RSS

România, în pragul unui nou eşec

08.01.2013 Actual
800
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: presalocala.com

Decizia politică privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen ar putea fi amânată dincolo de martie 2013, potrivit unor surse diplomatice de la Bruxelles, citate de site-ul Novinite.com.

Miniştrii de Interne din cadrul UE se vor întâlni în primul consiliu sub preşedinţie irlandeză la 7 martie, când ar urma să fie discutate şi candidaturile României şi Bulgariei la Schengen.

Dar acest lucru s-ar putea schimba, din cauza opoziţiei puternice din partea Olandei şi a altor ţări, a declarat postul de radio naţional din Bulgaria, citând surse de la Comisia Europeană.

Potrivit informaţiilor, de această dată România este responsabilă de o eventuală nouă amânare, deoarece ea va fi determinată de situaţia complicată din punct de vedere politic din ţară, afirmă site-ul Novinite.com.

Presa bulgară a comentat recent că extinderea Schengen nu pare să se numere printre priorităţile preşedinţiei irlandeze a UE.

Autor: Novinite.com
Sursa: realitatea.net
0

Comentarii (0)





    04.09.2014

    Socialiştii au organizat o acţiune de protest sub genericul “Nu ne trebuie NATO”

    04.09.2014

    CCI a Moldovei caută parteneri de afaceri în UE pentru producătorii autohtoni

    04.09.2014

    The Trimbos Institute is seeking to employ a Local Manager for the Project “Support to the Reform of Mental Health Services in Moldova”

    03.09.2014

    Acord de Parteneriat semnat dintre Consiliul de Mediere și Asociația Patronală a Companiilor de Colectare a Datoriilor din Moldova (APCD)

    03.09.2014

    CENTRUL NAȚIONAL DE MEDIU INVITĂ LA FESTIVALUL R. BÎC „IUBEȘTE-ȚI RÎUL!”, EDIȚIA A DOUA