RSS

Italia va sprijini semnarea Acordului de asociere dintre Moldova şi UE

09.11.2012 Actual
145
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: parlament.md

În cadrul vizitei de lucru efectuate la Roma, Vlad Plahotniuc, Prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut întrevederi cu vicepreşedintele Senatului Republicii Italia, Vannino Chiti, şi cu alţi senatori, printre care Fabrizio Di Stefano, membru al Grupului parlamentar de prietenie moldo-italian.

Italia va sprijini semnarea, cât mai curând, a Acordului de asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană – această asigurare a fost reiterată de senatorii de la Roma la întrevederile cu Plahotniuc, transmite serviciul de presă al Parlamentului.

„Atât parlamentarii noştri europeni, cât şi cei de din Italia fac eforturi pentru ca Republica Moldova să semneze anul viitor Acordul de asociere cu UE”, a fost mesajul transmis de senatorul Fabrizio Di Stefano. Vicepreşedintele Senatului, Vannino Chiti, a insistat că integrarea Moldovei la UE este importantă în context regional: „Dorim să oferim perspective europene clare pentru Republica Moldova. Italia pledează pentru un proces de stabilizare a întregii Europe de Sud-Est, iar cazul Republicii Moldova poate fi o poveste de succes în această regiune”.

În acest context, Vlad Plahotniuc a propus o idee nouă, de cooperare tripartită între Legislativele Republicii Moldova, Italiei şi Croaţiei, astfel încât ţara noastră să poată prelua experienţa pozitivă a acestor state, inclusiv practicile din cadrul procesului de integrare europeană. Nu e un secret că Italia a fost cel mai activ avocat al Croaţiei, care în 2013 ar putea deveni membru al Uniunii Europene. „Avem multe afinităţi culturale şi istorice cu Italia, pe care o considerăm o punte de legătură a Moldovei cu Uniunea Europeană”, a precizat Plahotniuc.

În cadrul întrevederii a  fost discutată şi situaţia cetăţenilor moldoveni care sunt stabiliţi sau muncesc provizoriu în Italia. „Dorim să obţinem cât mai curând o recunoaştere a diplomelor de studii moldoveneşti pe piaţa muncii din Italia, pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să poată activa în domeniile lor de specialitate”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Delegația moldoveană s-a întâlnit şi cu reprezentanţii Confederaţiei Generale a Industriei italiene (Confindustria), cărora le-a spus că „unul dintre obiectivele noastre este să facem din Republica Moldova o piaţă atractivă pentru investitorii italieni și pentru cei din alte ţări”. În acest context, Paolo Zegna, vicepreşedintele Confindustria, a menţionat că investitorii mizează pe o comunicare mai eficientă cu autorităţile locale şi pe dezvoltarea în Moldova a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.

Din delegaţia deputaţilor moldoveni au mai făcut parte Igor Corman, preşedintele Comisiei de politică externă şi integrare europeană, şi Andrian Candu, preşedintele Grupului de prietenie cu Italia din Parlamentul Republicii Moldova.

Autor: HotNews
Sursa: parlament.md
0

Comentarii (2)

  • 09.11.2012 17:21
    leonid:

    Si vorbele rele vorbeau despre faptul ca Plahotniuc este dat in urmarire de catre Interpol!!! Sau Interpolul lucreaza intirziat si la scapat pe Plahotniuc din vedere, sau Plahotniuc in genere a cumparat institutia aceasta..:D Minte mai trebuie comunistilor ca sa spuna asemenea minciuni. Interesant, conform programului saptamina viitoare la ce sa ne mai asteptam...conform unor surse secrete Vlad Plahotniuc a efectuat o vizita de lucru pe planeta Ogogondia, a 100 de la soare, acolo este urmarit de catre agentii secreti a razboinicului Skywoker.

  • 09.11.2012 17:25
    vasile:

    De la comunisti poti sa te astepti la orice, de aceea probabil eu nici nu ii iau in serios pe dinsii. Cit despre Vlad Plahotniuc pot sa spun cuvinte de laude. Bravo pentru ceea ce face, Moldova merita sa aiba asemenea lideri politici care intradevar doresc ceva sa schimbe si nu fac promisiuni numai ca sa cistige popularitate printre rindul cetatenilor.





11.11.2012

„Oamenii în vârstă au experienţă, iar tinerii au energie şi idei – astfel putem merge împreună înainte” – afirmă Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului 2012

09.11.2012

„Trebuie să investim la timpul potrivit în copii și tineri”, a afirmat Lordul Boateng la întâlnirea sa cu Vicepreședinta Parlamentului Moldovei, Liliana Palihovici

09.11.2012

Moldova şi Azerbaidjan vor aprofunda cooperarea pe segmentul registrelor electronice ale populației

09.11.2012

Locuitorii satului Roşu din raionul Cahul au apă potabilă la robinete

08.11.2012

Probleme identificate in bazinul rîului Bîc. Invitaţie pentru mass-media