Vamalo-unioniştii

Obsesia unor grupări, convenţional moldoveneşti, de a organiza cât mai curând un referendum privind aderarea Republicii Moldova la construcţia interstatală Rusia-Belarus-Kazahstan sau doar la Uniunea Vamală a acesteia, poate fi înţeleasă, poate fi discutată, dar nu poate fi acceptată.

Toţi vamalo-unioniştii respectivi denaturează nu doar noţiunea referendumului, dar şi a democraţiei în general.

Fără îndoială că referendumul este o modalitate de consultare a cetăţenilor în diverse probleme, fie ele de importanţă locală sau republicană, în cazul specific al Moldovei – chiar un instrument mai important decât procesul legislativ parlamentar, însă apelarea la „vocea poporului” e condiţionată de anumite circumstanţe, cea mai crucială fiind lipsa unui consens parlamentar într-o privinţă sau alta.

Adică atunci când parlamentarii, delegaţi ai poporului, nu reuşesc să cadă de-acord într-o chestiune „de stat”, de genul aderării la varii uniuni, o soluţie ar fi organizarea unui referendum.

Or în momentul de faţă aleşii poporului nu se confruntă cu astfel de probleme.

O majoritate parlamentară există, funcţionează şi adoptă decizii în numele poporului suveran. Decizii precum respingerea iniţiativei unui grup minoritar de deputaţi.

Adăugând aici şi programele electorale ale partidelor din coaliţia de guvernare (majoritară în Parlament), care nu conţin obiectivul aderării la niciun spaţiu real sau virtual aflat în proprietatea Federaţiei Ruse, invocarea dreptului de decizie al „poporului suveran” este cel puţin neserioasă.

Deputaţii comunişti, în cea mai mare parte chiulangii în actuala legislatură parlamentară, dar şi emanaţiile lor la fel de anacronice din Parlament, pot fi înţeleşi. Oamenii s-au plictisit.

La fel pot fi înţeleşi şi mercenarii de o sticlă de bere ai unor indivizi cu aere de politicieni. Oamenii îşi câştigă pâinea.

Dar este departe de interesul naţional (republican) acceptarea frustrărilor unor deputaţi doar cu numele, sau ale unor „patrioţi” cu „Patrii” în Moldova, dar cu patria pe alte longitudini. Fie ele oricât de nobile!

Iar nobile nu sunt deloc.

Cu ce-ar fi diferit referendumul comuniştilor-pesediştilor-socialiştilor şi al altor plictisiţi, de alegerile parlamentare anticipate?

De ce ar fi mai prejos voinţa „geopolitică” reală a poporului suveran exprimată la ultimele alegeri parlamentare (care a dus la cristalizarea unei orientări clare pro-occidentale) faţă de voinţa „geopolitică” ipotetică a aceluiaşi popor exprimată în cadrul unui referendum?

Răspunsul e unul singur: atât timp cât există o majoritate legitimă care reuşeşte să cadă de-acord în privinţa oricăror probleme cu care se confruntă statul, minoritatea, legitimă şi ea, având un scop declarat (în momentul de faţă fiind cel al „aderării la Uniunea Vamală”) şi-l poate atinge numai prin conlucrarea cu majoritatea sau, dacă nu dispune de capacităţile corespunzătoare, prin concentrarea tuturor eforturilor pentru câştigarea următoarelor alegeri.

Şi anume aici e toată şmecheria! Căci niciunul dintre aceşti obsedaţi de „spaţii asiatice” nu va urmări consecvent, până la următoarea campanie electorală, acest deziderat al „reorientării geopolitice”.

Scopul lor e cu totul altul.

În apele tulburi se pescuieşte mai bine!