RSS

De săptămâna viitoare, majoritatea medicamentelor vor fi eliberate doar cu prescripţie medicală

13.10.2012 Actual
364
Printează Trimite unui prieten

Sursa imagine: evz.ro

Dacă nu aveţi reţetă, mergeţi mai întâi la medic şi abia apoi la farmacie. Asta pentru că începând de marţi, 80 la sută dintre medicamentele din farmacii vor putea fi cumpărate doar în baza prescripţiei medicale. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Sănătăţii şi vizează chiar şi medicamente la care nu v-aţi gândit niciodată, printre care şi Paracetamolul, informează publika.md.

Potrivit Agenţiei „INFOTAG”, ministrul a precizat că de pe lista respectivă au fost excluse toate felurile de antibiotice, paracetamolul, iar modificările sunt în beneficiul pacienţilor care cumpără medicamente fără să consulte medicul, iar ulterior constată că au cu totul alt diagnostic.

Usatâi a relatat că fiecare instituţie medicală din Moldova va avea un medic-farmacolog care va monitoriza prescrierea medicamentelor. «S-a dovedit că prescrierea a peste trei preparate în 50% dintre cazuri nu tratează ci dimpotrivă, dăunează sănătăţii pacientului », a argumentat ministrul, specifică sursa citată.

Ministrul a menţionat că în acest mod medicamentele vor fi utilizate eficient. Potrivit lui Usatîi, o bună parte dintre prescripţiile medicale sunt inutile, fapt ce generează cheltuieli. Totodată, 30 la sută din internările pacienţilor se datorează utilizării ineficiente a medicamentelor, precizează jurnal.md.

Totodată, documentul prevede că medicii nu vor scrie în reţetă denumirea comercială a medicamentului, dar substanţa activă din care este preparat, menţionează publika.md.

Ministrul Usatâi a mai afirmat că, în primele opt luni ale acestui an medicamentele s-au ieftinit cu 8,72% faţă de perioada similară a anului trecut, indică infotag.md.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, farmaciile care vor vinde preparate fără reţetă riscă să rămână fără licenţă

Autor: epresa.md
0

Comentarii (1)

  • 14.10.2012 01:09
    Ion:

    Ideea e clara.Pentru ca omul sa mai piarda timp in rinduri pe la medici si sa le mai lase ceva bani.Totul e pentru "binele" omului





17.12.2012

CENTRUL DE MEDICINĂ LEGALĂ ŞI-A CONSOLIDAT CAPACITĂŢILE INSTITUŢIONALE ŞI OPERAŢIONALE

17.12.2012

ACTIVITATE AMÂNATĂ! Inaugurarea sistemului de iluminare stradală în comuna Tătărăuca Veche, raionul Soroca

17.12.2012

Organizaţii naţionale de observare a alegerilor au lansat la Varşovia „Platforma Europeană pentru Alegeri Democratice”

17.12.2012

CCI a Moldovei a găzduit o delegație de oameni de afaceri din Republica Kirghiză

17.12.2012

Întrevedere: viceministrul TIC Mihaela Iacob - conducerea UIT