Când în Rada Ucrainei deputaţii s-au încăierat la bătaie, unii alegători înfierbântaţi au propus ca parlamentarii să vină la şedinţe înarmaţi cu automate şi grenade în speranţa că se vor ucide reciproc şi, în consecinţă, poporul va răsufla uşurat. Crudă şi inumană dorinţă.
 
Cunosc un procedeu mai civilizat. Ce-i drept, misterios. Ne imaginăm că în sala de şedinţe a Legislativului chişinăuian, inopinat, ca din senin, se lasă o ceaţă densă de nu se vede om cu om. După vreun sfert de ceas, ea dispare cu întregul corp de deputaţi. Imediat se vor iniţia căutări febrile, dar fără rezultat. Vor trece zile, săptămâni, luni – nimic. Vor sări în ajutor securişti celebri din ţări cu autoritate, indivizi cu capacităţi extrasenzoriale – zadarnic.

Lumea va intra în panică. De spaimă, Preşedintele şi Guvernul vor anula pentru totdeauna alegerile parlamentare. De fapt, după cele întâmplate, te-ai mira dacă se va găsi vreun curajos să ajungă deputat. Bugetul se va îngroşa niţel. Salariile vor creşte încetişor. Nemţii mărinimoşi ne vor alcătui legi clare, transmiţându-ne textele prin telefon sau pe Internet. Oricum, va fi mai bine decât cum este. Ca să nu ne învăluie ceaţa şi pe noi, prostimea, de teamă, ne vom cuminţi şi vom trăi cinstit.

 Istoria medievală a României nu cunoaşte o personalitate mai misterioasă ca voievodul Vlad Ţepeş (1431-1476). E nepotul lui Mircea cel Bătrân – fapt confirmat. Cât priveşte mama sa, că ar fi o fiică a lui Alexandru cel Bun, prin urmare, Vlad s-ar adeveri văr direct cu Ştefan cel Mare, istoricii adesea utilizează sintagma se spune că... O afirmaţie fără atestare documentară devine supoziţie, dar nu adevăr. Că Ţepeş l-a ajutat pe Ştefan cel Mare să obţină tronul în 1457 constituie un argument incontestabil.
 Din cauza tatălui său, Vlad I, el a moştenit porecla Dracul. Primul devenise membru al Ordinului Dragonului, organizaţie militaro-religioasă de origine germană. Acest Dragon, în limbaj popular, s-a transformat în Drac. Logic, trebuia să i se spună Zmeu. În fine...
 
Meritul că supranumele Dracul s-a menţinut până în prezent revine exclusiv lui Vlad Ţepeş şi nu părintelui său. Ulterior, Dracul şi-a mai adăugat vocala a şi a ieşit varianta Dracula, titlu de carte, editată în 1897, a scriitorului irlandez Bram Stoker. Aşa a apărut inexistentul vampir Dracula din Carpaţi, în schimb Ţepeş a constituit o sursă de inspiraţie reală.
 
Porecla Ţepeş, ca structură fonetică, sună dezmierdător. Parcă ai contempla o fiinţă micuţă, docilă şi drăgălaşă. Punând-o în acţiune, ea te îngrozeşte. Pe atunci încă nu exista Dicţionarul explicativ al limbii române, iar dacă am admite că un exemplar s-ar fi aflat pe masa Domnitorului, precis că vocabula corupţie lipsea din el. Absentul cuvânt era secundat de o numeroasă echipă de termeni răspândiţi, cu destinaţie specială: hoţi, tâlhari, trădători, violatori, mincinoşi, vagabonzi, trândavi, prizonieri etc. Posesorii acestor specialităţi, toţi ca unul, erau traşi în ţeapă. Deviza Voievodului: Dreptate şi credinţă. Poporul îl admira sincer şi, ca recompensă, l-a decorat cu titlul Cavaler al dreptăţii.
 
Până la Ţepeş şi după el, lupta împotriva corupţiei a coincis cu expresia a bate apa-n piuă. Bine că istoria, indulgentă, ne-a păstrat măcar un punct de reper benefic – şase ani de domnie ai lui Vlad Ţepeş. Multă lume tânjeşte astăzi după dânsul. În secolul al XIX-lea, inclusiv poetul Eminescu, îl invoca nostalgic: Unde eşti tu, Ţepeş-Doamne? Păcat că nu l-a găsit.

 Să fi trăit Domnitorul o singură lună în Republica Moldova, îl vedeam pe Vladimir Voronin crăcănat pe o ţeapă, rugându-mă să-i dau un pahar cu apă. L-am refuzat, fiindcă riscam să mă pomenesc şi eu vecin cu ţeapa lui. Rusolingvii dis-de-dimineaţă făceau coadă la librării să cumpere manualul Învăţaţi limba română fără profesor, iar la intrarea în oraşul meu, de la câţiva kilometri depărtare, zăreai inscripţia cu litere de-un metru: Bălţiul – cel mai românesc oraş de la Nistru pân’ la Tisa. Alături, nişte studenţi de la universitatea locală ardeau scândurile cu textul precedentului panou: Бельцы – русский город. Scuze pentru utilizarea unor imagini contraindicate atmosferei din Uniunea Europeană, dar trebuie să dăm cezarului ce e al cezarului: Vlad Ţepeş s-a reţinut în memorie ca cel mai înflăcărat luptător contra corupţiei în Europa medievală.

