei ani urlă „Jos Aliansu`!” și să evităm alegerile anticipate”, notează Tănase.

În finalul editorialului Constantin Tănase avertizază: ”Moldova e sleită de puteri, domnilor politicieni, fie-vă milă de ea, dacă nu vi-i milă și rușine de imaginea cu care veți rămâne în istorie”.

Autor: HotNews
Sursa: timpul.md
17.02.2013 Opinii
7068
0

Comentarii 4

  • iacob:

    ...dar nici cu Plohotniuc in Parlament si un alt Zubco la procuratura !!!

    17.02.2013 18:25
  • Aneta:

    Nu mai este acel Tanase de pe timpuri, rusine sa aperi oligarhi si infractori!

    17.02.2013 20:42
  • mos Ion:

    De mult auzisem ca Tanase e o mizeri,dar nu credeam.

    17.02.2013 20:53
  • unu:

    asta am observat si eu. si inca ceva: Filat se baga in treaba puterii judecatoresti ca musca in dosul calului, desi sustine ca apara statul de drept.Pai nu mi se pare corect dom premier, lasati instantele sa-si faca treaba in mod liber! Incetati odata pt totdeauna cu interventia executivului in actul de justitie!

    17.02.2013 21:56

    • Marcel Spatari pleacă din funcție! Cine va fi noul ministru?

      30.12.2022
    • Bilanțul anului 2022: investiții în valoare de 215 mln lei valorificate de ADR Centru pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională

      30.12.2022
    • Proprietarii terenurilor afectate de construcția apeductului magistral Chişinău-Străşeni-Călăraşi vor fi despăgubiți

      28.12.2022
    • 27 martie 2023 – termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru notele conceptuale selectate în cadrul Concursului proiectelor de dezvoltare urbană

      22.12.2022
    • La Bălți au fost finalizate lucrările de reparație a străzii Petru Zadnipru și a unor căi de acces

      21.12.2022