Lupu despre arborarea tricolorului românesc pe sediul Preşedinţiei: "Este un fapt ruşinos"
„Cred că a fost o tentativă de lovitură de stat, doar că nu pot spune cine a organizat-o, de unde venea pericolul”, a declarat astăzi, înainte de a intra în Procuratura Generală, unde a fost citat pentru audieri în dosarul „7 aprilie", preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu. Liderul PD crede că este de datoria anchetei să reconstituie acele evenimente şi să stabilească al cui a fost interesul ca ele să se producă.
Marian Lupu a spus că nu cunoaşte nimic despre circumstanţele morţii lui Valeriu Boboc. „Atunci am solicitat informaţie, dar, pentru că eram marginalizat în partid, nu mi s-a pus la dispoziţie nimic”, a declarat liderul PD, care a concretizat că, aseară, la emisiunea de la PRO TV, a auzit pentru prima oară din gura lui Vladimir Voronin că Valeriu Boboc ar fi căzut de la etajul trei din sediul Parlamentului.
Referindu-se la arborarea tricolorului românesc pe sediul Preşedinţiei, Lupu a declarat că acesta „este un fapt ruşinos” şi că trebuie să aflăm cine şi cu ce scop a făcut acest lucru.
Marian Lupu a mai spus că este gata să le povestească procurorilor „de-a fir a păr” tot ceea ce a văzut la 7 aprilie. „Cum a ars contabilitatea Parlamentului şi filiala unei bănci care deservea deputaţii, cum focul a pornit de la etajul întâi şi s-a răspândit...”, dar şi tot ceea ce cunoaşte despre originalul Declaraţiei de Independenţă a R. Moldova.
Sursa: HotNews.md
- 24.12.2010
-
Precizările MAEIE cu privire la unele declaraţii apărute recent în mass media
- 23.12.2010
-
Amnesty International Moldova: Buletin Informaţional octombrie-decembrie 2010
- 23.12.2010
-
Între două monitorizări diferite – unde e adevărul?
- 23.12.2010
-
Expoziţia naţională „Fabricat în Moldova” la a 10-a aniversare!
- 22.12.2010
-
ADR Nord impulsionează dezvoltarea economică a regiunii
Video Line
- 25.12.2010
-
Train - Shake Up Christmas
- 25.12.2010
-
Galbenă Gutuie
- 24.12.2010
-
Partide atipice
Comentarii (0)