 Probabil, şi fiul său, Mihnea, supranumit cel Rău, s-ar fi ales cu o mustrare pe potriva faptelor sale. Călugărul Gavril Protul ne-a lăsat ca amintire rânduri neplăcute despre el: ... şi prinse pre toţi boierii cei mari şi aleşi, muncindu-i cu multe munci cumplite şi le lua toată avuţia, şi se culca cu jupânesele lor şi cu fetele lor înaintea ochilor lor. Unora le-a tăiat nasurile şi buzele, pre alţii i-a spânzurat şi pre alţii i-a înecat; iar el se îmbogăţea... Nu-i frumos!
 
Vlad Ţepeş a băgat în sperieţi Imperiul Otoman şi aproape tot Occidentul, îndeosebi pe germani şi pe englezi. Câţiva intelectuali din Transilvania, informându-i pe nemţi, i-au cam exagerat grozăviile. În variantă rusească el arată mai blajin graţie cronicarului Efrosin, autorul textului Сказание о Дракуле-Воеводе din anul 1486. Istoricul Neagu Djuvara opinează că Ivan cel Groaznic, un secol mai târziu, s-a inspirat fecund în activitatea sa de Skazania voievodului român.

 Pe el l-au ucis mişeleşte. Nici ortacii lui Ştefan cel Mare, trimişi ca pază, nu l-au putut salva, ei înşişi fiind măcelăriţi. Conform supoziţiei istorice, i s-a tăiat capul, trimis apoi la Istanbul, în dar sultanului. Trupul l-au înmormântat la mănăstirea Snagov. L-a depistat arheologul Dinu V. Rosseti în decursul săpăturilor din anii 1934-’35. Era fără craniu. Ulterior a dispărut şi scheletul. Din surse demne de încredere, în 1944, un înalt general german a ordonat scoaterea unor lăzi de la Mănăstirea Snagov şi expedierea lor urgentă la Berlin. Personalitatea lui Vlad Ţepeş intrase în atenţia lui Adolf Hitler, sensibil faţă de ştiinţele oculte şi faţă de protagoniştii misterioşi ai istoriei.
 
Superiorii noştri cosmici nu pierd timpul degeaba. În 1915 dispare un întreg regiment englez (260 de persoane). În 1930 – un sat de eschimoşi în Canada (2000 de oameni). La 31 decembrie 1937 – trei mii de soldaţi chinezi din tranşee. Mai târziu – o sută de miliţieni sovietici. În 2001 – toţi locuitorii dintr-un sat din Africa de Sud. Obiectele personale au rămas intacte, însă oamenii au plecat nu se ştie unde. Lista lungă cu aceste dispariţii colective impresionează şi alarmează. Nimeni nu i-a găsit, nimeni n-a mai auzit vorbindu-se de ei. În toate cazurile dispariţiile s-au produs în ceaţă.

 Mistere similare se întâmplă şi la Mănăstirea Snagov. Reproducem două exemple din capitolul Unde a fost înmormântat Vlad Ţepeş? al cărţii Noi enigme neelucidate ale istoriei de Paul Ştefănescu.
 „Un bărbat din partea locului povesteşte: Eram în pădure când brusc, din pământ au început să se ridice aburi lăptoşi. Contururile copacilor au devenit neclare şi, în scurt timp, nu s-a mai văzut nimic în jur.

Apoi, de undeva din spate, au început să se audă tot soiul de zgomote: nechezat de cai, zăngănit de spade, strigăte şi bubuituri, caracteristice unei bătălii crâncene. La fel de brusc cum a început, totul s-a sfârşit. Aburul s-a risipit, iar lumina soarelui a pătruns din nou printre crengi. Singurul lucru care mă face să cred şi acum că totul a fost aievea este o pafta, pe care am găsit-o nu departe de locul unde eram.

 Mioara Stan, locuitoare din împrejurimi: Eu stau toată ziua cu caprele pe câmp. Intru rar în pădure. Deşi e umezeală şi iarba-i mult mai grasă, câteodată animalele fug ca de dracu’. Odată, am pierdut toate caprele. Din senin, s-a ridicat o ceaţă deasă de nu vedeai la doi metri. Nu mai ştiam unde eram: nici copaci, nici drum, nimic nu mai vedeam. Nici caprele nu le mai auzeam. Nu ştiu cât a durat. Ceaţa s-a risipit la fel de brusc cum apăruse, iar eu eram în cu totul alt loc, lângă foişorul de vânătoare. Caprele le-am căutat mai apoi câteva săptămâni. Nici urmă.”

Ţepeş nu revine. Cu toate că e suprasolicitat. Ar fi voia lui, poate şi-ar lua o vacanţă, vizitându-ne cu ţeapa subsuoară. Resping sfatul cetăţenilor nervoşi de a-i înarma pe deputaţi. Culoarea roşie a sângelui îmi displace. Ceaţa m-ar aranja. Din păcate, ea nu pedepseşte, ci, la indicaţia şefului ei, răpeşte grămezi de material biologic. Suferă oameni nevinovaţi. Şi caprele Mioarei Stan. Iar noi, ceilalţi, deştepţi sadea, nu credem în prostii cu ceaţă, batem apa-n piuă mai departe şi… luptăm ca leii împotriva corupţiei. Salut!