SIS a găsit vinovaţii de omorul din Pădurea Domnească
Ofiţerii SIS care nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu pentru a informa la timpu conducerea instituţiei despre incidentul din Pădurea Domnească au fost sancţionaţi disciplinar, anunţă SIS într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, SIS a intrat în posesia informaţiei cu privire la incidentul menţionat în data de 6 ianuarie curent.
“Din acest moment, Serviciul s-a autosesizat şi, în conformitate cu atribuţiile delegate prin lege, a prezentat conducerii ţării date informative preliminare pe întreg spectrul de competenţă al instituţiei referitor la cazul evocat. În vederea elucidării exhaustive a circumstanţelor de acoperire a acţiunilor veridice care au avut loc în Pădurea Domnească – în regim de urgenţă a fost creat un grup departamental de experţi ai SIS. De asemenea, menţionăm că instituţia a expediat prioritar un demers oficial în adresa Procuraturii Generale a Republicii Moldova – , în vederea oferirii exclusiv suportului de competenţă. Răspuns, în acest sens, a parvenit în dimineaţa zilei de astăzi”, se precizează în comunicat.
De asemenea, sursa citată mai precizează că va informa decidenţii supremi ai statului cu privire la etapele investigaţiilor şi măsurilor speciale realizate. Totodată, în perioada desfăşurării urmării penale, va asigura suportul necesar organelor abilitate, în strictă conformitate cu norma legală.
Sursa: hotnews.md
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Un proiect implementat de ADR Nord cu sprijinul Guvernului României a devenit subiectul unui studiu de caz realizat de PNUD România
29.07.2016 -
OFICIUL AVOCATULUI POPORULUI anunță prelungirea concursului pentru selectarea membrilor Consiliului pentru prevenirea torturii
28.07.2016 -
Bălți: Sesiune de informare în contextul lansării primului apel pentru propuneri de proiecte în cadrul Programului Mării Negre 2014-2020. Directorul ADR Nord: UE vrea vecini stabili și prosperi
28.07.2016 -
Timbrele de acizi la un click distanță
28.07.2016 -
Lansarea Profilurilor statistice ale femeilor în Republica Moldova
28.07.2016
-
Comentarii 1
SIS-ul deja vede ca e fierbinte si se apuca de treaba.....nu vad inca ca s-au pus pe roate ca sa munceasca...inca nu au nimic concret....atunci cind o sa fie oglinditi cu adevarat vinovetii si o sa fie declarati public atunci o sa pot spune ca ceva au muncit...dar inca foarte slab din partea lor!