RSS

Liberalii, împotriva jocurilor de noroc

10.12.2012 Actual
392
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: ziarulfaclia.ro

Deputaţii liberali propun restricţionarea activităţii în domeniul jocurilor de noroc. Iniţiativa legislativă de modificare şi completare a unor acte legislative aparţine deputaţilor PL Valeriu Munteanu, Victor Popa şi Gheorghe Brega şi a fost înregistrată astăzi în Parlament.

Astfel, liberalii propun permutarea localurilor unde se practică jocurile de noroc cât mai departe de centrele urbane aglomerate şi limitarea accesului persoanelor ocazionale. Potrivit modificărilor propuse, sălile de joc nu vor putea fi amplasate în imobilele blocurilor locative, în staţiile de aşteptare a transportului public, în centrele comerciale, pieţe, în interiorul unităţilor comerciale şi cele de deservire socială, în parcuri, zone de agrement, în sediile instituţiilor publice, autorităţilor publice centrale sau locale, în preajma instituţiilor de învăţământ.

O altă modificare prevede ca programul de funcţionare al localurilor cu jocuri de noroc să fie stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, dar nu poate fi nonstop sau extins în afara orelor 10.00 – 23.00. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale vor solicita de la agenţii economici, la eliberarea autorizaţiilor, şi Planul eliberat de organele cadastrale teritoriale la scara 1:500, cu indicarea detaliată a locului amplasării unităţii.

“Pe parcursul ultimilor ani, s-a tolerat într-o manieră inadmisibilă extinderea respectivelor activităţi, iar localuri de acest gen sunt peste tot – începând cu staţiile de aşteptare a transportului public şi terminând cu pieţe, magazine, cinematografe.

Efectele industriei jocurilor de noroc sunt mult prea periculoase pentru societate, pentru a permite dezvoltarea acestora. Este o industrie ce ar trebui descurajată, fiind mai mult parte din domeniul viciilor decât din cel al necesităţilor. Următorul pas îl va constitui interdicţia de a face publicitate stradală localurilor care practică jocurile de noroc”, precizează autorii iniţiativei legislative în nota informativă a proiectului.

Iniţiativa legislativă urmează a fi discutată în comisiile parlamentare şi apoi propusă Parlamentului spre aprobare.

Autor: Dina Ciobanu
Sursa: hotnews.md
0

Comentarii (0)





    08.03.2013

    Mesajul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, 8 martie

    07.03.2013

    MTIC a prezentat Guvernului spre aprobare Programul de tranziţie la televiziunea digitală terestră

    07.03.2013

    Suportul pentru legislaţia antifumat în Europa este foarte mare

    07.03.2013

    Activitatea ADR Sud, pentru anul 2013 a fost apreciată cu calificativul ,,bine” de către CRD Sud

    06.03.2013

    16 cărţi poştale, ce conţin desene ale unor copii şi tineri, pe tema violenţei în bază de gen, sunt expuse în cadrul unei expoziţii organizate de Asociația Oberliht, în colaborare cu Amnesty International Moldova