Ce mai calea-valea, ne-a încântat Vlad Filat deunăzi când i-a spus Angelei Merkel, în timpul vizitei acesteia la Chişinău, că „dorim să trăim sub același cer și să avem același orizont ca și Germania!” La o privire mai atentă se constată însă că în materie de regim politic pe premierul nostru îl atrag cu totul alte firmamente. Linia orizontului său politic se pierde în depărtări estice. Cel puţin undeva în subconştient, el se vrea, pare-se, mai mult sub cupola Kazahstanului decât a Germaniei.

În orice caz, la începutul săptămânii curente, şeful guvernului ne-a dezvăluit că partidul său pledează pentru o republică prezidenţială, care să fie consfinţită de noua Constituţie a Republicii Moldova. Liberal-democraţii, zice-se, o coc la foc mocnind în cuptoarele lor politice.

Potrivit lui Vlad Filat, preşedintele ar urma să fie ales de popor prin vot direct. Astfel, acesta va deveni şeful executivului, ceea ce-i va permite să conducă nemijlocit guvernul, să numească şi să demită prim-ministrul după bunul său plac. Dacă e să-i dăm crezare, acest sistem ar fi mai potrivit pentru nivelul nostru de dezvoltare şi cultură politică.

Cuvintele lui în aparenţă sunt dulci ca mierea. Sună bine şi foarte atractiv. Sufragiu popular, instituţie prezidenţială puternică etc. Vom avea un adevărat tată al naţiunii, o mână forte şi un stăpân unic.

Numai că la noi a mai existat acest tip de conducător. Voronin şi fără prerogative constituţionale a guvernat precum o căpetenie de trib cocoţat într-un copac din jungla africană. Vă daţi seama ce era să fie dacă ar fi avut şi republică prezidenţială la îndemână? Astfel de regimuri descreierate le putem urmări astăzi în timp real prin Belarus sau Turkmenistan. Republica prezidenţială prin definiţie e mai puţin democratică decât cea parlamentară şi conţine în sine germenii autoritarismului care se resimt imediat în regimurile de tip moldovenesc. Adică în societăţile subdezvoltate din punct de vedere politic.

Tocmai de aceea, până şi democraţiile avansate din Europa repudiază republicile prezidenţiale. Statele UE, de la Portugalia până în Grecia, au adoptat forma parlamentară de guvernământ.

Există două excepţii notabile: Franţa şi România. Dar şi în aceste ţări forma de guvernământ nu este prezidenţială, ci semiprezidenţială. Cu alte cuvinte, la mijloc e o republică parlamentară cu atribuţii extinse pentru şeful statului.

Însă acest tip de guvernare funcţionează relativ bine doar în Franţa, nu şi în România, unde semiprezidenţialismul, precum se ştie, a provocat o primejdioasă dualitate a puterii şi o criză politică ce încă nu s-a consumat. Dar şi dincolo de Prut, la primăvară se prefigurează o reformă constituţională care va restrânge prerogativele preşedintelui. La parlamentarism pur trece şi Georgia.

Noi, în aceste condiţii, exemplul cui îl urmăm? Cel al americanilor? Pe dracu! Acum 225 de ani, părinţii Constituţiei SUA, înconjuraţi din toate părţile de un ocean de monarhii absolute, au vrut să instaleze un împărat luminat, ales de popor. Acest sistem funcţionează normal doar pe continentul american şi în vreo două-trei state din Asia. În rest, regimul „împăratului ales” este respins în toată lumea liberă tocmai pentru faptul că, în condiţiile deficitului de cultură politică, provoacă derapaje antidemocratice.