Igor Boțan și mărul otrăvit
„Se scutură frunzele de nuc și comuniștii se duc, se duc
Trei, apoi iar trei, azi încă unul dintre ei
Sperăm că până la anul, vor rămânea doar cu ciocanul
Purtat în mâini de Iurie Munteanu
Probabil și de Mark Tkaciuk, la braț cu Eduard Mușuc”.
Versurile, scrise și citite de la cea mai înaltă tribună a democrației moldave, tribuna Parlamentului Republicii Moldova, de către deputatul liberal-democrat Tudor Deliu, vin să exprime bucuria pe care o simte alianța de guvernare față de plecarea din fracțiunea parlamentară a comuniștilor moldoveni a deputatului Ion Ceban. Bucurie care confirmă aritmetica parlamentară – comuniștii rămân mai puțini!
Deputatul Ceban, una din cele mai sonore voci ale comuniștilor, (prezența domniei sale la mitingurile de protest a fost din plin remarcată de presa moldavă), deși a beneficiat de promovările efectuate de către Vladimir Voronin, (ex-vice ministru al Ministerului Educației, membru al Comitetului Central al PCRM, șef al Departamentului de politică al PCRM) a preferat să părăsească rândurile principalului partid de opoziție pentru a se alătura Partidului Socialiștilor, condus de Igor Dodon.
Șocul declarației făcute la 28 septembrie 2012 în plenul legislativului moldav i-a luat pe nepregătite pe comuniști. Deputații din alianța de guvernământ au aplaudat ferice. Iar în fervoarea momentului, deputatul Deliu, compunând catrenul de mai sus, a scos în evidență faptul că alături de Voronin, liderul maxim al comuniștilor moldoveni, ar putea rămâne doar cei mai fideli deputați – Tkaciuk, Munteanu, Mușuc. În schimb, portalul informațional Unimedia, menționează că deputații comuniști au evitat cât au putut mai bine jurnaliștii și camerele de luat vederi, iar când au fost rugați să comenteze gestul politic al colegului lor, o luau la fugă. Șocul a fost mare și pentru Voronin, în timpul ședinței legislativului moldovean, acesta a părăsit sala pe ușa din spate, evitând în acest mod să dea ochii cu presa.
O trecere în revistă a deputaților care alcătuiesc fracțiunea parlamentară al comuniștilor moldoveni scoate la iveală faptul că printre domniile lor există destule persoane care nu au alte venituri suplimentare în afara salariului de deputat. Așadar, în rândurile deputaților comuniști există mulți săraci. Săraci care nu beneficiază în prezent de susținerea materială a organizației politice din care fac parte. În condițiile în care resursele financiare ale PCRM s-au subțiat continuu, menținerea devotamentului acestor deputați față de partid, a început să scadă. Aflarea în opoziție a partidului, a dus la reducerea pârghiilor administrative și financiare, deci și la stoparea unor posibile subvenții către deputații cu dificultăți financiare.
Spre deosebire de deputații Mișin, Greceanâi sau Dodon, deputatul Ceban nu a avut acces la resursele financiare ale organizației politice din care făcea parte. În comparație cu veniturile și cheltuielile altor deputați care au părăsit grupul parlamentar comunist, consumul de mijloace materiale al domniei sale este de departe mult mai redus.
Într-o declarație publică, făcută în aceiași zi, comentatorul politic al televiziunii Publika, Igor Boțan, lăsa să se înțeleagă că fuga lui Ceban de la comuniști ar fi fost provocată de către AIE. Argumentele aduse în sprijinul afirmației domniei sale făceau referință la necesitatea alianței parlamentare de a modifica art.78 al Constituției Republicii Moldova, care face trimitere la modalitatea de alegere a președintelui țării. Domnul Boțan afirma că pentru micșorarea numărului de deputați necesari pentru alegerea șefului statului moldovean, este necesară, prin orice mijloace, ruperea din PCRM a încă doi deputați. O modificarea a art.78 al Constituției ar putea avea loc cu votul a cel puțin 68 de deputați.
La prima vedere logica afirmațiilor domnului Boțan ar fi una cât se poate de corectă. Dar nu cred că Filat, Lupu sau Ghimpu au știut despre intențiile domnului Ceban de a părăsi rândurile comuniștilor moldoveni. Și nici nu cred că ar fi fost cei care să provoace răzgândirea politică a lui Ceban. Interesul de modificare al art.78 este unul ridicat, dar nu unul absolut imperios pentru alianța parlamentară. Mult mai necesară este pentru domnul Dodon mărirea numărului de deputați neafiliați coordonați de dânsul. Pentru o viitoare constituire a fracțiunii parlamentare a socialiștilor moldoveni, Dodon mai are nevoie de atragerea unui singur deputat. Deputat care nu este obligatoriu să facă parte din fracțiunea comunistă. Domnului Dodon îi folosește mult mai mult plecarea lui Ion Ceban din rîndurile comuniștilor.
Senzația indusă telespectatorilor de către domnul Boțan, potrivit căreia alianța parlamentară folosește metode neortodoxe de corupere a deputaților comuniști, vine să întărească de fapt afirmațiile făcute de domnul Voronin. Într-un material plasat pe portalul informațional Omega, Voronin spune același lucru ca și Boțan. Potrivit lui, liderii AIE l-ar fi atras de parte lor pe Ceban, pentru că au nevoie de voturile deputaților în adoptarea noii redacții a Constituției. „Ei vor să adopte Legea Supremă în Parlament, nu prin referendum. De aceea acum sunt în căutare. În acest cerc a intrat grupul lui Dodon și cel al lui Mișin”, a afirmat pentru Omega, președintele PCRM.
Această tacită susținere a liderului comunist, ar putea fi interpretată ca fiind un prim măr otrăvit oferit alianței de guvernare. Curioasă coincidență de suprapunere a rezultatului analizei pașilor politici autohtoni, nu-i așa?
Sursa: victornichitus.blogspot.com
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE
27.01.2023 -
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26.01.2023 -
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023
-
Comentarii 1
Cu "ciocanul" in maini, merg la brats sunt aluzii la orientarea netraditionala a comunistilor. Organele competente ar fi trebuit sa se autosesizeze.