RSS

Un avion-cargo militar s-a prăbuşit în sudul Franţei

09.11.2012 Actual
200
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: gandul.info

Un avion-cargo al armatei algeriene s-a prăbuşit, vineri după-amiază, în sudul Franţei, anunţă surse locale, citate de AFP.

Avionul militar, care decolase de la Paris spre Algeria, s-a prăbuşit vineri la ora 16.00 în zona Lozère, sudul Franţei.

Aproximativ 60 de pompieri au fost trimişi la locul accidentului, în zona localităţii Saint-Germain-du-Teil.

Deocamdată nu există informaţii privind eventualele victime.

Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate, la bordul aparatului se aflau şase persoane.

Avionul a luat foc după prăbuşirea într-o zonă nelocuită. Prefectul de Lozère s-a deplasat la locul prăbuşirii, iar la nivel local a fost creată o celulă de criză.

Autor: AFP
Sursa: gandul.info
0

Comentarii (0)





    11.11.2012

    „Oamenii în vârstă au experienţă, iar tinerii au energie şi idei – astfel putem merge împreună înainte” – afirmă Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului 2012

    09.11.2012

    „Trebuie să investim la timpul potrivit în copii și tineri”, a afirmat Lordul Boateng la întâlnirea sa cu Vicepreședinta Parlamentului Moldovei, Liliana Palihovici

    09.11.2012

    Moldova şi Azerbaidjan vor aprofunda cooperarea pe segmentul registrelor electronice ale populației

    09.11.2012

    Locuitorii satului Roşu din raionul Cahul au apă potabilă la robinete

    08.11.2012

    Probleme identificate in bazinul rîului Bîc. Invitaţie pentru mass-media