INCREDIBIL! Doi gemeni din Moldova s-au născut la ORE diferite, în ZILE diferite, în LUNI diferite, în ANI diferiţi, în SECOLE diferite şi-n MILENII diferite

Colegul meu de facultate Vasilachi V.V. crede că cei doi copii ai săi trebuie trecuţi în Cartea recordurilor Guiness: e un caz unic în lume, afirmă dânsul, când doi gemeni s-au născut la ore diferite, în zile diferite, în luni diferite, în ani diferiţi, în secole diferite şi-n milenii diferite.

Cel mai mare a apărut pe lume la 31 decembrie 1999, ora 23 şi 59 de minute, iar celălalt, mezinul, la 1 ianuarie 2000, ora 00 şi un minut, adică a doua zi.

Primului născut îi sărbătoreşte ziua de naştere totdeauna la 31 decembrie, iar pe a celui de al doilea, la 1 ianuarie, al anului în curs. Şi la această răscruce de vremi a făcut la fel.

La unul mesele sunt grele de cărnuri şi vinaţuri, la celălalt – cu potroace şi moare de varză.
Colegul mă invită de mai mulţi ani la ziua de naştere şi a unuia, şi a celuilalt.

Eu, în amintirea anilor studenţeşti, când, mâncam pâine şi sare şi ne uitam la soare”, nu pot să-l refuz.
Şi-apoi m-am obişnuit. Mare veselie pe capul meu: unul mă trage de păr, altul îmi sparge ochelarii.

– Nu te supăra pe ei!, mă îndeamnă amicul care se pregăteşte de Cartea Guinness. Aşa-s copiii. Parcă noi am fost mai breji?!

Şi începe să-şi depene amintirile cum în una dintre recreaţii şterpelise ochelarii profesorului C. şi acela nu-şi putuse citi conspectele şi ne dădu vacanţă.

Amicul îmi mai spune:
– Gemenii, de regulă, seamănă între ei. Ai mei, nu. Numai la chip se aseamănă ca „două picături de bere”, îmi zice dânsul dacă stă cu o halbă de Tuborg în faţă. Dar aşa – deloc. Unul e grav. Mi-a muşcat toţi câinii pe care îi i-am cumpărat. Celălalt e visător. Unul îşi face lecţiile, celălalt – ba. Până îmi  dau seama că acesta nu-i acela, o şi şterg la joacă.

Îmi mai mărturiseşte despre odraslele sale:
– Unul s-a născut supărat. Şi aşa a rămas. Altul s-a născut vesel. Când a văzut lumina nopţii, că era trecut de miezul nopţii, s-a bucurat, şi în loc să plângă ca ăilalţi prunci, a început să râdă…
–…
– Zău, de s-au mirat moaşele, că am plătit mai multe să nu-i încurce, că s-a mai întâmplat. Dar tot i-au încurcat, că nici acum nu ştiu prea bine dacă unul nu-i celălalt.
–…
– Şi află că de atunci, unul luptă cu viaţa, acela primul, pe când dacă e vorba de cel mai micu’, mezinul, ai impresia că viaţa luptă cu el.
Un vlăstar învaţă mai bine, dar nu ştie care.

– Unul învaţă pe rupte şi are numai note de zece, celălalt nu învaţă deloc şi are tot note de zece. Îmi spune soaţa, ea bănuie, că la teme răspunde unul în locul altuia, că seamănă de nu-i pot deosebi nici colegii, nici profesorii, şi nici dânşii nu ştiu care e care. Şi atunci când se aud chemaţi la tablă, iese totdeauna cel mai bine pregătit…

– Ăla e celălalt, se mai prind unii profesori. Iar când îl întreabă pe celălalt, nu sunt deloc siguri că nu e tot acela.

Le-a pus şi nume care seamănă: unul e Vasilă, că era Sfântul Vasile pe stil nou când s-a născut, iar altul e Văsile, că se serba a doua zi după Sfânt, care în popor se cheamă Sfântul Văsilică.
Şi când strigă Vasilă, vin amândoi. Iar când strigă Văsile, nu vine nici unul. Fără să înţeleagă nici el de ce.
A zis poate n-aude bine, a fost cu ei la medic şi acela i-a spus că băieţii lui au auz perfect:
– Unul se remarcă prin inteligenţă, îşi laudă el progenitura, pentru că celălalt o are şi mai puţină.
Prietenul meu se gândeşte la viitorul copiilor săi. Soarta, cu ajutorul părintelui lor, le deschide de pe acum mai multe uşi în faţă. Vor intra în istorie pe uşi diferite, a decis el, ca să nu se înghesuie şi ca să nu se calce pe călcâie unul pe celălalt.

– M-am gândit, de cum vor creşte, să mi ţi-i dau în politică. Unul să facă politică de stânga, şi altul – de dreapta. Ca să ocupăm tot spectrul. Pe cel mai prost îl fac deputat. Că acolo-s toţi aşa… Pun bani deoparte de pe acum şi-i cumpăr locul. Pe celălalt îl fac ministru. Că lui îi e totuna de toate. El dacă zice că plouă şi afară e cer senin o ţine pe a lui. E consecvent, ca şi guvernanţii noştri.

– Şi cum o să faci?

– O vorbă zice: s-avem sănătate şi bani, că pe celelalte le cumpărăm noi. Astea două ştii că le am. Şi când le-o veni rândul celorlalte – să vină. Că le procurăm, sau nu-i aşa?!

Cum să nu fie?!

Amicul Vasilachi aşteaptă de la o zi la alta răspunsul de la Comitetul de Recorduri Guinness.
Pe urmă, îmi mărturiseşte dânsul, visează să le ofere odraslelor sale toate condiţiile de care n-a avut el parte: la toamnă vrea să-i înscrie pe ambii la un liceu de fete.

Ca să-i mai vâre o dată în Cartea Guiness.

Aşa înţelege colegul meu de facultate Vasilachi V.V. să-şi scoată ţara în lume.

„Trebuie să dăm dovadă că suntem patrioţi, ce dracu’!”, afirmă dânsul cu mândrie de fiu al acestui popor care, prin el, iată, are toate şansele să-şi părăsească anonimatul.