De ce în spaţiu nu plânge nimeni?

Astronauţii pot plânge, desigur, doar sunt oameni. Cu toate acestea, în condiţii de gravitate zero lacrimile nu curg, aşa cum se întâmplă pe Pământ, ci se acumulează în jurul globului ocular.

Din acest motiv, a plânge în spaţiu poate fi o acţiune dureroasă, după cum o descrie Chris Hadfield, astronaut ISS. Întrebat fiind pe Twitter dacă astronauţii pot plânge în spaţiu acesta a răspuns: „Ochii produc lacrimi dar ele rămân în ochi şi formează o minge lichidă. De fapt, ele încep să usture puţin. În spaţiu, lacrimile nu se varsă”.

Teoretic, plânsul nu ar trebui să fie dureros. Din punct de vedere evolutiv, el este considerat a fi un act cu efect paliativ. Prin urmare, lacrimile ar trebui să calmeze şi nu să provoace durere. Totuşi, în condiţii de gravitaţie zero, vederea poate fi afectată. Una dintre explicaţii ar putea fi aceea că atunci când oamenii petrec mult timp în microgravitaţie, fluidele încep să se deplaseze spre cap. O altă variantă ar fi că spaţiul provoacă „uscarea” ochilor, motiv pentru care apariţia bruscă a lacrimilor ar putea produce usturime.

Din fericire, dacă lacrimile apar la bordul navei, astronautul şi le poate înlătura cu o bucată de material sau poate aştepta până devin suficient de mari pentru a ieşi singure din ochi.