Ați nimerit ținta, domnilor!
În continuarea istoriei despre organul de stat corupt, în persoana Comisiei Naționale a Pieței Financiare, și despre expertul ei principal și supraveghetorul pieței asigurărilor, dl V. Știrbu.
După publicarea articolului nostru "Corupția din piața asigurărilor" primim tot mai multe reclamații cu privire la activitatea megaregulatorului. Prin urmare, investigația noastră continuă. Și din nou bună ziua, domnule Știrbu!
Bănuim că cititorii noștri ar fi deosebit de curioși să afle despre astfel de calități ale domnului supraveghetor precum atracția față de activitatea de redactor. Rîvna domnului Știrbu de redactare a proceselor verbale de control a unităților de asigurare e de invidiat. Cum altfel poate fi explicat faptul că companii precum Euroasig și Transelit, după controale complexe, soldate cu procese verbale de control de 40 de pagini, cu constatarea numeroaselor încălcări, continuă să funcționeze pe piață, iar unii membri ai comisiei se află în stare de "hibernare profundă".
Numai conform datelor publicate (!) ale proceselor verbale de control, Euroasig întîrzie plata pe AORCA pînă la 603 zile. Deși legea nu permite depășirea termenului de întîrzieri cu mai mult de trei luni.
Imaginați-vă că, nimerind într-un accident, dvs. așteptați un an și jumătate banii pentru reparația mașinii. Autorul accidentului, în acest caz, nu are nicio vină – aceasta, conform legii, și-a asigurat răspunderea față de dvs., achitînd în același timp plata unei prime Euroasig. Ce e de făcut? Poate asigurarea CASCO va accelera procesul de obținere a banilor? Da, va accelera: dacă ați asigurat CASCO la Euroasig, veți primi banii aproximativ într-un an (în funcție de condițiile de asigurare – în termen de 20 de zile de la depunerea tuturor documentelor). Toate acestea sînt fixate în hotărîrea N31/12 a CNPF.
Și cîte alte încălcări au fost eliminate din actul oficial de către redactorul-șef? Și ce altă afacere gestionează compania Euroasig, care, după încasarea primelor de asigurare, cîte un an și jumătate rulează banii destinați victimelor?
Vorbim despre Euroasig, care, prin toate căile imaginabile și inimaginabile, a ajuns membru cu drepturi depline a Biroului "Carte Verde". Pentru aceasta, la compania de asigurări trebuie prezentat, în forma de garanție a îndeplinirii propriilor obligațiuni, un depozit în sumă de 500 mii de dolari SUA. Încrederea exagerată în sine a administrației companiei Euroasig a mers atît de departe încît fondurile pentru acest depozit au fost "împrumutate" de la unele întreprinderi care încă nu pot demonstra Procuraturii Generale originea banilor. Doar datorită vigilenței organelor de drept, includerea acestei societăți în numărul celor care au dreptul de a emite și vinde cartea verde a fost oprită.
Despre toate faptele menționate mai sus, fiind "deosebit" de apropiat de administrația Euroasig, domnul Știrbu a știut încă înainte ca Procuratura Generală să deschidă un dosar penal.
Domnule Știrbu! Noi înțelegem că, pentru o sumă foarte mare de bani, puteți uita pentru ce ați fost numit în funcția de șef al Direcției generale supraveghere asigurări. Dar acum, după deschiderea dosarului penal, cel puțin pentru a crea impresia că lucrați și corespundeți funcției, ar trebui să "bateți clopotele" sau cel puțin un mic "clopoțel" pentru a informa piața despre problemele Euroasig și să scăpați cumva de suspiciunile la adresa dvs.
În baza celor expuse mai sus, au apărut cîteva întrebări: domnule Știrbu, dvs. veți obține asigurare CASCO la EUROASIG? Și cu ce veți circula 2 ani, dacă, Doamne ferește, desigur, veți nimeri într-un accident, responsabilitatea vinovatului pentru care va fi asigurată la Euroasig? Ah, am uitat, domnule Redactor-șef: rata invariabilă a mitei de 10 mii de euro (se poate schimba valuta și rata de schimb a BNM) vă va permite să cumpărați rapid o mașină nouă, iar gaura formată în bugetul propriu va putea fi astupată imediat după următorul control.
