Şi, totuşi, ce-i de făcut?

Mulţi ani în urmă, pe când eram elev, la şcoală eram mereu îndrumaţi să luăm exemplu de la bunelul Lenin, pionierul Pavlik Morozov, comsomolistul Pavel Korciaghin. Şi noi sincer credeam în ceea ce ne spuneau învăţătorii, mai ales că spusele lor erau confirmate de manuale, presă, literatura artistică din biblioteci.

Acasă, tata, care făcuse vreo patru ani de gulag siberian, după ce nu se mai amesteca în politică, ne îndemna să luăm exemplu de la directorul şcolii din sat, un bărbat cu ţinută de ofiţer (mai târziu am aflat că până la '40 a servit în Armata Română), care întotdeauna primul se saluta cu oamenii, scoţându-şi căciula, era foarte cult şi amabil atât cu vârstnicii, cât şi cu copiii, nimeni nu-l auzise să ridice glasul la cineva.

Ambele orientări erau într-un fel de netăgăduit, lucru care şi ne-a ajutat să ne formăm caracterele, să punctăm nişte scopuri în viaţă. Ulterior timpul a descalificat completamente miturile promovate de şcoala sovietică. Exemplul directorului şcolii, graţie cumsecădeniei, onestităţii, integrităţii morale, culturii sale, calităţi pe care le-a demonstrat pe parcursul întregii vieţi, a rămas pentru mulţi dintre cei care l-au cunoscut un simbol pe toată viaţa.

Dar pentru generaţia de azi cine ar putea servi exemplu în viaţă?

Conducătorii statului? Dar parcă un om care şi-a bătut joc public de drapelul de stat al ţării, împreună cu ortacii săi a contestat vehement aspiraţiile moldovenilor la independenţă şi suveranitate, ca apoi să se declare cel mai mare statalist şi patriot, prihvatizând în modul cel mai obraznic bunuri publice în valoare de sute de milioane de lei, poate servi drept exemplu pentru un cetăţean de bună credinţă?

Ori poate politicienii noştri? La începuturi, pe valurile Mişcării de Eliberare Naţională, s-au profilat multe adevărate personalităţi ale neamului. Dar, încetul cu încetul, majoritatea au fost scoşi de pe rol de fel de fel de intriganţi, impostori, oameni fără scrupule, dar cu interese mari. Personale, desigur. Acum nu mai este secret pentru nimeni că mandatul de deputat sau consilier, cele mai importante funcţii în structurile de stat la noi se vând şi se cumpără. Şi cei care acceptă asemenea tranzacţii, o fac, desigur, nu pentru că ard de dorinţa să scoată ţara din criză şi sărăcie, dar pentru că le concep drept nişte afaceri profitabile. Obţinând mandatul, fiecare îşi găseşte nişa sa de activitate. Unii acaparează bănci, întreprinderi, alţii scot profituri din instituţiile statului ori fac negoţ cu funcţiile şi finanţele publice. Iar din paginile ziarelor, de pe ecranele televizoarelor toţi se laudă că zi şi noapte trăiesc cu grijile ţării şi ale poporului. Şi ca să fie mai convingători, din când în când, mai fericesc pe cineva cu nişte ajutoare „umanitare", adunate tot de prin buzunarele celor „miluiţi". Sau îşi consolidează propriile poziţii electorale împărţind funcţii rudelor, colegilor de partid, prietenilor.

Dar intelectualitatea? Şi aici pe an ce trece situaţia devine tot mai incertă. Cadrele tinere, în cea mai mare parte, preferă să se afirme în alte ţări. Printre pedagogi, medici, lucrătorii de artă sunt destule personalităţi care prin comportamentul, principiile lor de viaţă ar putea să aducă mult folos societăţii. Numai că aceştea nicidecum nu încap în actualul sistem de conducere cu treburile ţării: unii nu sunt acceptaţi pentru că pleava se teme de concurenţă, alţii, din principiu, refuză colaborarea cu actualul sistem pentru că nu vor să-şi compromită numele şi reputaţia.

Şi, totuşi, ce-i de făcut? Mai mulţi cititori sunt de părerea că pentru depăşirea acestei situaţii Moldova are nevoie de un lider adevărat, mare patriot, capabil să pună interesele ţării şi ale poporului mai presus de cele personale şi de grup (partid). Dar un general, cât de înţelept şi iscusit ar fi, pentru a face faţă inamicului, mai are nevoie şi de o armată bine instruită şi echipată.

Cu alte cuvinte, şi pe verticală şi pe orizontală ar trebui de promovat şi de susţinut oameni cu o ţinută profesională şi morală integră, nepătată, capabili să facă faţă responsabilităţilor publice. O cale posibilă de realizare a acestui obiectiv ar fi, poate, alegerile autorităţilor publice pe circumscripţii uninominale, când lumea ar avea posibilitate să aleagă nu între nişte liste îndoielnice de partid, ci între persoane concrete.