Un sat în care plîng şi bărbaţii

„Parcă e un vis urît care nu mai conteneşte. Mă culc în fiecare seară cu speranţa că dimineaţa mă voi trezi şi îi voi reîntîlni pe cei dragi, că satul va fi ca odinioară”, spune, la aproape 30 de zile de la cumplitul accident de la Morenii Noi, Serghei Suprovici, consilier local.

Nu se ruşinează de lacrimile sale. I-au murit în acel accident nepoţi, prieteni… A murit în acel accident şi o parte din sufletul său.

Un sat al umbrelor

Satul ieşise să-şi sfinţească uliţele. O durere imensă, o durere imposibil de descris se citea pe faţa tuturor. S-au închis în sine şi nu mai vor nici să vorbească. Lacrimile lor spun totul.

Intrăm în casa primarului. A fostului primar, mort şi el, împreună cu soţia sa, în accident. „Sărmanul, a luat asupra sa problemele întregului sat. Trebuia apă – el se implica, trebuia lumină – tot el. De dimineaţa pînă seara tîrziu alerga pentru noi. La el nu se gîndea”, povesteşte, cu tristeţe, Serghei Suprovici.

Casa îi este în reparaţie. Cu puţin timp înainte de tragedie, luase un credit bancar. Vroia să fie şi el în rînd cu lumea, dar banii pe care îi primea erau mult prea puţini ca să poată să-şi amenajeze casa aşa, ca să nu-i fie ruşine cînd îi vor veni oaspeţi. Dovedise doar să scoată uşile, să dea jos tapetele vechi… „Atîtea lucruri frumoase a făcut pentru sat, iar noi l-am dus spre locul de odihnă veşnică din lut”, spune, parcă pentru sine, Serghei Suprovici. Ion Mardari avea doar 38 de ani şi multe planuri pentru viitor. Feciorul său, tot Ion Mardari, care are acum şase anişori, va continua, cu siguranţă, ceea ce n-a reuşit tata. O tristeţe imensă i se citeşte în ochişori. Îi este dor de cei care pînă mai ieri i-au şters lacrimile de pe obraji, care l-au mîngîiat şi i-au spus poveşti…

În alt capăt de sat, o altă fetiţă, Xenia Vacariuc, de doar 9 ani, îşi aşteaptă mama. Zi de zi, cu lacrimi în ochi, îşi roagă tatăl: „Hai la mama”.  Merg, trişti, spre cimitir. Ala Vacariuc avea 42 de ani şi s-a stins în spital. A luptat zile în şir pentru viaţă. Nu a rezistat. Mult prea grave i-au fost rănile. În acea zi de 9 august, mergea la Ungheni să-şi viziteze fiica cea mare, care tocmai îi dăruise un nepoţel…

„Of, Doamne, parcă nu am făcut nimic rău… Mai bine muream eu decît copilul…”. Grigore Corolevschi, care şi-a pierdut fiica de 16 ani în acel accident, plînge în hohote.  Nu mai vede nici un sens în această viaţă. De mai bine de un sfert de secol tot merge la Moscova, ca să cîştige un ban. „Străinătatea asta… Mă duceam cu gîndul să fac mai bine, s-o dau la şcoală… Îmi construiesc casa de 22 de ani şi încă nu e gata. Acum ce să fac? Cui să-i fac?”, spune printre lacrimi. Soţia, care s-a aflat şi ea în acel autobuz al morţii, este imobilizată la pat…

Au rămas singuri în faţa necazurilor şi durerii lor

Şi după o lună de la tragedie, cimitirul satului este plin cu flori. Oamenii vin zi de zi aici. Se tot întreabă: „De ce?”.  Răspunsul e unul: „Aşa a vrut Dumnezeu”. Au rămas singuri în faţa necazurilor şi durerii lor. După ce, la început de septembrie, cîteva zile în şir, doar despre Morenii Noi şi tragedia de acolo s-a tot vorbit, iată că acum au uitat aproape cu toţii şi de sat, şi de oamenii lui. Doar recent i-a vizitat ministrul Protecţiei Sociale şi a Familiei, Valentina Buliga.

O vorbă bună şi un ajutor – din Italia

Pe 1 septembrie, a venit în sat, tocmai din Italia, Nina Gorincioi-Cadoppi. „Era după ora opt dimineaţa în acea tragică zi de 9 august, cînd am aflat ce s-a întîmplat la Morenii Noi, satul de baştină al bunicii mele, al mamei mele. Chiar atunci m-am gîndit: dacă mă ajută Dumnezeu să ajung în Moldova, voi merge imediat acolo”, îşi aminteşte dînsa. Dumnezeu a ajutat-o. A mers din casă în casă, a plîns alături de cei ce şi-au pierdut fiinţele dragi. Chiar dacă ştia că nici un ban din lume nu îi va alina, le-a dat fiecăruia cîte  un plic. Celor mai îndureraţi, celor mai trişti… O sumă impunătoare, de zeci de mii de lei, a oferit în acea zi Nina Gorincioi-Cadoppi. Nimeni nu a impus-o. Nu a făcut-o pentru a-şi lustrui imaginea sau pentru a obţine dividende politice. A făcut-o, pentru că aşa i-a dictat conştiinţa.

„Ceea ce am văzut aici m-a şocat. De acum încolo, voi fi în legătură permanentă cu primăria. Voi fi alături de aceşti oameni şi îi voi ajuta cu ce voi putea şi în viitor”, a spus dînsa, vădit marcată de cele trăite la Morenii Noi.

Între timp…

Oamenii aşteaptă şi ajutorul promis de Guvern – cîte 10 mii de lei pentru familiile afectate de acel accident. „Ori rămînem doar cu vorbele, ori îşi bat joc de noi..”, se dau ei cu părerea. Cine să le explice de ce una se spune şi alta se face? Guvernul e sus şi e departe de ei.

Deocamdată, au primit cîte 5 mii de lei din Fondul raional de susţinere a populaţiei. Dacă raionul e mai aproape…
Îl întreb pe Serghei Suprovici dacă cineva i-a anunţat cînd vor avea loc în sat alegeri. Viaţa merge înainte şi oamenii trebuie să-şi aleagă un nou primar. „Nu”, răspunde în şoaptă. Apoi, după o scurtă pauză, vine cu un verdict: „Nimeni nu vrea să fie primar. E prea mare responsabilitatea. Cine ar putea să se ridice la înălţimea fostului primar?”.

Din 24 august, un nou autobuz a început să circule pe ruta Ungheni-Morenii Noi. Doritori însă de a se folosi de serviciile acestuia sînt foarte puţini. „De unde să fie mai mulţi? 13 îs în mormînte, aproape 40 – în spital. De unde?  De unde să fie acum plin autobuzul? De unde?”, se tot întreabă, cu durere în suflet, Serghei Suprovici.