Apropo, acum se efectuează un control la compania Moldcargo ... Iar acolo, se pare, există mari probleme, deoarece recent – pe 30 noiembrie – Biroul a luat decizia de a suspenda temporar licența Moldcargo privind emiterea și vînzarea poliței Carte verde. Comentînd acest caz pe propriul site, Moldcargo acuză Biroul de faptul că nu i-a oferit companiei timp suficient pentru a înlătura toate încălcările, dar nu precizează despre ce fel de încălcări este vorba. Oare ce va fi indicat în varianta finală (după redactarea domnului Știrbu) a procesului verbal de control al CNPF?
Acum, toate publicațiile mass-media scriu despre litigiul dintre Asito și Transelit. Și noi am decis să aflăm ce s-a întîmplat și cum s-a putut ajunge la o asemenea situație. Refuzul Transelit de a plăti în cazul cu asigurările poate fi explicat numai prin faptul că toată responsabilitatea de 15 milioane de lei conform contractului (aceasta și este suma stabilită de legislație pentru care brokerul de asigurări este obligat să-și asigure răspunderea la o companie de asigurări) Transelit a păstrat-o pentru sine, fără a reasigura cel puțin o parte din risc.
Compania de asigurări poate fi înțeleasă (dar nu și îndreptățită): este foarte tentant să păstrezi pentru sine întreaga primă de asigurare cînd în Moldova încă nu a avut loc un precedent de plăți pentru polițe similare. Dar gravitatea problemei și ceea la ce poate duce un astfel de comportament de încredere în sine a unei companii ”mici și slăbuțe” trebuia să le prevadă CNPF. Ea a fost obligată, la momentul introducerii acestui tip de asigurare, să studieze experiența, rezultate și nerentabilitatea asigurării ”responsabilității intermediarilor în asigurări” în țările în care acest lucru se practică de mult timp.
Și mai departe. Unde dacă nu la CNPF se scurg toate informațiile despre toți brokerii de asigurări? Cine altcineva decît CNPF desfășoară controale de rutină de verificare a conformității cu legislația a brokerilor din Moldova? Cine altcineva decît CNPF cunoaște cel mai bine (și foarte des acoperă) toate metodele "sofisticate" ale intermediarilor în asigurări, folosite pentru a maximiza profiturile sale?
Cel puțin pentru calculele proprii, interne, pentru a determina pierderea probabilă a acestui tip de asigurare trebuia ca pierderea "europeană" și să fie înmulțită cu coeficientul de corecție al ”sofisticării” (în virtutea impunității) brokerilor din Moldova.
Domnule Știrbu, încercați să calculați. Dvs. știți mai bine decît oricine valoarea factorului de corecție al "sofisticării".
Și încercați să puneți informația la dispoziția companiei Transelit, pentru ca ea să aprecieze într-un mod nou (nu în baza proceselor verbale de control al brokerilor de asigurări, publicate de Comisie și redactate de dvs.) riscul lăsat fără reasigurare. Credem că, în acest caz, ar avea loc încă un proces de judecată, dar de data aceasta – între Transelit și V. Știrbu.
Așa cum am scris în articolul precedent, CNPF acuză de dezvoltarea lentă a pieței de asigurări nivelul scăzut de cultură în asigurări a poporului nostru. Dar nivelul de cultură în asigurări nu este motorul dezvoltării pieței, dar consecința acestuia. Deci, se poate conchide că, în țara noastră, cultura asigurărilor este așa cum ar trebui sa fie, așa cum ne-o altoiește CNPF.
Poate că la unele întrebări ne va răspunde vice-președintele comisiei care se ocupă de sectorul asigurărilor, A. Gherman? Aveți de gînd, stimate domnule.
Sursa: vedomosti.md
- 08.03.2013
-
Mesajul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, 8 martie
- 07.03.2013
-
MTIC a prezentat Guvernului spre aprobare Programul de tranziţie la televiziunea digitală terestră
- 07.03.2013
-
Suportul pentru legislaţia antifumat în Europa este foarte mare
- 07.03.2013
-
Activitatea ADR Sud, pentru anul 2013 a fost apreciată cu calificativul ,,bine” de către CRD Sud
- 06.03.2013
-
16 cărţi poştale, ce conţin desene ale unor copii şi tineri, pe tema violenţei în bază de gen, sunt expuse în cadrul unei expoziţii organizate de Asociația Oberliht, în colaborare cu Amnesty International Moldova
Video Line
- 15.01.2013
-
Eminescu, omagiat la Bălți
- 25.12.2012
-
Seară de Crăciun la Bălți
- 18.12.2012
-
Situație excepțională în raionul Rezina
Comentarii (0)