Sursa imagine: tv7.md

Gurin: Opoziţia ar putea respinge iniţiativa lui Plahotniuc. Îi este frică de responsabilităţi

Opoziţia ar putea să respingă iniţiativa prim-vicepreşedintelui parlamentului, Vlad Plahotniuc prin care îi este oferită conducerea unor instituţii de stat, a declarat vineri la Publika TV analistul politic de la Asociaţia pentru Democraţie Participativă, Corneliu Gurin. El susţine că acesteia îi este frică să-şi asume responsabilităţi.

Expertul a susţinut iniţiativa lui Vlad Plahotniuc, calificând-o drept ”o idee binevenită”, pentru continuarea reformelor democartice. În acelaşi timp, el a exprimat îndoieli că aceasta va fi susţinută atât de opoziţie, cât şi de colegii de guvernare ai Partidului Democrat.

”Problema e în ceilalţi colegi de Alianţă şi chiar şi în Opoziţie, dacă vor dori să dea curs acestui demers şi acestei iniţiative interesante şi destul de provocatoare dar şi curajoasă. Din câte am văzut Opoziţia s-a cam speriat să-şi asume anumite responsabilităţi şi nu este exclus că în acest caz se va proceda anume aşa. Iar colegii de Alianţă probabil nu vor dori să piardă pârghiile de influenţă politică în cadrul organelor respective de aceea se vor căuta tertipuri pentru a nu fi examinat”, a menţionat expertul.

Vlad Plahotniuc a înregistrat vineri o iniţiativă legislativă prin care Procuratura Generală, Curtea de Conturi şi Comisia Electorală Centrală ar urma să fie conduse de opoziţia parlamentară.

El a declarat presei că astfel îşi doreşte ca guvernarea să dea dovadă de transparenţă şi spirit democratic. ”În felul acesta noi vom arăta că suntem corecţi, responsabili, dar şi abosult transparenţi. Vom arăta că nu ne temem ca opoziţia să verifice actul guvernamental, ca opoziţia să verifice cum se cheltuie banii publici”, a menţionat el.

Prim-vicepreşedintele legislativului a accentuat că iniţiativa sa legislativă nu presupune în niciun caz că vrea să devieze atenţia de la accidentul de vânătoare de la Făleşti şi că fiecare va răspunde în măsura faptelor comise, indiferent de funcţiile pe care le ocupă. De asemenea, el a respins existenţa vreunei înţelegeri cu opoziţia parlamentară.

Plahotniuc a prezentat proiectul şi în cadrul Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană. Liderul PLDM, Vlad Filat a declarat ulterior că va analiza această propunere.

Autor: hotnews.md
18.01.2013 Opinii
4976
0

Comentarii 3

  • denis:

    Chiar este o initiativa buna si cred ca asa si trebuie sa fie intr-un stat unde valorile democratice sunt puse in capul mesei...cit despre opozitie si colegii de alianta ...eu cred ca
    1.PCRM-ul nici nu are persona pe care sa o puna in aceasta pozitie. si vor incerca iar sa spune verzi si uscate pentru a nu isi asuma responsabilitatea deoarece ei nu au nici un profesionist care sa faca fata...as vrea acum sa vad ce vor mai spune....
    2. pldm-ul va cadea greu de acord, deoarece nu va fi posibil ca in locul lui zubco sa puna un om de al lor si de asemenea cu majoritatea mebrilor si ministrilor pldm corupti, acestia se vor cam pune in garda.

    18.01.2013 18:32
  • Angela Chirtoaca:

    " ...iniţiative interesante şi destul de provocatoare dar şi curajoasă." - cu adevart o initiativa curajoasa, ba chiar riscanta! Nu ma tem sa spun ca o asemenea decizie o poate inainta doar un politician curajos, unul care nu se ascunde in spatele partidului.

    18.01.2013 19:27
  • leonid:

    Propunerea lui Plahotniuc este buna. O sustin cu amebele mini. Daca tot comunistii striga in gura mare ca sunt discriminati, ca nu se ofera nici un drept lor....atunci, poftim, foc la ghete. Initiativa asta este una binevenita in contextul reformelor democratice despre care atita se vorbeste si daca tot tindem spre UE.

    21.01.2013 10:38

    • Marcel Spatari pleacă din funcție! Cine va fi noul ministru?

      30.12.2022
    • Bilanțul anului 2022: investiții în valoare de 215 mln lei valorificate de ADR Centru pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională

      30.12.2022
    • Proprietarii terenurilor afectate de construcția apeductului magistral Chişinău-Străşeni-Călăraşi vor fi despăgubiți

      28.12.2022
    • 27 martie 2023 – termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru notele conceptuale selectate în cadrul Concursului proiectelor de dezvoltare urbană

      22.12.2022
    • La Bălți au fost finalizate lucrările de reparație a străzii Petru Zadnipru și a unor căi de acces

      21.12.2022