Sursa imagine: gleniswillmott.eu

Mai mult de jumătate dintre britanici vor ieşirea din Uniunea Europeană

51% dintre britanici ar vota pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană, dacă un referendum în acest sens s-ar organiza în prezent, potrivit unui sondaj citat de Daily Mail.

Astfel, numărul persoanelor care doresc desprinderea de UE atinge cel mai înalt nivel al ultimilor 30 de ani, ultima dată când englezii au manifestat aceeaşi tendinţă fiind în anii '80, în timpul premierului Margaret Thatcher, când aproape două treimi dintre votanţi dorea părăsirea Uniunii.

Doar 34% dintre cei intervievaţi au spus că nu vor în afara UE.

Premierul britanic, David Cameron, şi-a declarat susţinerea faţă de un referendum în acest sens.

Combatanţii apartenenţei Marii Britanii la UE critică şi votul de săptămâna viitoare, din Parlamentul European, pentru desemnarea lui 2013 ca "Anul Cetăţeanului European", o campanie de conştientizare a beneficiilor apartenenţei la Uniune. Potrivit aceleaşi surse, campania ar urmări şi să "îmblânzească" spiritele din Regatul Unit. Totodată, bugetul de marketing al acestui demers ar ajunge la 1,75 de milioane de euro.

"Uniunea Europeană nu trebuie să folosească banii dobândiţi cu greu, ai Marii Britanii, pentru a promova aşa-numitele beneficii ale apartenenţei la Uniune", este de părere Tim Aker, reprezentant al grupului anti-european, "Get Britain Out" (Scoateţi Marea Britanie).

Autor: Daily Mail
Sursa: gandul.info
21.10.2012 Europa
16886
0

Comentarii 0


      • Angajații ADR Nord au fost instruiți cum să comunice și ce măsuri să ia în situații excepționale

        14.10.2022
      • Bugetele locale nu mai fac față noilor majorări de prețuri! Primarii așteaptă răspunsuri de la guvernare!

        14.10.2022
      • 350.000 de euro pentru OSC-urile anticorupție în regiunea de dezvoltare Centru

        13.10.2022
      • Координатор Центру цифрового навчання

        13.10.2022
      • CALM își exprimă îngrijorarea profundă și condamnă excesul de putere comis de organele de forță în cazul primarului Alexandru Botnari!

        12.10.2022